Silviu Gurlui (deputat AUR): „Guvernul transformă profesorii în suspecți. Un ordin periculos care deschide poarta abuzurilor”

„Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR continuă seria măsurilor luate fără consultare reală și fără respect pentru cei care țin în picioare sistemul de educație. Cel mai recent exemplu este ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, prin care cadrele didactice ar urma să aibă nevoie de aviz psihiatric pentru a putea profesa.

Problema nu este doar existența unei astfel de măsuri, ci modul în care aceasta este introdusă în România: fără criterii clare, fără garanții și fără un cadru transparent.

Ordinul se bazează pe criterii vagi, insuficient definite, care lasă loc interpretărilor și, implicit, abuzurilor administrative. În lipsa unor standarde clare, un instrument medical precum avizul psihiatric riscă să fie transformat într-un instrument de presiune sau disciplinare.

După ani în care profesorii au fost ignorați, subfinanțați și puși constant în situații limită, guvernul transmite acum un mesaj periculos: nu mai sunt doar neglijați, ci și suspectați.

Această decizie vine în contradicție directă cu realitatea din sistemul de educație. Profesorii au ieșit în stradă cerând respect, salarii decente corelate cu responsabilitatea muncii, reducerea poverii birocratice și condiții reale pentru debutanți, care continuă să fie plătiți la limita subzistenței. Au cerut investiții și stabilitate, nu decizii impuse fără consultare. După promisiuni amânate și ignorate, răspunsul guvernării PSD-PNL-USR-UDMR este un ordin care îi pune sub semnul suspiciunii.

Mai grav, această abordare riscă să stigmatizeze sănătatea mintală. În loc să încurajeze accesul la sprijin de specialitate, statul creează un climat de teamă, în care profesorii vor evita să ceară ajutor de frica unor consecințe profesionale, inclusiv suspendarea.
În plus, ordinul se sprijină pe un sistem de evaluare contestat, afectat de lipsa specialiștilor, acces inegal la servicii și o încredere scăzută în deciziile instituționale, generate de lipsa de standardizare și de cazuri repetate discutabile.

În aceste condiții, o astfel de măsură fără garanții clare nu înseamnă reformă, ci risc sistemic.
Statul nu poate cere performanță de la profesori, în timp ce îi tratează ca pe o problemă care trebuie controlată. Educația nu se face prin suspiciune și presiune administrativă.

AUR consideră că orice măsură de acest tip trebuie să fie clar definită, transparentă, bazată pe criterii obiective și construită în urma unui dialog real cu profesorii și specialiștii din domeniu.

În forma actuală, acest ordin trebuie retras de urgență. Solicităm Ministerului Educației și Ministerului Sănătății să oprească acest demers și să revină cu o propunere construită pe criterii clare, cu garanții reale împotriva abuzurilor și în urma unei consultări reale cu sistemul de educație.

România are nevoie de profesori respectați și sprijiniți. O reformă reală începe de aici, nu de la măsuri care creează suspiciune, teamă și riscuri de abuz într-un sistem deja fragil”, a declarat deputatul AUR, Silviu Gurlui.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE