Adresată: Ministerului Educației și Cercetării, domnului Mihai DIMIAN
De către: Dragoș-Florin COMAN, deputat AUR de Călărași
Subiectul întrebării: Precizări privind reorganizarea rețelei școlare la nivelul județului Călărași în anul școlar 2026/2027
Domnule ministru,
În anii 2025-2026, învățământul preuniversitar din România a trecut prin cea mai neagră perioadă din ultimii 36 de ani: salarii tăiate pentru profesori, sub pretextul majorării normei didactice, elevi înghesuiți în număr de peste 35 într-o singură clasă, școli închise sau comasate, pentru a face economii. Ca urmare a măsurilor toxice luate în ultimul an, victimele au fost în principal copiii, lucru reflectat și în performanțele școlare modeste, dar și în menținerea unui abandon școlar ridicat.
Dat fiind faptul că în această perioadă a anului se desfășoară activitățile de pregătire a noului an școlar 2026/2027, vă solicit următoarele informații:
- Deși ați promis la învestitură că veți adopta măsuri pentru revenirea la o plată corectă cu ora a personalului didactic, de ce ați menținut același tarif (corespunzător unui muncitor necalificat – cca.20 lei/oră)?
- Câte școli sunt propuse spre închidere sau comasare în viitorul an școlar la nivelul județului Călărași?
- Vă rog să precizați dacă v-ați dat acordul pe noua grilă de salarizare din învățământ, care este cea mai mare umilință din ultimii 36 de ani pentru cadrele didactice din România.

Comments are closed