„Bugetul propus de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR confirmă, încă o dată, direcția greșită în care este dusă România: un stat care refuză să se reformeze și care transferă costul propriilor eșecuri asupra cetățenilor și asupra mediului economic.
România traversează o perioadă economică dificilă, marcată de inflație ridicată, scăderea puterii de cumpărare și incertitudine pentru companii. Cu toate acestea, Guvernul vine cu aceleași soluții care au generat problemele actuale: taxe mai mari, presiune fiscală crescută și lipsă totală de asumare în ceea ce privește reducerea cheltuielilor statului.
Propunerile coaliției sunt contradictorii și lipsite de logică economică. Pe de o parte, se recunoaște implicit scăderea veniturilor reale ale populației și ale companiilor, iar pe de altă parte se mizează pe creșteri de încasări din TVA, care ar presupune un consum mai mare. Această ruptură între realitate și cifrele din buget arată clar lipsa unei strategii coerente.
În aceste condiții, am susținut un buget alternativ construit pe o filosofie diferită: echilibrarea poverii între cetățeni, mediul de afaceri și stat. Nu românii trebuie să plătească pentru ineficiența statului, ci statul trebuie să înceapă reforma de la sine.
Reducerea cotei standard de TVA de la 21% la 19% și a cotei reduse de la 11% la 9% este o măsură esențială pentru protejarea puterii de cumpărare și pentru stimularea economiei. În paralel, combaterea optimizării fiscale agresive și limitarea externalizării profiturilor pot aduce venituri suplimentare fără a pune presiune pe contribuabilii corecți.
De asemenea, reducerea cheltuielilor publice inutile, fie că vorbim despre cheltuieli cu bunuri și servicii, fie despre un aparat administrativ supradimensionat, este singura cale realistă pentru a ajunge la un buget sustenabil.
România nu poate ieși din criză prin taxe mai mari. România poate ieși din criză doar printr-un stat mai eficient și printr-o economie lăsată să funcționeze”, a declarat deputatul AUR, Bogdan Velcescu.

Comments are closed