Gheorghe-Adrian Cătană – Declarație politică – Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai proastă glumă a ministrului Agriculturii

              

Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ

Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Sedința Senatului din data de: 29.03.2023

Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai proastă glumă a ministrului Agriculturii

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Finanţarea alocată iniţial fermierilor români de către Comisia Europeană este o glumă proastă, iar vina principală îi aparţine lui Petre Daea. Sumele stabilite la nivel european pentru compensarea efectelor războiului din Ucraina se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele fiecărei ţări implicate. Acest lucru arată fie o doză de incompetenţă crasă, fie un dezinteres total la adresa fermierilor din partea Ministerului Agriculturii.

Şi în acest caz, România a fost nedreptățită din cauza incapacității și incompetenței administraţiei naţionale de a negocia în numele acestora. Compensațiile promise de Bruxelles pentru faptul că fermierii români au suferit de pe urma intereselor Ucrainei au fost cele mai mici din Uniunea Europeană. Chiar şi după corecţia aplicată, suma se va suplimenta cu maxim 14 milioane Euro, fonduri insuficiente pentru agricultorii lăsaţi de izbelişte de statul român.

De când a preluat mandatul, ministrul Petre Daea s-a remarcat doar prin declaraţii spumoase şi cam atât. În tot acest timp, producătorii de cereale au rămas cu producția în silozuri și au privit neputincioși cum se îndreaptă spre faliment din cauza războiului din Ucraina.

Stimaţi colegi,

Solicit demisia lui Petre Daea din fruntea Ministerului Agriculturii, iar celor de la PSD să-şi ceară scuze românilor că au numit un bufon în Guvern, care nu a înţeles situaţia dificilă prin care trec fermierii. În cursul anului 2022, pentru producţia de cereale, România a pierdut peste 3,5 miliarde de euro, iar Daea a reuşit să compenseze aceste pierderi cu 10 milioane Euro.  

Acest Guvern nu ştie să negocieze nimic altceva decât propriile interese. Dacă ar negocia la Bruxelles cum negociază între ei pensiile speciale, astăzi România ar fi primit cei mai mulţi bani din toată Uniunea. Din păcate, habar nu au cum să pună problema la Bruxelles când vine vorba de România.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]