Adresată:
Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
De către: Deputat Valeriu MUNTEANU
Circumscripția electorală: nr. 16 Dâmbovița
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.06.2025
Obiectul întrebării: Impactul focarelor de ipide asupra habitatelor de interes comunitar din Parcul Natural Apuseni și măsurile de remediere
Domnule Ministru,
Parcul Natural Apuseni adăpostește o serie de habitate de interes comunitar incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, a căror conservare este o obligație legală asumată de statul român. Între acestea, habitatul 9410 – Păduri acidofile de molid (Picea abies) din regiunea montană, ocupă o suprafață semnificativă în cadrul parcului și are un rol esențial în menținerea biodiversității locale.
Având în vedere degradarea accelerată a pădurilor din parc, ca urmare a extinderii focarelor de gândac de scoarță (ipide), și lipsa unor intervenții eficace din partea autorităților responsabile, vă solicit respectuos să răspundeți următoarei întrebări:
1. În ce măsură au fost afectate habitatele de interes comunitar din Parcul Natural Apuseni, în special habitatul 9410 – Păduri acidofile de molid (Picea abies) din regiunea montană, ca urmare a infestării cu gândacul de scoarță, și ce măsuri concrete au fost dispuse sau se au în vedere pentru evaluarea, limitarea și remedierea impactului asupra acestora?
Vă rog să includeți în răspunsul dumneavoastră date privind:
• evaluările de specialitate realizate până în prezent privind starea de conservare a acestor habitate;
• implicațiile asupra obiectivelor de conservare asumate prin planul de management al parcului;
• responsabilitatea administratorului ariei protejate și a autorităților silvice în aplicarea măsurilor prevăzute de legislația națională și europeană.
Vă solicit un răspuns scris și detaliat în termenul legal prevăzut.
Comments are closed