Dorel Vulpoiu – Declarație politică – România cu două viteze: lux în Capitală, sărăcie în provincie

România de astăzi este imaginea unei fracturi economice adânci între câteva centre urbane privilegiate și restul țării. Cele mai recente date arată o discrepanță revoltătoare: Bucureștiul a atins o putere de cumpărare de 22.676 euro pe locuitor, peste nivelul unor capitale europene precum Praga sau Varșovia. În același timp, Vasluiul unul dintre cele mai sărace județe abia ajunge la 5.379 euro, adică de peste patru ori mai puțin. Diferența nu este doar statistică, ci o dovadă a eșecului guvernelor succesive de a construi o Românie echilibrată.

Peste trei sferturi dintre județele țării se află sub media europeană la capitolul putere de cumpărare, iar în unele regiuni veniturile lunare ale familiilor sunt mai mici decât cheltuielile minime pentru un trai decent. În mediul urban, o gospodărie are venituri medii de peste 11.000 lei, în timp ce în mediul rural acestea scad la aproximativ 7.900 lei, o diferență care se adâncește an de an.

Aceste cifre demască realitatea crudă: în România anului 2025, a trăi la sat echivalează cu a fi condamnat la sărăcie. În timp ce în Capitală se vorbește despre digitalizare, investiții și “creștere economică”, în satele din Moldova, Oltenia sau sudul Transilvaniei oamenii se luptă să-și plătească facturile și să-și trimită copiii la școală. Drumurile rămân impracticabile, dispensarele închise, școlile degradate, iar tinerii pleacă spre vest sau spre București, lăsând în urmă sate întregi de bătrâni.

Guvernul actual întreține acest dezechilibru printr-o politică economică de suprafață, construită pentru cifre de conferință, nu pentru oameni. Se laudă cu investiții și absorbție de fonduri, dar 90% din bani rămân blocați în marile centre urbane, în timp ce restul țării primește firimituri. Nu există niciun plan real de echilibrare regională, nici o strategie de revitalizare a satului românesc – doar vorbe și promisiuni reciclate la fiecare an electoral.

Executivul tratează România rurală ca pe o zonă de sacrificiu, ca pe o povară bugetară. Dar tocmai acești oameni, care muncesc pământul și țin încă vie o parte din identitatea națională, suportă astăzi cele mai dure efecte ale inflației, ale austerității și ale lipsei de viziune.

Aceasta nu este o țară echitabilă. Este o țară polarizată până la absurd – unde într-o parte se ridică malluri, iar în cealaltă oamenii încă merg kilometri pentru o farmacie. Iar vina aparține în totalitate guvernelor care au refuzat, cu bună știință, să construiască o Românie echilibrată, în care satul nu este condamnat la depopulare și mizerie.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]