Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat miercuri depunerea pe circuitul parlamentar a inițiativei legislative care acordă indemnizația de merit tuturor câștigătorilor Cupei Campionilor Europeni din 1986 cu Steaua București, clubul care a izbutit cea mai notabilă performanță din istoria fotbalului românesc.
Cu ocazia celebrării celor 40 de ani de la finala disputată la Sevilla împotriva campioanei Spaniei, FC Barcelona, membrii componenți ai generației Steaua ’86 au fost invitați la ședința Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților pentru a le fi recunoscute meritele sportive și pentru a le fi prezentat proiectul de lege.
Președintele AUR George Simion le-a transmis acestora aprecierea față de rezultatele remarcabile care au adus mândrie în sufletul milioanelor de români.
„Vă mulțumim că ne-ați făcut mândri. Ceea ce a realizat poporul român prin dumneavoastră este unic și trebuie să fim conștienți de asta. Mulțumim că sunteți”, a declarat George Simion.

Acesta a atras atenția că deși AUR a depus un proiect legislativ pentru promovarea tinerilor sportivi români, inițiativa a fost respinsă de Curtea Constituțională.
„Am avut recent în Parlament, cu votul unei mari majorități, o lege care prevedea ca la competițiile sportive, indiferent de sport, minim 40% jucători autohtoni. O chestiune de bun simț care venea să promoveze centrele de juniori și să dea o șansă sportului profesionist în România și pentru toți românii (…) Din păcate, legea a fost respinsă la Curtea Constituțională. Nu avem voie să impunem măcar 40% să fie cetățeni români. Regretabil”, a precizat președintele AUR, George Simion.

Deputatul AUR Ciprian Paraschiv a explicat că inițiativa legislativă vine să elimine nedreptățile crunte la care au fost supuse inclusiv legende ale clubului precum Helmut Duckadam sau Emeric Ienei.
„Astăzi vom depune un proiect legislativ prin care dumneavoastră să primiți toți indemnizație de merit, pentru că trăim o cruntă absurditate. A trebuit să moară Helmut Duckadam, după ce nea Imi a așteptat zeci de ani să prindă loc pe listă. (…)
Întrebarea mea este dacă la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, la cel mai iubit sport, nu dăm indemnizații de merit, atunci cui dăm? La final, așa cum am vorbit și cu colegii mei din comisie și nu numai din comisie, îi aștept pe toți care doresc să semneze pe acest proiect”, a declarat Ciprian Paraschiv.

Anghel Iordănescu, jucător emblematic al Stelei, a mulțumit inițiatorilor pentru faptul că există în continuare apreciere față de câștigarea Cupei Campionilor.
„Aș vrea să vă mulțumesc în numele colegilor mei, în numele prietenilor mei, în numele celor care au dispărut dintre noi, pentru că astăzi, la 40 de ani, de la cea mai înaltă performanță obținută în fotbalul românesc, ne-ați făcut onoarea și ne-ați dat marea satisfacție de a fi aici, la dumneavoastră acasă. Ne bucurăm că după 40 de ani cineva încă se mai gândește la noi”, a declarat Anghel Iordănescu.

De asemenea, Gabi Balint a susținut că toți membrii componenți ai generației din 1986 trebuie să fie tratați în mod egal pentru reușitele obișnuite împreună.
„O parte dintre colegii noștri beneficiază deja de indemnizația de merit acordată de statul român, un gest firesc pe care îl respectăm și îl salutăm. Pentru ceilalți însă, deși partea aceleași performanțe, această recunoaștere nu a fost încă îndeplinită. (…)
Nu cerem privilegii, nu cerem tratament special. Ne dorim doar ca această recunoaștere să fie dusă până la capăt în mod firesc și drept. (…) Am fost o echipă atunci, credem că este drept să fim tratați ca o echipă și astăzi”, a spus Gabi Balint.

La rândul său, deputatul AUR, Eduard Koler, a declarat că performanțele izbutite de clubul Steaua București în anii ’80 au rămas amintiri memorabile în sufletele tuturor suporterilor steliști.
„Ați fost în sufletele noastre și sunteți în sufletele noastre și în ființa noastră și veți fi până când noi nu vom mai fi. Clubul Sportiv al Armatei Steaua și noi, suporterii, cei care vă iubim de atâta timp, o să fim tot timpul acolo unde este acea emblemă pe care o aveți”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.













Comments are closed