Senatorul AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, Cristina Dumitrescu, a criticat lipsa delegației Ministerului Afacerilor Externe în localitatea ucraineană Fântâna Albă, cu ocazia comemorării masacrului de la 1 aprilie 1941, unde 3.000 de români au fost uciși de regimul stalinist în timp ce încercau să se întoarcă în România. Reacția acesteia vine în contextul în care o delegație a Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României a efectuat o vizită de lucru la Fântâna Albă, Ucraina, în perioada 31 martie – 2 aprilie 2026.
Senatorul Cristina Dumitrescu a subliniat că memoria eroilor care au luptat pentru libertate și idealul națiunii române nu poate fi dată uitării, ci trebuie cinstită de poporul român și de autoritățile statului.
„Ne amintim astăzi de ei și venim aici pentru că suntem datori să nu uităm. Cine uită istoria înseamnă că nu își respectă eroii, înseamnă că nu respectă românii care au murit pentru un ideal. Dumnezeu să îi odihnească, iar noi să ne amintim în fiecare an de ei și să revenim în aceste locuri. Toți românii au această datorie, cu atât mai mult cu cât trăim vremuri grele”, a declarat senatorul AUR.
Cristina Dumitrescu a transmis joi un apel ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a lipsit de la locul comemorării, să intensifice acțiunile diplomatice pentru garantarea respectării drepturilor pe care autoritățile de la Kiev nu le acordă minorității românești din Ucraina.
„Este trist ca 3.000 de români care au murit cu fața către țară (…) să fie uitați de conducerea României, indiferent de ce culoare politică este ea. (…) Vin și mă adresez doamnei ministru de Externe, despre care am aflat că a fost cu o zi înainte în Ucraina să comemoreze victimele războiului din Ucraina, și m-aș fi așteptat să o văd și la Fântâna Albă.
Doamna Țoiu, faceți ceva pentru românii din Ucraina! Dacă autoritățile statului, care au în atribuții directe să negocieze pentru interesele etnicilor români de acolo, nu o vor face, vă spun cu convingere că, așa cum au murit acei 3.000 de români cu fața către țară, așa se uită cu fața către țara-mamă și românii din Ucraina și așteaptă niște soluții de la noi”, a spus senatorul AUR.
În cadrul manifestărilor comemorative, delegația Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, reprezentată de președintele comisiei, Cristina-Gabriella Dumitrescu, vicepreședintele Senatului și membru al Comisiei, senator AUR Laurențiu Plăeșu, și senator AUR și membru al Comisiei, Ștefan Geamănu, a depus o coroană de flori și a participat la slujba religioasă oficiată în memoria victimelor, la locul tragediei. Ulterior, delegația a fost prezentă și la slujba religioasă organizată la Putna în memoria victimelor masacrului de la 1 aprilie 1941.
Cu ocazia participării, Senatul României și-a reafirmat angajamentul pentru protejarea identității naționale, a memoriei poporului român și pentru conservarea valorilor națiunii din afara granițelor statului român.





Comments are closed