Dumitru Focșa – întrebare către Ministerul Educației – Problema alimentării cardurilor pentru personalul nedidactic

Către: Doamna Ligia DECA, ministrul educației
De la: Domnul Dumitru-Viorel Focșa, Deputat în circumscripția electorală 14 Constanța

Subiectul întrebării: Problema alimentării cardurilor pentru personalul nedidactic


Doamnă ministru,


”România Educată” e un joc de alba-neagra nu numai cu viitorul copiilor noștri, ci cu însăși stabilitatea și predictibilitatea sistemului educațional însuși – de la minciuni peste minciuni privind salarizarea, la multiplele probleme organizatorice care par fără sfârșit, la politizare și încremenire în paradigme ce nu asigură performanțele pe care le așteptăm cu toții, din contră!


Situația plăților primelor pentru prima de carieră didactică este și ea un bun exemplu de amatorism politic și organizatoric – cine, cum, cât, când primește, cât cheltuie și unde, ce documente justificative trebuie depuse, un întreg amalgam birocratic!


Pentru o bună clarificare a situației, doamnă ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele date:


1.Cardurile pentru personalului nedidactic, care trebuia să primească 500 lei, nu au fost alimentate nici până astăzi. De ce? Cine este vinovat pentru această întârziere și ce măsuri disciplinare vor fi adoptate?


2.Care este rata de acoperire, la nivel la național, privind alimentarea cardurilor pentru personalul nedidactic, procentual, pentru fiecare județ în parte?


3.Vă rog să îmi prezentați graficul inițial de alimentare a cardurilor pentru personalul nedidactic, precum și întârzierile cumulate și cine este răspunzător pentru existența lor.


4.De ce îngrijitoarele de la grădinițe nu au primit suma de 500 de lei?
De asemenea, doamnă ministru, solicit efectuarea unui audit la nivel național pentru a constata deficiențele sau neglijențele în aplicarea OUG 58/2023, iar după încheierea acestuia, vă rog să îmi trimiteți concluziile.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]