Adresată de către domnul senator Adrian Costea în ședința Senatului din data de 08.04.2021.
Dezbaterea despre Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost deturnată încă de la înființarea S.I.I.J., fiind dictată de interesele diverselor grupuri de putere din România.
Fiecare partid sau politician din sistem s-a raportat la acest subiect în funcție de întrebarea nerostită, dar evidentă: Cine controlează justiția? Căci asta vor toate aceste partide: să-și subordoneze justiția, să-i comande să facă ce vor ele.
PSD a susținut înființarea SIIJ doar ca să-și obțină propria pârghie pentru a influența sistemul de justiție și a-și proteja proprii corupți.
Actualul arc guvernamental PNL-USRPLUS-UDMR vrea să desființeze secția, dar să creeze în același timp un alt mecanism prin care să poată controla care magistrat capătă imunitate de la CSM și care nu. Nici acest mecanism dorit de actuala putere nu este decât un alt instrument menit să facă din justiție o instituție care să condamne sau să achite la ordin politic.
AUR consideră că este absolut necesar să existe o structură cu rolul de a combate corupția în rândul magistraților: judecători, procurori, membri ai Consiliului Suprem al Magistraturii sau ai Direcției Naționale Anticorupție.
Soluția instituțională și legislativă corectă la problema combaterii corupției din rândul magistraților trebuie găsită printr-un acord între putere și opoziție. Trebuie implicați specialiști din justiția însăși, văzând și mecanisme din alte țări europene. Căci există, în justiția din România, specialiști buni, necontestați, care vor o justiție independentă și știu cum poate ea funcționa optim. Pentru ca, atunci când puterea se va schimba, să nu se procedeze la fel cum a procedat regimul Dragnea, sau așa cum procedează acum guvernarea Cîțu-Barna-Kelemen: acțiune în forță, unilaterală, prin care urmărește obținerea controlului asupra justiției.
Doar printr-o asemenea soluție vom avea o justiție cu adevărat independentă, nu una supusă controlului politic, cum din păcate încă este acum.
O justiție care să nu mai protejeze interesele celor corupți, ci să facă, în sfârșit, dreptate pentru România!
Nu există răspunsuri