George Simion: „Moșteanu, demisia! Un ministru al Apărării cu studii mincinoase nu poate conduce Armata României!”

„Ionuț Moșteanu trebuie să demisioneze urgent! De aproape 10 ani se perindă prin funcții înalte ale statului român cu o facultate neterminată și specializări inventate, schimbându-și biografia după interesul de moment. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a mințit în acte oficiale statul român, trecând în CV o facultate și o specializare inexistente, doar ca să poată prinde funcții bine plătite la stat.

În documentele depuse pentru funcții în instituții publice și consilii de administrație la companii de stat, Moșteanu a trecut că a absolvit Universitatea Athenaeum din București, specializarea Management, în perioada 1996–2000, deși universitatea a comunicat oficial că nu l-a avut niciodată student și că această specializare nici nu funcționa în acei ani.

Abia după izbucnirea scandalului, ministrul recunoaște o „greșeală jenantă” și scoate public o altă diplomă, de la Universitatea Bioterra, obținută în 2015, la peste două decenii după ce a început facultatea.

Fix în perioada în care își cosmetiza astfel studiile, Moșteanu intra în guvernul tehnocrat, în decembrie 2015, ca și consilier de ministru și apoi secretar de stat la Transporturi, pe funcții pentru care erau obligatorii studiile superioare. În loc să declare proaspăta diplomă de la Bioterra, s-a prezentat în CV-uri ca absolvent „vechi” de Athenaeum, iar mai târziu a mutat și studiile la Bioterra în anii ’90, deși astăzi admite că a susținut licența abia în 2015. Este o jonglerie cinică cu anii și cu facultățile, care arată un tipar clar de fals și disimulare.

Acum, după ce a fost prins cu facultatea inventată în CV, Ionuț Moșteanu ne spune sfidător că și-a dat licența în 2015, la 42 de ani, și încearcă să reducă totul la „o eroare”. Un ministru al Apărării care își umflă studiile și își rescrie biografia după cum îi convine nu mai poate vorbi credibil nici despre onoare, nici despre respectul față de uniformă, nici despre sacrificiul militarilor români. Ionuț Moșteanu nu mai are credibilitate și trebuie să demisioneze urgent din funcția de ministru al Apărării.

USR, partid care s-a lansat cu lozinca „fără penali” și „oameni competenți”, își dă astăzi arama pe față: niciunul dintre miniștrii actuali ai USR nu are studii reale în domeniul pe care îl conduce și nici experiența necesară pentru acel portofoliu. Avem un guvern care predică meritocrația, dar livrează românilor miniștri cu facultăți inventate în CV, diplome întârziate și zero credibilitate”, a declarat George Simion, președintele AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Ministrului Energiei, Domnului Bogdan-Gruia Ivan De către doamna senator: Luminița […]