„România asistă din nou la un act grav de abandon naţional. În timp ce Ucraina a adoptat oficial legea privind dubla cetăţenie şi a aprobat o primă listă de state ai căror cet ăţeni pot beneficia de acest drept, România lipseşte.
Deşi este stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, deşi are o comunitate românească istorică numeroasă în regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia, România nu a fost inclusă pe această listă.
Această excludere nu este o întâmplare, ci rezultatul direct al incompetenţei, pasivităţii şi indiferenţei Preşedintelui României, Nicuşor Dan, şi al Ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care nu au mişcat un deget pentru românii din Ucraina şi i-au lăsat, din nou, în voia sorţii. Românii de acolo rămân fără garanţii juridice clare, fără protecţie diplomatică reală şi fără drepturi egale cu cele acordate altor minorităţi europene, în timp ce alte state membre ale Uniunii Europene au fost acceptate fără rezerve.
În acelaşi timp, aceiaşi guvernanţi iau de la gura copiilor români prin austeritate, tăieri şi subfinanţarea cronică a educaţiei, dar găsesc resurse nelimitate pentru a finanţa războiul din Ucraina şi pentru a susţine necondiţionat administraţia Zelenski, fără a cere nimic concret în schimb pentru cetăţenii români sau pentru comunităţile româneşti istorice. Este o politică externă lipsită de coloană vertebrală, o diplomaţie a plecăciunii şi a tăcerii, o încălcare gravă a responsabilităţii constituţionale faţă de românii de pretutindeni.
Românii din Ucraina nu sunt o temă secundară, nu sunt o monedă de schimb geopolitică şi nu sunt un inconvenient diplomatic. Ei sunt români, iar statul român are obligaţia să îi apere. Solicit public explicaţii oficiale din partea Ministrului Afacerilor Externe pentru lipsa României de pe lista statelor aprobate de Ucraina pentru dubla cetăţenie, asumarea răspunderii politice pentru această situaţie şi iniţierea de urgenţă a unor demersuri diplomatice ferme pentru includerea României pe această listă.
Cer public Preşedintelui României, Nicuşor Dan, şi Ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, să explice de ce România nu figurează pe lista statelor acceptate de Ucraina pentru dubla cetăţenie, ce demersuri concrete au făcut pentru românii din Ucraina şi de ce sprijinul financiar acordat Kievului nu a fost condiţionat de respectarea drepturilor acestora. Cer asumarea răspunderii politice pentru acest eşec şi iniţierea de urgenţă a unor demersuri diplomatice ferme pentru includerea României pe această listă”, a declarat deputatul AUR, Ramona Lovin.

Comments are closed