Valeriu Munteanu – Comunicat de presă – ONG-urile cu agendă externă blochează dezvoltarea energetică a României. Cerem Guvernului să adopte de urgenţă legea care protejează proiectele strategice!

Deputatul AUR Valeriu Munteanu a primit un răspuns oficial din partea Ministerului Energiei, în care se recunoaşte în mod explicit că proiectele energetice de interes naţional ale României sunt sistematic blocate în instanţă de organizaţii neguvernamentale cu agende ideologice sau externe, în special în domeniile mineritului, hidroenergiei şi infrastructurii critice.

Potrivit documentului transmis, numeroase investiţii hidroenergetice esenţiale pentru securitatea energetică a ţării sunt îngheţate sau întârziate nejustificat:

  • Amenajarea hidrotehnică a râului Jiu – sectorul Livezeni-Bumbeşti, o investiţie finalizată în proporţie de 90%, a fost oprită printr-o decizie judecătorească ce a anulat acordul de mediu;
  • Hidrocentrala Răstoliţa, proiect cu investiţii de peste 1,4 miliarde lei, se află într-un blocaj similar;
  • Alte proiecte strategice afectate sunt: AHE Cerna-Belareca, AHE Surduc-Siriu, AHE Paşcani, precum şi treptele din cadrul amenajărilor de pe râul Olt: Câineni, Racoviţa, Lotrioara, în sectorul Cornetu–Avrig.Toate aceste investiţii, deşi începute în ultimele decenii şi adesea realizate în proporţii semnificative, sunt victime ale unui cadru birocratic şi judiciar care permite tergiversarea nelimitată a proiectelor de importanţă naţională, în special prin:
  • proceduri greoaie de avizare şi autorizare;
  • dificultăţi în obţinerea acordurilor de mediu;
  • litigii repetate şi prelungite, iniţiate cu rea-credinţă de ONG-uri care invocă pretexte ecologice;
  • probleme legate de regimul terenurilor (exproprieri, conversii de păduri etc.).

Ministerul Energiei a confirmat că în faţa acestui fenomen a fost lansat un proiect legislativ strategic, aflat în consultare publică, care urmăreşte deblocarea şi accelerarea finalizării proiectelor hidroenergetice începute de zeci de ani.

AUR – este nevoie urgent de o lege naţională de protecţie a investiţiilor strategice.

Deputatul AUR Valeriu Munteanu consideră că răspunsul Ministerului Energiei confirmă oficial existenţa unui sabotaj sistematic împotriva dezvoltării energetice a României, în care anumite ONG-uri, adesea finanţate din surse externe şi animate de interese ideologice, folosesc justiţia ca armă împotriva interesului public.

„Este pentru prima dată când un minister admite deschis că proiecte strategice de miliarde de lei sunt blocate de ONG-uri care acţionează cu rea-credinţă. Investiţii esenţiale, zac abandonate în timp ce românii plătesc energie tot mai scumpă şi importăm electricitate. În numele unui ecologism radical şi ideologizat, ni se sabotează viitorul energetic. România nu-şi mai permite acest lux toxic”, a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.

Este imperioasă adoptarea imediată a unei legi pentru protejarea obiectivelor strategice de importanţă naţională.

AUR solicită public:

1. Adoptarea în regim de urgenţă a proiectului legislativ anunţat de Ministerul Energiei, privind finalizarea accelerată a investiţiilor hidroenergetice strategice.

2. Includerea în lege a unui mecanism clar de respingere a acţiunilor în instanţă formulate cu rea-credinţă.

3. Posibilitatea ca statul să solicite despăgubiri de la ONG-urile care au blocat ilegal proiecte, prin acţiuni judiciare repetate sau abuzive.

4. Definirea legală a „interesului naţional energetic” ca prioritate strategică de rang superior în analiza riscurilor de mediu.

5. Limitarea duratei proceselor privind proiectele de interes naţional – pentru a preveni sabotajul prin întârziere.

Distribuie acest articol!