Ștefăniță Avrămescu (deputat AUR): „Barajul Mihăileni, încă o investiție strategică blocată din incompetență și pasivitate”

„Cazul barajului Mihăileni nu este doar un conflict între anumiţi activiști, care de multe ori acționează împotriva intereselor României şi blochează dezvoltarea ţării, și autorități. Este, în primul rând, un eșec administrativ major al statului român.

Vorbim despre o investiție începută în 1987, realizată astăzi în proporție de aproximativ 90%, cu corpul principal finalizat integral, cu rol esențial în prevenirea inundațiilor pentru peste 30.000 de oameni, în asigurarea apei pentru populație și industrie și cu potențial energetic real. Un obiectiv strategic, aproape finalizat, ajunge blocat în instanță pentru că statul român nu a fost capabil să își apere propriul proiect.

Curtea de Apel Cluj a anulat autorizația, constatând caducitatea celei din 1987. Dar întrebarea legitimă este: cine poartă responsabilitatea pentru faptul că acest proiect nu a fost finalizat până acum?

Nu putem da vina doar pe activiști, cei care nu sunt la primul blocaj de acest gen în privința barajelor, a hidrocentralelor. Vina aparține și celor care trebuiau să apere investiția statului în instanță.

Administrația Națională „Apele Române” și Administrația Bazinală de Apă Crișuri au formulat o apărare slabă, insuficient fundamentată juridic. Într-un dosar de asemenea importanță strategică, nu poți merge în instanță cu argumente fragile și să speri că judecătorii vor trece cu vederea.

Mai mult, doamna ministru al Mediului, Diana Buzoianu, care este avocat, ar fi trebuit să știe că o asemenea apărare nu are cum să reziste în fața instanței.

Asistăm, din nou, la un scenariu deja cunoscut: ONG-uri bine organizate, bine finanțate și extrem de active în instanță reușesc să oprească proiecte strategice. Am mai văzut situații similare la Răstolița, iar acum la Mihăileni. De fiecare dată, statul pierde în instanță pentru că nu își face temele juridice la timp.

România are nevoie urgentă de energie ieftină, stabilă și produsă intern. Barajele, hidrocentralele nu sunt un moft, sunt o componentă esențială a securității energetice. Într-un context regional complicat, în care importăm energie la prețuri ridicate și românii plătesc facturi tot mai mari, blocarea unor capacități aproape finalizate este o iresponsabilitate.

Statul român trebuie să învețe să își construiască apărarea juridică profesionist și să nu mai lase investiții de sute de milioane de euro vulnerabile procedural.

Barajul Mihăileni nu trebuia să fie blocat la 90% realizare. Dacă astăzi este blocat, este pentru că instituțiile statului au tratat superficial un obiectiv strategic.

Protecția mediului este esențială. Dar ea nu poate fi transformată într-un instrument de paralizare a dezvoltării. Soluția nu este blocajul permanent. România are nevoie de energie, de infrastructură hidrotehnică și de protecție împotriva inundațiilor. Dar are nevoie și de competență administrativă. Fără aceasta, vom continua să pierdem procese, bani publici și timp prețios, în timp ce românii plătesc prețuri tot mai mari la facturile la energie”, a spus Ștefăniță Avrămescu, deputat AUR.

Distribuie acest articol!