Poziții

Parlamentul a adoptat legea AUR care stabilește reguli clare pentru aplicarea amenzilor în domeniul publicității stradale

Parlamentul României a adoptat astăzi inițiativa legislativă depusă de deputatul AUR Georgel Badiu, care clarifică modul în care sunt aplicate sancțiunile pentru încălcarea regulilor privind amplasarea mijloacelor de publicitate, precum panourile, bannerele sau alte construcții publicitare. Până acum, lipsa unei prevederi clare a permis interpretări diferite ale legii și aplicarea neunitară a sancțiunilor.

Prin această modificare legislativă, se stabilește în mod expres că, și în cazul legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, se aplică regulile generale din legislația contravențională. Astfel, autoritățile și instanțele vor avea un cadru unitar de aplicare a legii, iar cetățenii și operatorii economici vor beneficia de mai multă predictibilitate și tratament egal.

Proiectul nu reduce valoarea amenzilor și nu schimbă obligațiile prevăzute de lege. În schimb, stabilește că și în cazul acestor contravenții se aplică regula generală din legislația contravențională, astfel încât persoanele sancționate vor putea achita jumătate din minimul amenzii, în condițiile prevăzute de lege. În același timp, această clarificare va reduce numărul litigiilor generate de interpretările diferite ale legislației și va contribui la degrevarea instanțelor de procese inutile.

Prin această inițiativă, AUR continuă să promoveze legi care corectează disfuncționalitățile din legislație, oferă mai multă siguranță juridică și pun capăt interpretărilor care creează confuzie și inechități în aplicarea legii.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.