Daniel-Cătălin Ciornei – Situația anchetelor și a măsurilor dispuse în cazul Liceului Teoretic „Németh László” din Baia Mare

Către: Domnul Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării
De la: Domnul Deputat Daniel-Cătălin Ciornei, Deputat în Circumscripția electorală nr. 26, Maramureș

Subiectul: Situația anchetelor și a măsurilor dispuse în cazul Liceului Teoretic „Németh László” din Baia Mare

Stimate Domnule Ministru,

În spațiul public au apărut informații grave privind presupuse fapte de agresiune sexuală și abuz asupra unor eleve de la Liceul Teoretic „Németh László” din Baia Mare, fapte atribuite unui cadru didactic al unității. Cazul a generat îngrijorare în comunitatea locală și ridică întrebări serioase cu privire la modul în care au fost gestionate eventualele sesizări, la mecanismele de prevenție existente și la responsabilitatea instituțională în protejarea minorilor.

Având în vedere gravitatea acuzațiilor și necesitatea asigurării unui climat sigur în unitățile de învățământ, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Ce anchetă administrativă a fost declanșată de Ministerul Educației sau de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în legătură cu acest caz și în ce stadiu se află aceasta în prezent?

2. Ce măsuri concrete au fost dispuse de minister, de inspectorat sau de conducerea unității de învățământ pentru a preveni contactul cadrului didactic cercetat cu elevii și pentru a proteja eventualele victime?

3. Câte plângeri sau sesizări oficiale privind fapte de violență, agresiune sexuală sau comportament inadecvat au fost înregistrate la nivelul Ministerului Educației, al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș sau al conducerii Liceului Teoretic „Németh László” din Baia Mare în ultimii 10 ani? Vă rog să precizați, pentru fiecare an, natura generală a sesizării și măsurile dispuse?

4. Câți directori au condus această unitate de învățământ în ultimii 10 ani? Care sunt numele acestora, perioada exercitării mandatului și motivele pentru care au fost înlocuiți, acolo unde este cazul?

5. Activitățile prezentate în presă sub denumirea de „ordin cavaleresc” sau „turnee cavalerești”, desfășurate în cadrul sau în legătură cu această unitate de învățământ, au avut vreo formă de aprobare din partea Ministerului Educației sau a Inspectoratului Școlar? În caz afirmativ, în baza căror acte normative și prin ce procedură au fost autorizate?

6. Care este cadrul legal în baza căruia pot funcționa în școli astfel de organizații, grupuri sau structuri cu caracter simbolic, cultural sau identitar? Cine acordă aprobarea pentru desfășurarea lor și ce mecanisme de control există?

7. La nivel național mai funcționează, în unități de învățământ aflate în coordonarea Ministerului Educației, organizații sau „ordine cavalerești” similare? În caz afirmativ, în ce școli și în baza căror aprobări?

8. Ce măsuri suplimentare intenționează ministerul să adopte pentru a consolida mecanismele de prevenire, raportare și sancționare a faptelor de abuz asupra minorilor în mediul școlar?

Consider că este esențial ca Ministerul Educației să ofere un răspuns clar și documentat, pentru a restabili încrederea părinților și a comunității în capacitatea sistemului de învățământ de a proteja elevii.

Distribuie acest articol!