Gianina Șerban – declarație politică – “Guvernul şi coaliţia de guvernare încalcă grav Constituţia”

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată “Guvernul şi coaliţia de guvernare încalcă grav Constituţia”.

Am atras atenţia de mult deja despre derapajele ce pot apărea în cazul în care vaccinarea va fi obligatorie.

Astăzi, Guvernul nu ne spune că acest act medical este obligatoriu, însă şantajul la care este supus poporul român denotă clar că obligativitatea vaccinării există. Normalitatea pe care am avut-o şi o vrem cu toţii nu constă în discriminare pe nici un criteriu, nici măcar medical. Anul trecut ne spuneaţi că avem libertate cu toţii, însă când drepturile unora lezează drepturile altora, apare o situaţie ce trebuie aplanată, rezolvată.

Domnul Cîţu ne transmite că de la 1 iunie vom avea parte de relaxare. Însă, din nou, un lucru către care trebuie să ne îndreptăm în mod normal, azi, este condiţionat. Bucuria unui spectacol, petrecerea unui sejur într-un hotel sau pensiune, servirea mesei într-un restaurant sunt activităţi ce sunt permise doar unei categorii de cetăţeni, ceilalţi fiind discriminaţi.

Domnule prim-ministru,

Domnilor ce faceţi parte din această coaliţie de guvernare,

În contextul anunţurilor dumneavoastră cu privire la aşa-zisa “mare relaxare”, vă adresez câteva întrebări retorice, la care nu aştept răspuns, deoarece îl vom vedea în acţiunile pe care le veţi întreprinde dumneavoastră.

Constituţia României, în art. 16, alin. (1), prevede că “cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Mă întreb, în ce calitate Guvernul, condus de dumneavoastră şi susţinut de colegii dumneavoastră, permite încălcarea gravă a Constituţiei. Sunteţi mai presus de Legea fundamentală a ţării? Nu ştiu, mă întreb!

În conformitate cu afirmaţia în care ni s-a spus că avem drepturi atât timp cât nu încălcăm drepturile celorlalţi, iar un cetăţean vaccinat este purtător de virus şi poate fi un pericol pentru o persoană nevaccinată, puteţi explica cum îl veţi proteja pe cetăţeanul sănătos? Îl veţi obliga să fie vaccinat, să-i fie inoculat virusul?

Dacă accesul celor care nu s-au vaccinat va fi interzis în locaţii publice, mă întreb cum vor putea aceştia să-şi achite taxele şi impozitele, dacă nu au posibilitatea să o facă electronic? Le veţi impune un test şi îl veţi achita tot dumneavoastră din bugetul de stat?!

Aţi spus că va fi implementat un sistem electronic de verificare a calităţii de vaccinat sau nevaccinat. În 30 de ani, am observat cu toţii că nu s-a putut finaliza nicio centralizare digitală a multor probleme care ar scăpa românii de birocraţie, să le ofere cu adevărat o relaxare. Care e ajutorul real al acestui sistem pe care doriţi să-l implementaţi? Un control ulterior al fiecărui cetăţean îl ajută pe acesta să trăiască fericit? Unde sunt libertăţile şi egalităţile, aceste principii consfinţite de Constituţie? Această întrebare mi-o pun şi în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Vă mulţumesc.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]