Petrișor Peiu (senator AUR): „Inflație scăpată de sub control și scumpiri masive: Guvernul Bolojan condamnă milioane de români la sărăcie”

„Inflația analizată a atins 7,84% în luna iulie, înaintea unui val uriaș de scumpiri care a început la 1 august, ca urmare a deciziei guvernului Bolojan de a crește concomitent cota TVA și accizele.

Pragul înalt de la care pleacă inflația înainte de scumpirile programate în august va genera și mai multă suferință milioanelor de români care sunt nevoiți să plătească sume enorme pentru supraviețuire.

Mai mult, tăvălugul scumpirilor vine pe fondul scăderii veniturilor pentru multe categorii de cetățeni, de la profesori, până la mamele aflate în concediu de creștere a copilului, sau până la puținii supraviețuitori ai opresiunii comuniste.

Creșterea simultană a TVA și a accizelor generează o scumpire masivă a serviciilor de transport, care va genera transmiterea în cascadă a creșterilor de cost către consumatorul final.

Au reușit cei autointitulați „pro-europeni” să determine o Românie în contrasens cu curentul Europei. Căci, în vreme ce inflația scade în Uniunea Europeană, în România crește puternic.

Coaliția pentagonală PNL-PSD-UDMR-USR-minoritatea reușește astfel să demoleze puterea de cumpărare a românilor, dar și să distrugă competitivitatea firmelor românești. Totul pentru a permite statului să „înghită” mai ușor imensa creștere a datoriei publice.

Rezultă de aici, cu claritate, că guvernul Bolojan a ratat definitiv startul reformării statului eșuat. Iar premierul și-a epuizat deja întreaga rezervă de credibilitate”, a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.

Distribuie acest articol!