Dumitrina Mitrea – întrebare parlamentară către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Clarificări asupra alocărilor din sumele corespondente  tragerilor din fondurile PNRR.

Adresată: Domnului  Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, 

                Dan Vîlceanu

De către:  Mitrea Dumitrina,

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Data: 10.03.2022

Obiectul întrebării: Clarificări asupra alocărilor din sumele corespondente  tragerilor din fondurile PNRR

Stimate Domnule Ministru,

          Doresc să punctez o serie de aspecte care suscită interes imediat și, anume, obiectivele asumate pe Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma pensiilor din cadrul PNRR.

         Conform informațiilor care au fost disponibile, această Componentă este strâns legată de un alt capitol al PNRR, mai exact, Componenta 6 – Reforma sistemului public de pensii, al cărei țintă îl reprezintă consolidarea principiului contributivității, cu scopul declarat de a asigura o legătură reală între veniturile asigurate și cuantumul prestațiilor.

         Ca bază pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt asumate, la nivel guvernamental urmatoarele elemente:

  • o nouă formulă de calcul a pensiei cre să țină cont, în totalitate, de contribuțiile de asigurări sociale achitate, fără a mai fi luați în calcul alți factori
  • valorificarea veniturilor brute realizate pînă la data de 01.04.2001 pentru care au fost plătite contribuțiile de asigurări sociale, dar, care nu au fost luate în calcul la momentul stabilirii cunatumului pensiei

          Pentru a avea o imagine clară și obiectivă, vă solicit să îmi răspundenți la următoarele întrebări:

  1. Care este cuantumul sumei alocate pentru Componetele mai sus menționate?
  2. Cât, mai exact, din suma alocată se regăsește în partea de grant și cât în partea de împrumut din PNRR?
  3. Care sunt, concret și detaliat, reformele și/sau investițiile prin intermediul cărora se vor atinge obiectivele asumate pe componenta pensii?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]