Focșa Dumitru-Viorel – întrebare parlamentară către Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene – Eșecul de etapă al PNRR.

Către:  Ministrul Fondurilor Europene

           Domnului Cristian Ghinea

De la:  Dumitru-Viorel Focșa, 

  Deputat AUR, circumscripția electorală Constanța

Obiectul întrebării: Eșecul de etapă al PNRR

Stimate domnule ministru,

        Ceea ce președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, prezenta întregii țări ca pe un veritabil corn al abundenței, din care vor curge râuri de lapte și valuri de miere, s-a dovedit, cel puțin pentru moment, a fi un mare eșec de etapă.

        Planul Național de Redresare și Reziliență, căci el este izvorul nesecat al abundenței, a fost pentru a doua oară pus pe hold de către oficialii Comisiei Europene. Din păcate, atât pentru dumneavoastră, ca ministru de resort, cât și pentru întreg cabinetul condus de domnul Florin Cîțu, multiplele semne de întrebare ridicate cu privire la corectitudinea bugetării anumitor linii de finanțare, precum și la fezabilitatea anumitor proiecte, reprezintă o radiografie severă, dar corectă, a lejerității cu care ați tratat acest Plan. Mai mult decât atât, informația potrivit căreia oficialii Comisiei Europene v-au solicitat multiple lămuriri a fost publicată mai întâi de mass-media, și nu prezentată de dumneavoastră, așa cum ar fi fost normal.

        Am așteptat, și încă așteptăm, o conferință de presă în care să ne prezentați, punct cu punct, observațiile și întrebările oficialilor europeni, dar mai ales, răspunsurile dumneavoastră. V-ați ascuns destul în spatele unor vorbe frumos ambalate, care au fost demontate și ridiculizate în văzul întregii Uniuni Europene.

        Vă solicit, domnule ministru, să îmi puneți la dispoziție și să publicați integral, pe site-ul instituției pe care o conduceți, toate rapoartele Comisiei Europene referitoare la Planul Național de Redresare și Reziliență depus de România. 

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]