Ramona Lovin – Comunicat de presă – România nu are nevoie de şpăgi de supravieţuire, ci de investiţii sănătoase şi stat care să sprijine, nu să încurce!

În cursul zilei de 30 iulie 2025, deputatul Ramona Lovin a participat la masa rotundă organizată la Constanţa, cu tema „Întâlnire şi Prezentare Proiecte de Cooperare între companii italiene şi realităţi locale din România”, un eveniment dedicat impulsionării cooperării economice între România şi Italia.

Evenimentul a fost organizat de Keystone Capital Corporation şi Centrul de Studii Economice „San Giorgio” şi a reunit investitori, reprezentanţi ai autorităţilor locale, specialişti şi promotori ai parteneriatelor economice româno-italiene.
În intervenţia sa, Ramona Lovin, deputat ales de românii din diaspora, a subliniat importanţa colaborării dintre antreprenorii italieni şi românii din Italia care doresc să revină acasă:

„Din peste un milion de români care trăiesc şi muncesc în Italia, foarte mulţi au deja experienţă concretă în domeniile despre care am vorbit astăzi: energie, agricultură, infrastructură. Unii s-au întors deja şi investesc acasă. Alţii ar putea face acest pas dacă s-ar crea condiţiile potrivite, inclusiv prin aceste investiţii italiene. Faptul că ei cunosc mediul italian, vorbesc limba, înţeleg cultura antreprenorială italiană şi au trecut printr-un proces profesional riguros îi face parteneri ideali în astfel de proiecte. Ar aduce un plus valoare real economiei româneşti. Eu văd aici o oportunitate strategică, şi acesta este cel mai important obiectiv al meu ca deputat ales al diasporei: să-i ajut pe români să se poată întoarce acasă. Să creez mediul economic şi social care să le permită să o facă cu demnitate. În acest sens, îmi declar nu doar disponibilitatea de a colabora, ci chiar dorinţa sinceră de a colabora cu investitorii italieni.”

Ramona Lovin a accentuat că România are nevoie de investiţii durabile, în special în mediul rural şi urbanul mic, acolo unde este cea mai mare nevoie de locuri de muncă şi infrastructură.
„Cred în valoarea forţei de muncă locale. Folosirea resurselor şi oamenilor de acolo poate deveni motorul unei economii sănătoase. De aceea, sprijinim aceste proiecte prin reprezentanţii noştri din teritoriu, consilieri locali, primari, oameni activi în comunităţi”, a declarat parlamentarul AUR.

Într-un mesaj adresat investitorilor italieni, Ramona Lovin a vorbit deschis despre obstacolele birocratice şi despre nevoia de reformă în relaţia statului român cu antreprenorii:

„Investitorii nu au nevoie de un stat care să le pună piedici, să ii sufoce cu birocraţia şi să le ceară „şpăgi de supravieţuire”. Au nevoie de predictibilitate, de susţinere reală, de un stat care încurajează munca cinstită şi dezvoltarea. România creşte odată cu antreprenorii oneşti. Iar AUR luptă pentru un astfel de stat.”

În încheiere, deputatul a transmis un mesaj de încredere şi sprijin:

„Le mulţumesc investitorilor italieni care doresc să dezvolte afaceri în România. Le garantez întregul meu sprijin, ca parlamentar şi ca om care crede în reconstrucţia ţării. Împreună putem aduce românii acasă.” a declarat Ramona Lovin, deputat AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE