3 decembrie. Un moment care ne obligă să privim cu responsabilitate către realităţile cu care se confruntă, zi de zi, mii de români pentru care accesul la educaţie, sănătate şi viaţă comunitară rămâne încă o luptă continuă.
În România trăiesc peste 850.000 de persoane cu dizabilităţi, dintre care aproape 70.000 sunt copii, iar drepturile lor sunt prea des ignorate sau tratate superficial.
România nu poate continua să menţină aparenţa unei incluziuni care, în multe cazuri, este doar formală. În judeţul Iaşi şi în întreaga ţară, şcolile nu dispun de suficienţi profesori de sprijin, iar mulţi copii cu cerinţe educaţionale speciale se lovesc de bariere greu de depăşit. Avem nevoie de măsuri urgente din partea Ministerului Educaţiei, care să privească realist situaţia posturilor, a resurselor şi a formării personalului.
În acelaşi timp, accesibilizarea instituţiilor publice rămâne un obiectiv încă departe de a fi atins. Foarte multe clădiri, inclusiv şcoli, spitale şi sedii ale instituţiilor locale, sunt inaccesibile persoanelor care folosesc scaunul rulant sau au mobilitate redusă.
În anul 2025, nu este acceptabil ca un cetăţean să fie împiedicat să depună un document sau să participe la un eveniment public din cauza unor neglijenţe administrative.
Familiile care îngrijesc copii şi adulţi cu dizabilităţi continuă să se confrunte cu birocraţie excesivă, indemnizaţii insuficiente şi întârzieri la reevaluări. Este necesară simplificarea procedurilor şi digitalizarea lor, astfel încât oamenii să nu mai fie obligaţi să facă drumuri inutile doar pentru a reînnoi un drept care, de cele mai multe ori, este permanent.
În domeniul culturii şi sportului, accesul persoanelor cu dizabilităţi la evenimente publice este încă limitat.
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi nu este doar o data în calendar, ci un moment în care ne reafirmăm angajamentul faţă de respect, demnitate şi incluziune reală. România nu are voie să lase în urmă oameni care au nevoie de sprijin, nu de piedici.
Comments are closed