În analiza propusă Petrișor Peiu și Dan Dungaciu arată unde ar fi fost astăzi românii care trăiesc între Prut și Nistru dacă clasa politică conducătoarea manifesta voința politică pentru reunificarea celor două state românești. Potrivit acestora, eliminarea României din programul de guvernare al noului Executiv investit la Chișinău atestă „separarea cel puțin formală de București”, deși România s-a dovedit cel mai important partener al Republicii Moldova. 

„Pe 9 noiembrie 1989 a căzut Zidul Berlinului, zidul care separa lumea occidentală de lumea estică, captivă în URSS sau captivă a URSS-ului. Practic, acela a fost momentul din care fiecare stat din estul socialist al Europei și-a făcut propria alegere.  

1. Republica Democrată Germană (RDG) și Republica Moldova 

Vă propunem să privim cu atenție bilanțul acelei perioade și să tragem o concluzie. Două state aflate în situații similare au luat două decizii fundamental diferite și putem astăzi să vedem care decizie a fost cea bună.  

Pe de o parte, fosta Republică Democrată Germană (RDG) a decis ca, la nici un an de la căderea Zidului, să se reunească cu Republica Federală Germania. Practic, la 3 octombrie 1990, cele șase landuri est-germane au decis să recunoască Constituția RFG și să se integreze în Germania. Pe de altă parte, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (actuala Republică Moldova) a decis să rămână independentă și neutră, ignorând faptul că avea opțiunea reUnirii cu România, după modelul german.  

Astăzi, cele șase foste landuri est-germane au un nivel economic (PIB/locuitor) mai mare decât cel din trei sferturi din regiunile franceze, decât cel din jumătate din regiunile italiene, decât cel din trei sferturi din regiunile spaniole, decât cel din întreaga Portugalie și mai mare decât cel din două regiuni vestice ale Germaniei, mai mare decât cel din trei sferturi din Finlanda și, evident, mai mare decât cel din majoritatea celorlalte state europene.  

În schimb, Republica Moldova are cel mai mic PIB/locuitor din Europa, la egalitate cu cel din Albania sau Kosovo, sau chiar Ucraina măcinată de peste trei ani de război. PIB-ul pe locuitor din Basarabia a fost de mult întrecut de cel din Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Georgia sau Armenia. În ultimii cinci ani, Republica Moldova are o creștere economică cumulată de nici 0,5%, practic a stagnat. Structura economiei sale este total în afara modelului european, cu o pondere a agriculturii în PIB de peste 7%, mai mult decât dublul din statele europene mai puțin dezvoltate. Republica Moldova este dependentă de ajutorul financiar internațional și de importuri (de energie în primul rând). Numai deficitul comercial al micii republici de peste Prut depășește 30% din PIB, ceea ce nu se mai întâmplă nicăieri în Europa.  

Republica Moldova a pierdut mai bine de o treime din locuitorii săi, ceea ce niciun alt stat european nu a mai experimentat. Și cum să nu plece, dacă prețul utilităților este la nivelul Elveției sau Austriei, cele mai bogate state europene? Prețul gazului plătit de cetățenii moldoveni este cel mai mare din Europa, de exemplu.  

2. Ce-ar fi putut să fie și nu a fost 

Hai să privim retrospectiv unde este azi România și unde ar fi putut fi și românii dintre Prut și Nistru în cazul unei reunificări făcute în anii ’90. România a atins același nivel de dezvoltare economică cu Polonia, este la mică distanță de cel din Cehia și Portugalia. A depășit economia românească nivelul celei din Grecia, Slovacia, Letonia, Croația, Bulgaria și, de curând, pe al celei din Ungaria. România a fost timp de 18 ani un mare beneficiar al subvențiilor agricole europene, lucru care, privit în contextul faptului că Republica Moldova are cam jumătate din terenul agricol al României actuale, indică faptul că apartenența la țara noastră ar fi adus fermierilor dintre Prut și Nistru peste 10 miliarde de euro în această perioadă.  

Dacă teritoriul dintre Prut și Nistru ar fi fost în România, astăzi ar fi făcut parte din țara cu cea mai mare producție de gaz din UE. Mai mult, azi românii dintre Prut și Nistru ar fi stat liniștiți pentru securitatea lor, căci ar fi făcut parte din NATO! 

3. Unde suntem astăzi? Republica Moldova scoate România din programul de guvernare 

În Programul de Guvernare pentru 2024–2028 al României, R. Moldova apare de 24 de ori, inclusiv în capitole separate. În programul de guvernare al guvernului condus de Alexandru Munteanu (învestit recent), România nu este menționată nici măcar o dată în documentul oficial. În programul de guvernare al guvernului condus de Natalia Gavrilița (2021–2023), România era menționată de 7 ori ca partener bilateral privilegiat, în special în domeniile energiei, infrastructurii, educației etc. În programul de guvernare al guvernului condus de Dorin Recean (2023–2024), România apărea de 11 ori, fiind definită drept „partener strategic” și „principal susținător al integrării europene a Republicii Moldova”.  

Astăzi, la Chișinău, decizia politică este de separare cel puțin formală de București. Declarațiile de la București ale premierului Munteanu nu fac, din păcate, decât să confirme o tactică veche a liderilor de la Chișinău, în care și actualul premier se înscrie perfect: un tip de limbaj la Chișinău (absența României din programul de guvernare), în fața populației, presei de acolo și a diplomaților sau politicienilor străini; un limbaj la Bruxelles și altul la București (în fața politicienilor de aici și a presei române).  

Problema este însă alta: oficialii de la Chișinău s-au grăbit să deschidă șampania prea devreme, așa cum s-au pripit cu scoaterea României din programul de guvernare.  

4. Integrarea europeană – un pod prea îndepărtat? 

Obiectivul declarat al Guvernului Munteanu este aderarea la UE în 2028 (ar fi un record absolut!).  

Ultima comunicare a Comisiei Europene pe această chestiune: 

• Nu oferă nicio dată de începere a negocierilor; 

• Așază Chișinăul și Kievul pe aceeași poziție și nici măcar nu sugerează o posibilă decuplare a R. Moldova de Ucraina – imposibil de realizat în primul rând din rațiuni morale (Ucraina luptă într-un război cu Rusia, războiul însuși fiind cauza pentru accelerarea apropierii europene a Kievului și Chișinăului), dar și din cauza opoziției vehemente a statelor baltice. 

1. O economie fără resurse 

Problemele economice ale R. Moldova sunt structurale, iar resursele financiare pentru a susține implementarea reformelor solicitate de UE sunt minime. A se vedea, de pildă, șocul pe care îl poate produce în economia R. Moldova chiar și o singură măsură benignă solicitată de Comisia Europeană, precum revizuirea Directivei privind accizele la tutun – consecințele politice și economice ale unei asemenea măsuri vor fi teribile. În plus, asistăm recent și la blocarea ultimelor tranșe FMI pentru R. Moldova (circa 170 mil. USD) – semnal deloc îmbucurător pentru un stat care declară că peste doi ani va fi în… Uniunea Europeană.  

2. Reforme structurale amânate 

Chișinăul mai are doi ani la dispoziție până la alegerile locale, timp în care vrea să realizeze reforma teritorială a republicii, un dosar vechi și nesoluționat. Actuala structură teritorială este o corvoadă extrem de costisitoare, pe care bugetul R. Moldova nu o poate duce în Uniunea Europeană. Problema este ce și cum va face în această privință guvernul Munteanu? S-a mai încercat, chiar s-a mai făcut.  

După proclamarea independenței (1991), Republica Moldova a păstrat structura sovietică de tip raional: circa 40 de raioane, plus municipiile Chișinău, Bălți și Tighina (Tiraspol, necontrolat de Chișinău). În anii ’90 s-a discutat intens despre eficiența redusă a administrației raionale, despre dublarea instituțiilor și despre necesitatea modernizării modelului administrativ.  

În 1998, Guvernul condus de Ion Ciubuc a adoptat Legea nr. 191/1998 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Această lege a înlocuit vechile raioane cu 10 județe (ținuturi), după modelul românesc.  

După victoria Partidului Comuniștilor (PCRM) în alegerile din 2001, noul guvern (Vasile Tarlev) a considerat sistemul județean prea „costisitor” și „neadecvat specificului moldovenesc”. În 2003, prin Legea nr. 764/2001 (modificată și aplicată efectiv în 2003), județele au fost desființate, iar țara a revenit la structura de raioane (32 de raioane + 3 municipii + Găgăuzia și Transnistria) — model valabil și astăzi.  

Guvernele de după 2015 (inclusiv cele conduse de Maia Sandu și Dorin Recean) au analizat o nouă reformă administrativ-teritorială, bazată pe: reducerea numărului de raioane la 8–10 regiuni (model regional); comasarea primăriilor sub pragul de 3000 locuitori; regionalizarea serviciilor publice (educație, sănătate, infrastructură). Nu s-a progresat deloc în acest dosar. Ce va face guvernul Munteanu? Este de urmărit.  

3. Uite Transnistria, nu e Transnistria 

Chișinăul nu are nicio soluție pentru chestiunea transnistreană. Pe de o parte, președinta Maia Sandu spune că se poate gândi o integrare în UE fără rezolvarea problemei transnistrene, adică o integrare „pe bucăți”, pe „model Cipru”, a R. Moldova; pe de altă parte, noul ministru pentru Reintegrare din guvernul Munteanu, Valeri Chiveri, sugerează contrariul: reintegrarea republicii vine la început, apoi integrarea europeană.  

Așa cum Chișinăul nu are un plan limpede pentru Transnistria, nici UE nu are un plan pentru alte conflicte înghețate de astăzi sau… de mâine. Căci și Ucraina va fi în aceeași situație, în care cel mai probabil nu-și va putea controla 20% din teritoriu (exact ca Georgia, care nici ea nu își controlează cam atât). Va putea exista o Uniune Europeană care va avea în Est membri — mai mult sau mai puțin — care nu își controlează teritoriile? Adică frontiera estică a UE va fi… necontrolată? Cu prezență rusească de tip militar? Este rezonabil un asemenea model? În opinia noastră, nu. 

Republica Moldova, ca de fiecare dată, oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. De aceea, graba cu care Chișinăul vrea să „renunțe” la România este cel puțin hazardată”. 

The post Petrișor Peiu și Dan Dungaciu (AUR): „36 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Chișinăul s-a grăbit când a scos România din programul de guvernare”  appeared first on AUR.