Petrișor Peiu (senator AUR): „Guvernul Bolojan repetă greșelile de la Galați și aruncă banii românilor într-o gaură neagră”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuză guvernanții că au girat pierderile uriașe ale combinatului siderurgic de la Galați, ajuns la datorii de aproape un miliard de euro. Senatorul susține că Executivul a pompat, prin Exim Banca Românească, sute de milioane de lei într-o „gaură neagră” controlată de afaceristul indian Gupta, fără ca procurorii să investigheze rețeaua care a evaporat 750 de milioane de lei din banca statului.

„După ce a ajuns să-și reducă producția la mai puțin de un sfert din capacitate și acum la zero, combinatul de oțel de la Galați, cunoscut de români ca Sidex, redenumit Mittal și acum Liberty a ajuns la un pas (mic) de faliment. Are datorii de 4,7 miliarde de lei (aproape 1 miliard de euro), dintre care peste 700 de milioane de lei către Exim Banca Românească.

Mai precis, anul trecut, în plină campanie electorală și cu uriașul deficit bugetar de 164 de miliarde de lei, Guvernul Ciolacu a pompat, printr-o decizie politică, peste 750 de milioane de lei într-o suveică de furăciuni a indianului Gupta. Banii au intrat într-o gaură neagră, evident și s-au dus pe apa sâmbetei.

Guvernul știa foarte bine ce nenorocire este la Galați atunci fiindcă, oricum combinatul nu mai lucra de câteva luni, iar impozitele neplătite către stat ajunseseră la colosala sumă de 587 de milioane de lei!

Ceea ce se întâmplă la Galați acum reproduce, în mic, situația din țară: deși știau că este o gaură neagră, guvernanții au pompat anul trecut în decembrie 750 de milioane de lei în buzunarul fără fund al indianului Gupta! Și acum distrug sistemul de educație din țară, reducând veniturile a 380.000 de profesori pentru a face o economie mai mică decât datoriile către ANAF ale „investitorului” indian.

Ca să înțelegeți dimensiunea răului făcut de coaliția care ne conduce: dacă banca de stat , condusă politic EXIM i-a dat lui Gupta 750 de milioane de lei pe nimic, statul a „capitalizat” EXIM cu 1 miliard de lei. E ca și cum ai turna apă într-o găleată fără fund.

În fața cestei situații, ce credeți că face Guvernul Bolojan, cam același cu Guvernul Ciolacu? Păi ce să facă: o comisie care să analizeze situația de la Galați. Ce să analizeze, când combinatul e mort de mult?

Orice guvern normal ar fi procedat altfel. Nu mai bine îi puneau guvernanții pe ANAF și pe ceilalți creditori români (firme neplătite de ani de zile) să ceară insolvența și să preia activele combinatului? Banii de la EXIM nu se duceau mai bine pe repornirea unui combinat preluat de companiile românești și de stat?

Dar procurorii ăia care visează influențe rusești peste tot nu au voie să-i investigheze și pe cei din conducerea EXIM sau pe miniștrii care au ordonat aruncarea a 750 de milioane de lei din banca statului?

Cum poate coaliția PSD-PNL-USR-UDMR să justifice faptul că aplaudă de ani de zile distrugerea combinatului de la Galați, întâi de Mittal și mai apoi de Gupta, fără să ridice un deget? Pompează bani, de ani de zile, practic, în buzunarele lui Mittal și ale lui Gupta, fără măcar să clipească.

Iată că azi a venit scadența. Iar guvernanții au găsit soluția: să facă o comisie. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Distribuie acest articol!