Adresată:
Domnului Petre-Florin MANOLE, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
De către: Deputat Florin-Cornel POPOVICI
Circumscripția electorală: nr. 37, Timiș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.01.2026
Obiectul întrebării: Modificările legislative privind sancționarea muncii nedeclarate, evoluția salariului minim pe economie și reducerea indemnizației pentru concediile medicale – Legea 239/2025 și alte măsuri recente
Stimate Domnule Ministru,
În aplicarea art. 111 din Constituția României, a art. 34 lit. d) și i) din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, precum și a art. 212 și 213 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994, republicat, având în vedere atribuțiile ce îmi revin în exercitarea mandatului de deputat în Parlamentul României, în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, formulez prezenta întrebare parlamentară privind modificările legislative recente în domeniul muncii și asigurărilor sociale.
MODIFICĂRI LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL MUNCII
A. Salariul minim pe economie în 2026
În primul semestru al anului 2026, salariul de bază minim brut pe țară rămâne la nivelul de 4.050 lei, același ca în anul 2025. Guvernul și-a asumat angajamentul că, începând cu 1 iulie 2026, salariul minim brut pe țară să crească la 4.325 lei, însă până în prezent nu a fost publicată nicio Hotărâre de Guvern în acest sens.
B. Sancțiuni pentru munca la negru – Legea 239/2025
Începând din 18 decembrie 2025, în urma intrării în vigoare a Legii 239/2025, primirea la muncă a uneia sau mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 40.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 1.000.000 lei.
C. Munca la gri – munca subdeclarată
Din octombrie 2021, OUG 117/2021 a introdus conceptul de muncă la gri, care poate fi sancționată cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei. Munca la gri reprezintă munca subdeclarată, adică acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată ale salariaților.
D. Neplata la termen a salariului
Amenzile pentru neplata la termen a salariului rămân nemodificate. Angajatorii ce depășesc termenul stabilit prin contractul de muncă sau regulamentul intern cu mai mult de o lună pot fi sancționați cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat care nu și-a primit salariul la timp.
E. Reducerea indemnizației pentru concediile medicale
Guvernul a decis ca, pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate să se calculeze și să se plătească mai puțin prima zi, indiferent de codul de boală sau de tipul de concediu medical. Practic, salariații bolnavi vor pierde o zi de indemnizație pentru fiecare certificat medical.
Având în vedere cele de mai sus, adresez următoarele întrebări:
1. Când va fi publicată Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut la 4.325 lei începând cu 1 iulie 2026?
2. Care este fundamentarea pentru menținerea salariului minim la același nivel în primul semestru al anului 2026, în condițiile inflației și creșterii costului vieții?
3. Care este impactul estimat al majorării amenzilor pentru munca la negru asupra reducerii acestui fenomen? Există date statistice privind evoluția muncii nedeclarate în ultimii ani?
4. Câte controale au fost efectuate de Inspecția Muncii în anul 2025 și câte cazuri de muncă la negru și muncă la gri au fost identificate?
5. Care este justificarea pentru reducerea indemnizației de concediu medical cu prima zi, în condițiile în care salariații contribuie la sistemul de asigurări sociale de sănătate?
6. Cum se justifică penalizarea tuturor salariaților pentru eventualele fraude din sistemul concediilor medicale, în loc de identificarea și sancționarea celor vinovați?
7. Câți salariați sunt estimați a fi afectați de măsura reducerii indemnizației de concediu medical și care este economia bugetară estimată?
8. Există intenția de a reveni asupra acestei măsuri și de a plăti integral indemnizația de concediu medical, așa cum este dreptul salariaților care contribuie la sistemul de asigurări?
Solicit prezentarea răspunsului în scris în termenul legal.

Comments are closed