George Simion – Întrebare parlamentară – Numărul de cetățeni români care sunt scutiți de la plata CASS, dar beneficiază de servicii medicale

Adresată:

Domnului Alexandru RAFILA, Ministerul Sănătății

De către: Deputat George-Nicolae SIMION

Circumscripția electorală: nr. 42 București

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 13.05.2025

Obiectul întrebării: Numărul de cetățeni români care sunt scutiți de la plata CASS, dar beneficiază de servicii medicale

 

Domnule ministru,

Așa cum vă atrăgeam atenția și prin intermediul întrebărilor și interpelărilor parlamentare anterioare, stimate domnule ministru, sistemul medical românesc se apropie de colaps și, doar printr-o inerție miraculoasă, reușește să mai facă față provocărilor actuale – de le gestionarea defectuoasă a resurselor financiare, la situația nerecunoscută a infecțiilor nosocomiale, până la lipsa personalului de specialitate și a pacienților care, atunci când nu mor arși de vii prin spitale, ajung să nască pe trotuarele din fața lor, toate situațiile enumerate sunt tot atâția factori pentru care nu numai că ar trebui să vă dați demisia, dar și întreg sistemul ar trebui reformat din temelii prin centrarea lui către pacient și prin interdicția cadrelor medicale de a lucra, în tandem, atât în sistemul de stat cât și în cel privat.

Din păcate, țara noastră se regăsește în partea de jos a clasamentului, atunci când vine vorba despre suma alocată pe cap de locuitor, aceasta fiind sub 1.700 de euro anual, adică, mai puțin de jumătate din media Uniunii Europene!

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Care sunt categoriile sociale scutite de plata asigurărilor de sănătate, conform legii, în România?

2. Care este numărul total de cetățeni români scutiți de la plata CASS, dar care beneficiază de servicii medicale? Solicit și o evoluție a numărului acestora pentru perioada 2020-2025

3. Pentru anul 2024 și primul trimestru din anul 2025, care este numărul de pacienți care și-au făcut asigurare de sănătate temporară, valabilă doar un an de zile și care au beneficiat de operații ori alte intervenții, pe care, altfel, ar fi trebuit să le plătească, dacă erau clasificate drept urgențe? La ce sume s-au ridicat aceste operații/intervenții medicale?

4. Câte cazuri de persoane care nu au fost acceptate pentru tratament în străinătate, din cauza lipsei de asigurare, au efectuat proceduri medicale în România, în schimbul contribuției calculată la salariul minim brut pe economie în anul 2024 și în primul trimestru al anului 2025? La ce sume s-au ridicat costurile aceste proceduri, defalcat, pentru fiecare an în parte?

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR, Dan Tănasă, atrage atenția asupra unuia dintre cele mai scandaloase abuzuri comise atât […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă în termeni categorici și fără echivoc ingerințele scandaloase ale […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la distrugerea intenționată a […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministru, Ministerul Sănătății De către: Deputat Cristina-Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministru, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina-Emanuela […]
Adresată: Domnului Attila-Zoltán CSEKE, Ministru, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat George-Nicolae […]