„Decizia Președintelui Nicușor Dan de a lipsi de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (23–29 septembrie 2025, New York) și de a lăsa România reprezentată doar de ministrul de Externe, Oana Țoiu, este un gest inacceptabil, care lovește direct în prestigiul și credibilitatea statului român.
Adunarea Generală a ONU este, prin tradiție, forumul unde șefii de stat și de guvern își afirmă pozițiile, stabilesc contacte esențiale și fac lobby pentru interesele naționale. Absența Președintelui României de la această ediție constituie un precedent nedorit și rușinos. Nicușor Dan lasă România invizibilă și fără acces la formatele unde rangul de reprezentare este la cel mai înalt nivel.
Nici măcar premierul Ilie Bolojan nu va fi prezent la New York, iar România ajunge să fie reprezentată doar de ministrul de Externe, exact într-un moment în care omenirea traversează una dintre cele mai tensionate perioade geopolitice din ultimele decenii.
Consecințele pot fi dintre cele mai grave din punct de vedere al reprezentării externe. România este exclusă din cercul restrâns al negocierilor directe dintre șefi de stat, pierde ocazia de a încheia parteneriate economice și de securitate și riscă să fie percepută ca un actor marginal, lipsit de viziune.
Decizia lui Nicușor Dan contrazice flagrant propriile sale declarații de la începutul mandatului, când vorbea despre „necesitatea ca România să fie bine reprezentată în plan internațional”.
Pe 29 septembrie, Adunarea Generală a ONU va dezbate teme cruciale, de la războiul din Ucraina și propaganda rusă până la criza din Gaza, drepturile omului și Carta ONU. Exact în fața acestor provocări majore, România va fi lipsită de vocea Președintelui. În diplomație, rangul este totul, iar absența șefului statului înseamnă slăbiciune și irelevanță.
Absența Președintelui transmite trei mesaje toxice: lipsă de respect față de cetățenii României, care se așteaptă ca șeful statului să fie prezent în fața lumii, o viziune externă limitată, redusă obsesiv la câteva țări vecine și ignorând restul agendei globale și o subordonare politică periculoasă, care arată că deciziile nu se iau la București, ci în alte capitale.
Cum ar fi fost firesc să se procedeze? România ar fi trebuit să fie reprezentată la Adunarea Generală a ONU de către Președinte, așa cum se întâmplă în mod obișnuit în cazul statelor responsabile și conștiente de rolul lor internațional. Dacă, din motive obiective, prezența șefului statului nu era posibilă, atunci soluția corectă era ca premierul să conducă delegația, iar ministrul de Externe să fie secondat ca negociator de prim rang, cu mandat clar pentru întâlniri bilaterale și dosare specifice. Astfel s-ar fi păstrat echilibrul între reprezentarea politică la vârf și expertiza diplomatică, iar România ar fi arătat că tratează cu seriozitate cel mai important forum global”, a declarat deputatul AUR Fabian Radu.
Comments are closed