Către: Domnului Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății
De la: Doamna Raisa Enachi, deputat, circumscripția electorală nr. 39, Vaslui
Subiectul întrebării: Spitalele din țară
Stimate Domnule Ministru,
Conform datelor Institutului Național de Statistică, în România există un număr de 576 de spitale, dintre care doar 367 sunt cele de stat.
În privința spitalelor cu risc seismic ridicat, numărul este îngrijorător ceea ce înseamnă că, în cazul unui cutremur, viața a mii de români va fi pusă în pericol. În plus, din cauza condițiilor din spitale, a serviciilor care nu sunt calitative, din ce în ce mai mulți oameni iau în considerare vizita la un medic care își desfășoară activitatea în rețeaua privată. Accidentele din spitale, incendiile, sunt foarte des întâlnite, iar acest fapt se datorează vechimii construcțiilor, precum și lipsei investițiilor. Sistemul de sănătate este unul defectuos în țara noastră și trebuie revizuit, astfel încât românii să poată avea acces la aparatură performantă și în spitalele de stat, nu doar cele private, și să se poată simți în siguranță în cazul unei vizite la spital.
Domnule ministru, în baza a ceea ce am prezentat anterior, permiteți-mi să vă adresez câteva întrebări:
– Când se vor lua măsuri de modernizare a spitalelor din România, atât din punct de vedere al aparaturii, cât și din punct de vedere al riscului seismic?
– Pentru perioada următorilor 10 ani, există planuri de construcție a unor noi spitale? Dacă da, câte, unde și care sunt termenele de dare în folosință?
Nu există răspunsuri