Sistemul medical românesc este locul unde ajungem cu toții, mai devreme sau mai târziu, când ne doare ceva, când ne este teamă, când avem nevoie de ajutor. Este un sistem vital, dar aflat de mulți ani într-o stare de fragilitate. Multe spitale din România sunt clădiri vechi, unele construite înainte de al doilea Război Mondial sunt greu de întreținut, aglomerate şi de multe ori improprii pentru medicina modernă.
Exista şi spitale renovate sau noi, dar acestea sunt prea puține pentru nevoile reale ale populației. Medicii şi asistentele sunt în general bine pregătiți profesional. România formează specialiști buni recunoscuți inclusiv în străinătate. Problema este lipsa de personal, prea puțini medici pentru prea mulți pacienți. Mulți au plecat din țară, dar cei rămași merită tot respectul nostru și al meu personal. În ultima perioadă am cunoscut medici şi personal medical dedicat profesiei şi aici amintesc: doctor Tănase Mihai, doctor Pruna Mădălina, doctor Păun Catalin de la spitalul Militar Central; doctor Deleanu Dan şi doctor Deaconu Silvia de la spitalul Montza, doctor Mihaela Mihai şi Elena Anghelescu masor, de la Sanatorul de Recuperare Techirghiol.
În opinia mea aceștia nu sunt doar medici, sunt niște eroi, sunt iubitori de oameni, sunt dătători de viață. Au tot respectul meu!!! Referitor la dotările şi medicamente, în unele spitale găsim aparatură modernă, în altele lipsesc lucruri de bază, accesul la servicii medicale la nivel național este îngreunat de proceduri complicatee: trimiteri, aprobări, dosare, liste de așteptare. Pentru oamenii în vârstă sau pentru cei din mediul rural, sistemul devine greu de înțeles şi greu de parcurs.
România alocă sănătăţii mai puţini bani decât majoritatea ţărilor europene.În concluzie putem spune că sistemul medical românesc funcţionează datorită oamenilor care muncesc în el,nu datorită modului în care este organizat.Nu este un sistem prăbuşit,dar este unul obosit.Are nevoie de investiţii,de reguli clare şi mai ales de respect faţă de pacient ,şi respect fata de cadrele medicale.
Sănătatea nu ar trebui să fie o luptă. Ar trebui să fie o garanţie.

Comments are closed