„Președintele României, Nicușor Dan, a blocat, trimițând spre reexaminare în Parlament, o lege prin care statul român putea, în sfârșit, să sprijine repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate, în situațiile dramatice în care familiile nu își pot permite costurile.
Este vorba despre o lege votată în luna octombrie de Parlament, care prevedea un mecanism clar și corect, potrivit căruia taxele percepute de consulatele României de la cetățeni străini, pentru diverse servicii consulare și notariale, urmau să fie folosite pentru repatrierea românilor decedați în străinătate atunci când familia nu poate suporta cheltuielile, precum și pentru funcționarea în condiții normale a oficiilor consulare.
Românii nu plăteau nimic, bugetul statului nu era afectat, iar statul român își ajuta propriii cetățeni din banii încasați de misiunile diplomatice de la cetățeni străini.
Exact acest lucru a deranjat.
Motivul invocat de Nicușor Dan este revoltător. Legea a fost blocată și trimisă spre reexaminare in Parlament, pe motiv că ar fi discriminatorie, pentru că cetățenii străini ar fi taxați, iar cetățenii români ar fi scutiți de taxe . Aceasta este logica oficială a președintelui României, cu care, de fapt, ne-a obișnuit.
Tradus clar, această viziune înseamnă că statul român nu are voie să-și protejeze cetățenii, că românii trebuie tratați mai prost sau, în cel mai bun caz, la fel ca străinii, iar sprijinirea românilor devine o problemă juridică.
Această decizie nu este o întâmplare, ci face parte dintr-un model de comportament. De fiecare dată când apare o măsură clară în favoarea românilor din diaspora, aceasta este fie blocată, fie amânată, fie întoarsă pe proceduri, fie îngropată sub pretexte tehnice. Așa ne-au obișnuit Nicușor Dan și partidele de la guvernare: străinii sunt puși pe primul loc, iar românii, mai ales cei din diaspora, ajung ultimii pe lista de priorități.
Prin această decizie, românii din diaspora rămân fără sprijin, iar familiile îndoliate rămân singure în fața unor costuri insuportabile, în timp ce o soluție clară și funcțională este din nou blocată.
În timp ce alte state își apără cetățenii până la capăt, România este condusă de un președinte care consideră că a avea grijă de români este o formă de discriminare.
Românii nu cer privilegii. Cer dreptul elementar de a fi sprijiniți de propriul stat, inclusiv atunci când moartea îi lovește departe de casă.
Este timpul să spunem lucrurilor pe nume.
Este timpul să avem conducători care să se gândească, în primul rând, la români!”, a declarat Ramona Lovin, deputat AUR.

Comments are closed