Cancerul nu este o statistică rece, ci o dramă care loveşte familii, comunităţi şi destine, punând la încercare solidaritatea naţională şi capacitatea instituţiilor de a răspunde cu competenţă şi umanitate.
România continuă să se confrunte cu una dintre cele mai mari poveri oncologice din Europa, pe fondul subfinanţării cronice, al accesului inegal la diagnostic timpuriu şi tratamente moderne, precum şi al dependenţei excesive de importuri în domeniul medicamentelor esenţiale. Această realitate nu este o fatalitate, ci rezultatul unor politici publice care au neglijat, prea mult timp, interesul naţional în favoarea improvizaţiei şi a dependenţei externe.
România are datoria să-şi apere cetăţenii nu doar prin discursuri, ci prin politici ferme: investiţii reale în prevenţie, screening naţional funcţional, dezvoltarea capacităţilor proprii de producţie farmaceutică, sprijinirea cercetării medicale româneşti şi garantarea accesului egal la tratament, indiferent de venit sau de locul de domiciliu. Sănătatea nu poate fi un privilegiu, ci un drept fundamental.
Lupta împotriva cancerului este, în esenţă, o luptă pentru suveranitate sanitară. Un stat care nu îşi poate proteja cetăţenii în faţa bolii este un stat vulnerabil. De aceea, reafirm convingerea că interesul pacientului român trebuie să primeze în faţa oricăror presiuni birocratice, comerciale sau ideologice.
În această zi, transmit un gând de solidaritate tuturor pacienţilor oncologici, familiilor lor şi cadrelor medicale care, în condiţii adesea nedrepte, duc zilnic o luptă pentru viaţă. Respectul pentru suferinţă, pentru ştiinţă şi pentru demnitatea umană trebuie să stea la baza unei politici autentice în domeniul sănătăţii.
România are resurse, specialişti şi vocaţie. Are nevoie însă de voinţă politică, curaj şi o viziune care să pună naţiunea şi omul în centrul deciziei publice.
Comments are closed