
Către: Ministerul Afacerilor Interne,
domnului ministru Marian-Cătălin PREDOIU
De la: Georgel BADIU,
Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 41, Vrancea
Subiectul întrebării: Informații privind copiii dispăruți în România în perioada 2012-2022
Stimate domnule ministru,
În ultimele decenii, din nefericire, disparițiile copiilor au luat amploare în România. Cauza copiilor dispăruți, o categorie care include în cele mai multe cazuri răpiri, a devenit preocuparea de bază a multor ONG-uri și o sursă de îngrijorare crescândă pentru părinți.
Astfel, domnule ministru, vă rog să îmi comunicați care este numărul copiilor declarați dispăruți în perioada 2012-2022. Totodată, vă rog să îmi comunicați câți dintre copiii dispăruți în perioada menționată au fost găsiți de către Poliția Română și câți dintre aceștia au fost găsiți în viață și câți decedați.