Iacob Constantin Ciprian – Interpelare – Declanșarea imediată a unei anchete penale pentru depășirea capacității autorizate a gropii de gunoi din Aninoasa.

Interpelare politică către: Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, către vicepremierii fără portofolii și catre Doamna Ministru Diana Buzoianu, Ministru Mediului

De către Domnul senator: Iacob Constantin Ciprian

Circumscripția electorală: Nr. 16 Dîmbovița

Grupul Parlamentar: A.U.R.                     

Obiectul interpelării: Declanșarea imediată a unei anchete penale pentru depășirea capacității autorizate a gropii de gunoi din Aninoasa.

Domnule Prim-ministru, stimați membri ai Guvernului,

Vin astăzi în fața dumneavoastră cu o problemă urgentă și revoltătoare, care arde – la propriu – de 24 de ore în județul Dâmbovița, în comuna Aninoasa. Groapa de gunoi de acolo, deja încărcată peste limita legală, cu un procent scandalos de 125% din capacitatea autorizată, a luat foc și arde necontrolat. Aerul e otrăvit. Solul e compromis. Oamenii – copii, bătrâni, bolnavi – respiră, de mai bine de o zi, un amestec toxic de fum, plastic și indiferență administrativă.

Întrebarea mea către dumneavoastră este simplă: câte gropi trebuie să mai ia foc în România ca să aplicăm soluțiile moderne deja cunoscute de ani de zile?

Există proiecte concrete de gazificare a deșeurilor, tehnologii care transformă gunoiul în energie, fără fum, fără poluare, fără riscuri. Sunt studii de fezabilitate. Sunt propuneri europene de cofinanțare. Sunt firme românești și străine interesate. Și totuși: nimeni nu face nimic.

Domnule Bolojan,

Aveți reputația unui om care “taie în carne vie”, care “nu tolerează incompetența”. Vă rog să nu tolerați nici acest incendiu – simbolul unei gropi de gunoi nu doar fizice, ci și instituționale. Avem nevoie urgentă de:

  1. Trimiterea corpului de control în vederea identificării persoanelor responsabile
  2. Declanșarea imediată a unei anchete penale pentru depășirea capacității autorizate a gropii de gunoi din Aninoasa
  3. Un audit complet al tuturor depozitelor de deșeuri suprasaturate din țară;
  4. Aplicarea tehnologiilor de gazificare acolo unde nu se mai poate extinde depozitarea clasică;
  5. O strategie națională de tranziție de la “groapa” la “energie”;
  6. Clarificarea responsabilităților între Consiliile Județene, Garda de Mediu și operatorii privați.

Vă interpelez oficial și vă cer un răspuns scris și public:

          •Ce măsuri luați pentru oprirea incendiului de la Aninoasa?

          •Câte depozite de deșeuri din România operează în afara limitei legale?

          •De ce nu este pusă în aplicare niciuna dintre tehnologiile moderne de valorificare energetică a deșeurilor?

Stimați vicepremieri,

Dețineți funcția de vicepremieri fără portofoliu, dar nu fără responsabilitate. Fiecare zi de inacțiune costă vieți și sănătate. Vă cer să convocați de urgență o ședință interministerială, pentru ca astfel de tragedii să nu devină normă.

Dacă nu reacționăm acum, vom arde în fiecare vară în fumul propriei nepăsări.

Distribuie acest articol!