1. Realizarea unor reforme imediate ale sistemului politic: reducerea numărului de parlamentari la 300.
2. Reducerea cu 15% a cheltuielilor bugetare în 2 ani, 5% în 2025 și 10% în 2026.
3. Guvernul va fi compus din 12 ministere și 48 de secretari de stat, comasarea agențiilor/autorităților ajungând la un număr maxim de 20, reducerea cu 50% a funcțiilor de conducere.
4. Reducerea la jumătate a taxării muncii pentru salariile mici (sub salariul mediu brut pe economie).
5. Desființarea, prin lege, a tuturor portițelor de optimizare fiscală. Optimizarea fiscală va fi tratată ca faptă anti-concurențială și sancționată atât cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, cât și cu recalificarea operațiunii de externalizare, cu consecința taxării și impozitării retroactive, cu penalități. Acțiunea în instanță sau cererea de anchetă concurențială va fi în competența Ministerului Justiției, care va utiliza, în acest scop, avocați și consultanți specializați.
6. Simplificarea legislației fiscale:
– Un impozit unic pe venit, de 10%, în sarcina oricărei persoane ce realizează venituri din activități independente sau care este asociat ori acționar în societăți profesionale ori IMM – uri.
– Nivel zero pentru TVA pentru produsele și serviciile de bază: alimente, apă, educație, utilități, sănătate, medicamente din schema de compensare de bază.
– CASS pentru pensiile mai mari de 5.000 de lei.
– CASS plafonat pentru chirii, pentru dobânzi bancare și pentru câștigurile de pe piața de capital.
– TVA de 19% pe toate livrările de produse prin platformele de e-commerce, inclusiv pentru produsele cu valoare mai mică de 150 de euro. Combaterea contrafacerilor și a comerțului cu produse non-conforme realizate prin platforme de e-commerce. Combaterea concurenței neloiale și a cenzurii pe platformele de e-commerce și în rețelele de socializare. Acțiunea în instanță sau cererea de anchete de concurență vor fi în competența Ministerului Justiției, care vor angaja avocați și consultanți specializați în acest scop.
– Taxa de solidaritate aplicată companiilor din energie – 1% suplimentar din cifra de afaceri – și un impozit minim pe cifra de afaceri de 1%, fără deduceri suplimentare, pentru corporațiile cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro.
– Creșterea până la 15% a redevențelor miniere și petroliere și dublarea concesiunii pe serviciile publice comunale.
7. Ajutoarele de stat pentru corporații nu vor mai fi acordate sub forma unor sume nerambursabile sau a unor garanții de stat, ci sub forma achiziției de către stat a unor obligațiuni convertibile în acțiuni emise de corporație, în caz de neplată la scadență statul având opțiunea de a transforma ajutorul de stat în acțiuni emise de corporație.
8. Anularea legii de închidere de la 1 ianuarie 2026 a centralelor pe cărbune.
9. Încetarea contribuției financiare și logistice a României la continuarea războiului din Ucraina, redefinirea contribuției financiare a României la OMS și rezilierea tuturor achizițiilor centralizate de vaccinuri anti-Covid.
10. Indexarea pensiilor conform legii.
11. Reformarea sistemului de pensii speciale, prin plafonarea acestora la valoarea netă a salariului Președintelui României.
12. Aplicarea taxării inverse pentru TVA.
Comments are closed