Cristina Dascălu – Comunicat de presă – Lectura nu este doar o fereastră către lume, ci şi o oglindă a sufletului

În contextul celebrării Zilei Naţionale a Lecturii, deputatul AUR de Iaşi, Cristina- Emanuela Dascălu, lansează un apel către autorităţi pentru revitalizarea educaţiei şi culturii româneşti, atrăgând atenţia asupra crizei grave de lectură şi interes faţă de cultură cu care se confruntă ţara noastră.

„Săptămâna aceasta, pe 15 februarie, celebrăm Ziua Naţională a Lecturii, un prilej de a reafirma rolul fundamental al cărţii în dezvoltarea intelectuală, morală şi spirituală a naţiunii noastre. În paginile scrise de-a lungul secolelor se află esenţa identităţii noastre, rădăcinile gândirii critice şi aripile imaginaţiei fără de care niciun popor nu poate spera să îşi cucerească viitorul”.

Însă realitatea este cruntă. Bibliotecile sunt lăsate să se degradeze sau sunt închise, scriitorii români sunt marginalizaţi, iar în şcoli lectura a fost redusă la o activitate nesemnificativă. Copiii noştri cresc fără acces la educaţie reală, fără modele, fără un sistem care să îi încurajeze să gândească şi să analizeze critic.

“Lectura nu este doar o fereastră către lume, ci şi o oglindă a sufletului. Fiecare carte citită este o călătorie prin universuri necunoscute, un dialog tăcut între autor şi cititor, o şcoală a sensibilităţii şi a discernământului. Fără ea, mintea se veştejeşte, iar spiritul devine prizonierul superficialităţii”, a subliniat Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR.

În calitate de profesor universitar, de prorector, decan, preşedinte de senat, cu 33 de ani de activitate prestigioasă la catedră, dintre care 15 ca profesor şi cercetător premiat în universităţi din Statele Unite ale Americii, titular pe discipline din domeniile limba şi literatura engleză şi ştiinţele comunicării, dar şi scriitor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu a observat direct impactul lecturii asupra mai multor generaţii. “Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să redescoperim puterea cuvântului tipărit. Tehnologia ne oferă acces instantaneu la informaţie, dar nu poate înlocui intimitatea paginii răsfoite, bucuria descoperirii unui text care ne schimbă perspectiva, forţa modelatoare a lecturii asupra gândirii”, a declarat cu emoţie deputatul AUR, Cristina-Emanuela Dascălu.

Situaţia educaţională din România este alarmantă! Tot mai mulţi copii se îndepărtează de lectură şi de cultură, iar acest fenomen poate avea consecinţe grave pentru viitorul societăţii noastre. Dacă nu luăm măsuri acum, România va deveni o ţară pierdută, condamnată la servitute intelectuală.

“De aceea, îndemn Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi toate instituţiile de cultură să îşi reînnoiască angajamentul pentru promovarea lecturii. Avem nevoie de biblioteci moderne, de sprijin pentru scriitorii români, de programe naţionale care să aducă lectura mai aproape de tineri. Și, mai presus de toate, avem nevoie de modele – părinţi, profesori, lideri care să inspire prin exemplul lor dragostea pentru carte. Să nu uităm că un popor care citeşte este un popor care gândeşte, iar un popor care gândeşte este un popor care nu poate fi înfrânt.”, a concluzionat Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]