Adresată: Domnului ministru al Sănătății, Alexandru Florin Rogobete
De către domnul Senator Nicolae VLAHU
Circumscripția Electorala Nr. 14 Constanța
Obiectul interpelării: situația infecțiilor nosocomiale din spitale;
Domnule Ministru,
Tragedia de la spitalul Armonia din Constanța nu este prima și nu este o întâmplare. S-au mai petrecut astfel de situații la acest spital, care își schimbă inexplicabil numele. În 2018, Teodora Mocanu a murit după ce a adus pe lume un copil, la același spital, care pe atunci, se numea ISIS.
Reclamațiile formulate împotriva medicilor către Colegiul Medicilor din Constanța au întotdeauna rezultate favorabile celor reclamați, dar tragediile se repetă și nu se întâmplă nimic.
Domnule ministru, am aflat din presă că ați dispus controale la spitalele private sau publice în cadrul cărora există secții de terapie intensivă și bloc operator.
Vă solicit să îmi comunicați rapoartele de control și măsurile dispuse la controalele efectuate in județul Constanța.


Comments are closed