“Solicităm public prefectului județului Constanța convocarea de urgență a unei întâlniri între:
– Operatorii de magazine alimentare din stațiunile turistice de interes național din județul Constanța;
– Patronatele din turism/reprezentanții operatorilor hotelieri din județul Constanța;
– Reprezentanții Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanţa, și
– Parlamentarii aleși ai județului Constanța.
Decizia sau intenția de a interzice funcționarea magazinelor alimentare în zonele turistice, în plin sezon estival, este una de interes atât pentru turismul românesc, cât și pentru comunitățile locale care depind economic de aceste activități.
Solicităm prefectului județului Constanța să exercite rolul de mediator instituțional prevăzut de lege și să convoace de îndată o întâlnire oficială, cu caracter consultativ, în cadrul căreia să fie analizate efectele reale ale acestor măsuri și să se identifice soluții în interesul tuturor părților, care să fie ulterior înaintate Guvernului pentru implementare.
Este esențial ca autoritățile județene și centrale să trateze cu responsabilitate sezonul turistic și să susțină dezvoltarea economică a litoralului”, spun senatorul AUR, Nicolae Vlahu, și deputatul AUR, Mohammad Murad.
Comments are closed