Andrei Hangan – Declarație politică – Nu suntem extremiști, suntem vocea românilor indignați!

De către: Senator Andrei HANGAN   

Circumscripția electorală: nr. 9  – Brăila

Grupul parlamentar: AUR

Ședința Senatului din data de: 26.04.2023

Nu suntem extremiști, suntem vocea românilor indignați!

Stimați colegi,

Mă aflu astăzi aici, în fața dumneavoastră, în calitate de reprezentant al cetățenilor și aleg să adresez câteva cuvinte care poate pentru unii pot fi dureroase, dar sunt extrem de necesare și relevante pentru descrierea actualului peisaj politic din România.

Nu este nicio taină că, de mai bine de trei ani, AUR a devenit vocea românilor nemulțumiți de situația din țara noastră. Cu toate acestea, liderii noștri încă sunt întrebați deseori ce cautăm aici, ca și cum problemele cetățenilor ar fi imaginate sau inventate de noi.

Cei care conduc această țara par să fie complet deconectați de la realitatea cotidiană cu care populația României se confruntă, considerând revolta întregului popor și neîncrederea în politicieni drept mofturi ilegitime, extreme și demne de ridiculizat. Conducătorii vremelnici ai țării noastre, acompaniați de o presă complet subjugată intereselor și vistieriilor de partid, precum și de voi, masa lor critică de manevră, se fac că nu înțeleg de ce luptăm și de ce oamenii ne susțin, oferindu-ne încrederea lor.

Noi am luat naștere din nevoia acută de a schimba actualul curs politic, economic și social al României. Nu putem ignora necesitățile, suferințele și nemulțumirile românilor care au rămas fără locuri de muncă, fără dreptul la un trai mai bun, fără viitor și fără speranță.

Această clasă politică clientelară continuă să conducă țara, jefuind bogățiile naționale și lăsându-ne săraci, fără control asupra propriilor resurse, fără păduri, cu agricultură și minerit prăbușite, cu infrastructură deficitară. Inflația ne-a redus salariile, iar facturile la energie încă atentează grav la dreptul nostru la o viață mai bună.

Românii au fost întotdeauna oameni muncitori, dar acum se confruntă cu o situație disperată, fără niciun orizont. Voi, reprezentanții acestei clase politice mercantile și rupte de realitate, ne-ați condus spre colaps economic, social și politic, nu spre un viitor mai bun, așa cum aveți grijă să ne promiteți la fiecare patru ani.

În plus, ne-ați polarizat mai mult ca oricând, alimentând conflictele dintre toate categoriile sociale, conștienți că putem fi conduși atât timp cât suntem divizați.

Voi sunteți oamenii cărora cetățenii acestei țări le-au acordat încrederea prin vot.

Voi v-ați asumat întotdeauna responsabilitatea de a ne conduce, dar ați eșuat de fiecare dată în mod lamentabil, ținându-ne în sărăcie și neputință, distrugând tot ceea ce poate fi valorificat în această țară.

Nu avem de ce să vă mulțumim!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Valeriu Munteanu, deputat și vicepreședinte AUR, îi răspunde lui Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]