Către: Domnul Nicolae Ciucă, Prim-ministrul Guvernului României
De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA
Obiectul întrebării: Clarificări asupra numirii secretarului general al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență
Stimate domnule prim-ministru,
Cei mai buni tineri absolvenți ai universităților românești aleg, din păcate, de cele mai multe ori să părăsească țara, iar în cazul în care decid să rămână aici, în niciun caz nu pot performa în sistemul bugetar, dominat de sinecuri. Iar recenta numire a unui pensionar special militar, care a ocupat, anterior, încă două sinecuri – membru în comisia de tragere la Loteria Română și membru în consiliul de supraveghere la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, demonstrează din plin opacitatea și politizarea sistemului bugetar.
Prin urmare, domnule prim-ministru, vă rog să îmi precizați care au fost criteriile pentru care l-ați susținut și numit pe domnul Ion Dinescu în funcția de secretar general al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, care sunt indicii de performanță pe care trebuie să îi îndeplinească acesta și care sunt termenele periodice de evaluare, precum și care sunt politicile promovate de Guvernul pe care îl conduceți pentru a atrage tinerii absolvenți cu merite deosebite în funcții care ar trebui să le ofere posibilitatea să profesionalizeze sistemul bugetar.
Nu există răspunsuri