Adresată: Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, ministrul Sănătății
De către: Deputat Petru-Gabriel NEGREA
Obiectul interpelării: Migrația medicilor rezidenți și lipsa perspectivelor profesionale în sistemul sanitar
Stimate domnule ministru,
Un studiu național privind traseul profesional al medicilor din specialitatea Sănătate Publică și Management, realizat în mediul profesional și academic al acestei specialități și reflectat în spațiul public, indică faptul că aproximativ 70% dintre medicii rezidenți iau în calcul plecarea din România. Acest procent reprezintă un semnal de alarmă major, în condițiile în care sistemul sanitar se confruntă deja cu un deficit de personal și cu dificultăți reale în asigurarea serviciilor medicale.
Concluziile studiului evidențiază faptul că principala problemă nu este calitatea pregătirii profesionale, ci lipsa unor perspective clare de integrare în sistem după finalizarea rezidențiatului. Lipsa locurilor de muncă, incertitudinea privind traseul profesional, birocrația și lipsa predictibilității contribuie direct la intenția de plecare a medicilor.
În acest context, vă rog să îmi comunicați:
- Care este strategia ministerului pentru reducerea migrației medicilor și pentru menținerea personalului medical în România?
- Ce măsuri concrete are în vedere Ministerul Sănătății pentru integrarea medicilor rezidenți în sistemul sanitar după finalizarea pregătirii?
- Ce planuri există pentru dezvoltarea posturilor în domeniul sănătății publice și managementului sanitar, având în vedere interesul crescut al rezidenților pentru aceste domenii?
- Ce măsuri vor fi adoptate pentru reducerea birocrației și pentru asigurarea unui proces transparent și predictibil de ocupare a posturilor în sistemul sanitar?
- Există o evaluare actualizată a necesarului real de personal medical la nivel național, defalcat pe specialități (chirurgie, medicină internă, sănătate publică, etc.), și în ce măsură acest necesar este corelat cu numărul de locuri scoase anual la rezidențiat și cu capacitatea reală de integrare în sistem?

Comments are closed