AUR: Coaliția Iohannis – PNL – PSD – UDMR a primit în genunchi votul de respingere a aderării României la Spațiul Schengen și trebuie să plece de la putere imediat!

AUR

Ratarea aderării la Spațiul Schengen este un eșec monumental de politică externă al Președintelui Iohannis și al Guvernului Ciucă. Pentru români, este o trezire cruntă la realitate și o dovadă în plus că umilința, compromisurile, lașitatea și impostura nu sunt instrumente cu care să poată fi câștigat respectul partenerilor externi.

Argumentele oficialilor austrieci constituie o jignire inacceptabilă pentru  români și Statul Român. Fluxurile de migranți provenite din România și așa-zisele presiuni ale autorităților de la București asupra managementului companiilor austriece care activează în țara noastră sunt minciuni odioase proiectate în spațiul public anume pentru a evidenția disprețul cu care partenerii noștri ne tratează.

Am fost respinși din Spațiul Schengen de cel mai privilegiat partener comercial al României din ultimii 33 de ani.  Multe dintre afacerile derulate între România și Austria sunt considerate adevărate jafuri la adresa resurselor și economiei naționale românești.

Poziția României în Uniunea Europeană este mai slabă ca niciodată. Incapacitatea diplomației de la București de a identifica și neutraliza riscurile și amenințările atât de previzibile din proiectul Schengen arată degringolada și impostura acestei însăilări politice girate de președintele Iohannis.

Ne aflăm într-un punct de cotitură majoră: românii trebuie să aleagă dacă vor continua să meargă pe mâna unor politicieni trădători sau vor să își ia destinul în propriile mâini. Guvernul Iohannis trebuie să plece acasă, pentru că actuala putere și-a pierdut legitimitatea. România are nevoie de alegeri anticipate, în urma cărora o nouă majoritate să poată pleca la drum cu un proiect de țară serios, credibil și dedicat interesului național.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]