Interpelări

Răzvan Biro – Întrebare parlamentară – Situația persoanelor condamnate pentru crimă

Adresată:

Domnului Radu MARINESCU, Ministrul Justiției

De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO

Circumscripția electorală: nr. 28 Mureș

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 02.09.2025

Obiectul întrebării: Situația persoanelor condamnate pentru crimă

 

Domnule ministru,

Problema persoanelor condamnate în România, eliberate și, care, ulterior, recidivează este una acută. Neputiința sistemului este, nu de puține ori, sinonimă cu incompetența autorităților ce ar trebui să protejeze cetățenii acestei țări, ci nu să încurajeze, prin diferite tertipuri, fenomenul infracțional.

În plus, explozia recentă a cazurilor de femicid ridică noi semne de întrebare asupra pregătirii reale a poliției române, precum și a finanțării, per ansamblu, a sistemului.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți care este numărul total al persoanelor condamnate pentru crimă în România, în ultimii 20 de ani și câte dintre acestea au recidivat în urma eliberării sau în timpul executării pedepsei.

Solicit răspuns scris.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.