De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Tariful de transport prin România, cel mai mare de pe Coridorul Vertical, și riscul de a face ruta necompetitivă pentru LNG-ul american chiar înainte de încheierea contractelor de aprovizionare

                             Stimate domnule prim-ministru,

Coridorul Vertical de gaze este un proiect strategic în care România s-a poziționat public ca pilon regional, inclusiv prin reuniuni internaționale și prin demersuri la Washington pentru atragerea de LNG american. Consorțiul greco-american Atlantic SEE, intermediar între producătorul american Venture Global și piețele europene, urmărește să finalizeze negocierile de aprovizionare cu România până la sfârșitul acestei veri, în condițiile în care nu a semnat până acum contracte mari pe piața românească.

În paralel cu această oportunitate, o analiză a Asociației Energia Inteligentă, indică o problemă structurală gravă, nume că pe ruta Grecia–Bulgaria–România–Ungaria, costul total de transport ajunge, conform ordinelor ANRE, la aproximativ 5,43 €/MWh, iar România deține circa 58% din acest cost (50% chiar și în varianta cu discount). Defalcat, tariful DESFA (Grecia) este de circa 0,87 €/MWh, cel al Bulgariei de circa 1,38 €/MWh, în timp ce România percepe circa 3,18 €/MWh (1,77 €/MWh cu discount de 50%).

Concluzia analizei este directă: România este segmentul care „rupe” ruta și o face necompetitivă, Coridorul Vertical devenind, potrivit datelor ICIS, cea mai scumpă rută de transport gaze între țări din Europa — și asta după aplicarea de discounturi. Conform aceleiași analize, un cost total de transport prin România de circa 1,5 €/MWh ar schimba ecuația: LNG-ul american ar deveni tranzacționabil în Ungaria, Ucraina ar căpăta o alternativă viabilă post-conflict, iar coridorul ar atinge un volum real de circa 5 miliarde de metri cubi pe an.

Există, domnule prim-ministru și ministru-interimar al energiei, așadar, un risc concret ca, în timp ce statul român promovează diplomatic acest coridor, propria reglementare tarifară să îl facă necompetitiv tocmai în momentul în care se negociază contractele care i-ar da substanță. 

Având în vedere că această contradicție între obiectivul strategic declarat și efectul reglementării interne necesită clarificări, stimate domnule prim-ministru, vă rog să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Confirmați nivelul tarifelor de transport menționate, stabilite prin ordinele ANRE, și faptul că România deține circa 58% (respectiv 50% cu discount) din costul total de transport pe ruta Coridorului Vertical?
2. Cum se justifică un tarif românesc de transport de aproape patru ori mai mare decât cel grecesc și de peste două ori mai mare decât cel bulgăresc, pe aceeași rută? Ce elemente de cost stau la baza acestei diferențe?
3. A evaluat Guvernul, respectiv Ministerul Energiei, impactul acestui nivel tarifar asupra competitivității Coridorului Vertical și asupra șanselor de a se încheia contractele de aprovizionare cu Atlantic SEE până la sfârșitul verii, așa cum și-a propus partenerul?
4. Există în lucru o ajustare a structurii tarifare — direct sau prin mecanisme de discount suplimentar — care să aducă costul de transport prin România spre pragul de competitivitate de circa 1,5 €/MWh indicat în analiză? În cazul unui răspuns afirmativ, care este calendarul?
5. Cum se conciliază poziționarea diplomatică a României ca lider regional al Coridorului Vertical, inclusiv prin demersurile de la Washington, cu o reglementare tarifară internă care, potrivit analizelor de specialitate, face ruta necompetitivă?
6. Ce rol au companiile cu capital de stat implicate în transportul de gaze în definirea acestei structuri tarifare și ce coordonare există între politica comercială a acestora și obiectivul strategic național privind Coridorul Vertical?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Tariful de transport prin România, cel mai mare de pe Coridorul Vertical, și riscul de a face ruta necompetitivă pentru LNG-ul american chiar înainte de încheierea contractelor de aprovizionare appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Clarificări despre cele șase note „strict confidențiale” prin care conducerea statului a fost avertizată, între august și decembrie 2024, asupra riscului de incapacitate de plată și măsurile de transparentizare a deciziilor bugetare din 2024

                             Stimate domnule prim-ministru,

Potrivit documentelor publicate de Europa Liberă România, între august și decembrie 2024 Ministerul Finanțelor a transmis Președinției, Prim-ministrului și Președintelui Senatului șase note etichetate „strict confidențial”, prin care cei mai înalți demnitari ai statului erau avertizați că România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se adoptă urgent măsuri de reducere a deficitului, documentele fiind transmise prin poșta militară a SRI și purtau mențiunea „URGENT”.

Nota din 31 octombrie 2024, „Riscuri bugetare pe anul 2024 luând în calcul execuția bugetului general consolidat pe primele 9 luni”, avertiza că, în lipsa unor măsuri adoptate de urgență pentru limitarea și diminuarea cheltuielilor, există riscuri majore ca ținta de deficit să fie depășită, cu creșterea costului finanțării. Încă din august 2024, Ministerul Finanțelor anticipa un deficit cash care putea ajunge la peste 9% din PIB, în condițiile în care bugetul fusese construit cu o țintă de 5% (circa 86,6 miliarde de lei). România a încheiat anul 2024 cu un deficit de 9,3% din PIB — aproape 153 de miliarde de lei, cel mai mare din Uniunea Europeană — adică aproape dublu față de ținta inițială.

Ultima notă, cea din 20 decembrie 2024, avertiza că neadoptarea unui set de măsuri urgente — privind sporurile, voucherele de vacanță, politica de personal, reforma administrației și drepturile salariale — ar fi condus la un deficit de aproximativ 14,3% din PIB în 2025, cu un impact bugetar estimat la peste 121,2 miliarde de lei (6,33% din PIB).

Consecințele ignorării acestor avertismente au fost documentate – retrogradarea perspectivei ratingului de către Fitch în decembrie 2024, dobânzi de peste 8% la împrumuturile de la începutul lui 2025, declanșarea de către Comisia Europeană, la 4 iunie 2025, a demersurilor de potențială înghețare a finanțării europene și cererea ECOFIN din 20 iunie 2025 ca România să adopte o reformă fiscală cu venituri suplimentare „semnificativ peste 1,7% din PIB”. Astăzi, povara corecției — creșterea TVA, majorări de taxe, reduceri de sporuri și restrângeri de drepturi sociale — este suportată de cetățeni și de mediul de afaceri.

Având în vedere că existența acestor avertismente, transmise în regim confidențial și nediscutate public de destinatari, ridică întrebări pertinente privind răspunderea decizională și transparența gestiunii banului public, domnule prim-ministru, vă rog să îmi răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

1. Confirmați existența celor șase note transmise de Ministerul Finanțelor, între august și decembrie 2024, Președinției, Prim-ministrului și Președintelui Senatului, cu privire la riscurile bugetare? Solicit comunicarea către Parlament a acestor documente, în limita regimului lor de clasificare.
2. Care a fost reacția instituțională la fiecare dintre aceste note? Au fost convocate ședințe de guvern, ședințe ale CSAT sau alte reuniuni decizionale ca urmare a avertismentelor? Solicit comunicarea deciziilor adoptate în urma fiecărei note.
3. Nota din august 2024 menționa obligația de a transmite Comisiei Europene, până la 15 octombrie 2024, un plan de disciplinare financiară. Confirmați că acest plan a fost transmis cu întârziere sau într-o formă considerată nerealistă de Comisie? Care au fost consecințele acestei întârzieri?
4. Care a fost impactul bugetar al alocărilor din ultima săptămână a anului 2024 — circa 8 miliarde de lei, incluzând decontările către partide pentru campania electorală — în contextul în care Ministerul Finanțelor avertiza, deja, asupra depășirii grave a țintei de deficit?
5. Ce documente clasificate „strict confidențial” cu impact direct asupra deciziilor bugetare au fost transmise conducerii statului în 2024 și în 2025? Există un mecanism prin care Parlamentul, în calitate de for care aprobă bugetul, este informat asupra unor astfel de avertismente?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Clarificări despre cele șase note „strict confidențiale” prin care conducerea statului a fost avertizată, între august și decembrie 2024, asupra riscului de incapacitate de plată și măsurile de transparentizare a deciziilor bugetare din 2024 appeared first on AUR.

În atenția: Președintelui Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Laurențiu-Alexandru Blaga, director general

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Numărul anormal de contestații la înregistrarea sistematică din comuna Corunca (Mureș) și capacitatea OCPI de a le soluționa

Domnule ministru,

   Domnule președinte,

În comuna Corunca, județul Mureș, lucrările de înregistrare sistematică derulate prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară s-au finalizat cu identificarea a 6.930 de imobile, pe o suprafață de peste 1.712 hectare, documentele tehnice fiind afișate în perioada 14 aprilie – 15 iunie 2026.

La încheierea perioadei de afișare, numărul cererilor de rectificare și al contestațiilor depuse ar fi depășit 1.200, raportat la o populație de aproximativ 4.700 de locuitori, ceea ce se traduce prin faptul că, dacă cifra se confirmă, aproape fiecare gospodărie din comună a fost nevoită să conteste rezultatul unei lucrări finanțate din bani publici și prezentate drept un instrument de protejare a dreptului de proprietate – un asemenea volum de cereri de rectificare nu mai poate fi tratat ca o sumă de erori izolate, ci ridică întrebări pertinente privind calitatea recepției lucrării și mecanismul de verificare aplicat înainte de afișare.

Situația, domnule ministru, domnule președinte, se suprapune peste o nemulțumire mai veche a locuitorilor din zonă, legată de modul în care, de-a lungul timpului, s-au realizat puneri în posesie și împroprietăriri în temeiul Legii nr. 18/1991, inclusiv cazuri în care titluri au fost ulterior anulate în instanță. În paralel, persoane îndreptățite nu și-au recuperat nici astăzi terenurile preluate abuziv în perioada comunistă și, prin urmare, volumul de contestații de la Corunca reactivează aceste suspiciuni și impune o clarificare instituțională, nu o nouă amânare!

Având în vedere că termenul de soluționare a contestațiilor și perspectiva ca locuitorii nemulțumiți să fie nevoiți să parcurgă ani de procese transformă un beneficiu promis într-o povară, precum și în contextul în care cetățenii au dreptul la legalitate, la respect și la soluționarea într-un termen rezonabil a problemelor care le afectează proprietatea, domnule ministru, domnule președinte, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Care este numărul exact al cererilor de rectificare și al contestațiilor privind calitatea de posesor înregistrate pentru UAT Corunca la închiderea perioadei de afișare și cum se raportează acest număr la media pe județul Mureș și la nivel național pentru lucrări de înregistrare sistematică de dimensiuni comparabile?
2. Cine a fost prestatorul lucrării, valoarea contractului și rezultatul recepției efectuate de OCPI Mureș, iar dacă au fost constatate deficiențe, ce penalități sau obligații de remediere au fost aplicate prestatorului?
3. Ce termen estimează ANCPI pentru soluționarea integrală a contestațiilor depuse la Corunca și ce măsuri ia instituția pentru ca cetățenii corect îndreptățiți să nu fie împinși în litigii de durată pentru a-și corecta înscrieri eronate făcute de stat?
4. Există sesizări sau verificări în curs, la nivelul ANCPI sau al Ministerului, privind legalitatea unor puneri în posesie și împroprietăriri operate în trecut în comuna Corunca în temeiul Legii nr. 18/1991, inclusiv cazuri finalizate prin anularea titlurilor în instanță?
5. În câte cazuri din ultimii cinci ani OCPI Mureș a fost obligat prin hotărâri judecătorești definitive să opereze înscrieri sau rectificări și care este situația punerii lor efective în executare, dat fiind că au fost semnalate situații în care hotărâri definitive nu ar fi fost respectate?
6. Ce evaluare face Ministerul, ca autoritate care coordonează ANCPI, asupra răspunderii manageriale pentru o lucrare soldată cu un asemenea nivel de contestare și ce măsuri are în vedere cu privire la conducerea OCPI Mureș?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Numărul anormal de contestații la înregistrarea sistematică din comuna Corunca (Mureș) și capacitatea OCPI de a le soluționa appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Prioritizarea obiectivului de export în detrimentul misiunii sanitar-veterinare a ANSVSA în gestionarea focarului de variolă ovină din județul Mureș și legarea „stabilității conducerii” autorității de interesele exportatorilor

                             Stimate domnule ministru,

Potrivit declarațiilor publice ale președintelui ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, făcute la o întâlnire cu exportatorii de la Constanța, prioritatea declarată a autorității este „protejarea poziției de lider european în exportul de ovine” și întoarcerea unei decizii de restricționare, argumentând că blocarea potențialului de export „prin restricții” ar fi „incorectă față de miile de ciobani, fermieri, crescători și exportatori corecți” – afirmațiile ridică, totuși, o problemă de fond privind înțelegerea misiunii instituției: ANSVSA este, prin lege, autoritatea responsabilă de siguranța sanitar-veterinară, ci nu o agenție de promovare a exporturilor. Restricțiile europene la care se face referire nu sunt o ostilitate comercială arbitrară, ci răspunsul la un risc epidemiologic real: un focar de variolă ovină și caprină, recent confirmat în județul Mureș, iar subordonarea discursului public al autorității obiectivului comercial — în loc de prioritizarea controlului bolii — este îngrijorătoare.

În plus, comunicatul menționează un „Acord Tehnic” semnat de asociațiile de exportatori, prin care aceștia condiționează susținerea strategiei de „menținerea stabilității administrative la nivelul conducerii autorității” – cu alte cuvinte, mediul de afaceri leagă explicit interesul său comercial de păstrarea în funcție a actualei conduceri a ANSVSA, ceea ce devine sinonim cu faptul că o autoritate de control sanitar a cărei stabilitate de conducere este negociată cu operatorii pe care trebuie să-i controleze își compromite independența și credibilitatea.

În același timp, chiar comunicatul ANSVSA recunoaște că există un comerț clandestin cu animale care nu respectă regulile de biosecuritate și care subminează argumentele tehnice ale României la Bruxelles — o recunoaștere implicită a unor deficiențe de control pe care autoritatea ar trebui să le adreseze prioritar, ci nu să le menționeze tangențial.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă solicit să clarificați următoarele:

1. Confirmă ANSVSA că prioritatea sa instituțională, în contextul focarului de variolă ovină din Mureș, este protejarea exporturilor și nu controlul epidemiologic al bolii? Cum se conciliază poziționarea publică a președintelui autorității cu misiunea legală de siguranță sanitar-veterinară?
2. Care este situația reală și actualizată a focarului de variolă ovină și caprină din județul Mureș: câte exploatații sunt afectate, câte animale au fost ucise sau sunt sub supraveghere, și pe ce bază științifică se afirmă că focarul este „izolat eficient”?
3. Ce este, concret, „Acordul Tehnic” semnat cu asociațiile de exportatori și pe ce temei legal o autoritate de control sanitar își leagă strategia instituțională de un document prin care operatorii economici condiționează susținerea de „stabilitatea administrativă” a conducerii? Nu reprezintă aceasta un conflict de interese și o subminare a independenței autorității?
4. Având în vedere recunoașterea, în chiar comunicatul ANSVSA, a existenței unui comerț clandestin cu animale care încalcă biosecuritatea, ce măsuri concrete de control și sancționare au fost luate și câte cazuri au fost identificate și sancționate în ultimul an?
5. Dosarul de regionalizare prezentat Comisiei Europene se bazează pe garanția că riscul este localizat. Ce garanții de trasabilitate și control sanitar poate oferi România, în condițiile în care chiar autoritatea admite existența unor fluxuri ilegale de animale? Cum se asigură că argumentul regionalizării nu este compromis de aceste deficiențe?
6. Care este stadiul evaluărilor de teren și al transmiterii documentației către Guvern în vederea alocării despăgubirilor pentru crescătorii afectați de focar, și ce sumă este estimată?
7. A fost adoptată o decizie privind introducerea vaccinării strategice împotriva variolei ovine și caprine? Care este poziția tehnică a specialiștilor ANSVSA și care sunt implicațiile acesteia asupra statutului sanitar și a accesului pe piețele de export?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Prioritizarea obiectivului de export în detrimentul misiunii sanitar-veterinare a ANSVSA în gestionarea focarului de variolă ovină din județul Mureș și legarea „stabilității conducerii” autorității de interesele exportatorilor appeared first on AUR.

 Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, domnului Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministru-interimar

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Eliminarea indemnizației de hrană pentru personalul bugetar, inclusiv pentru profesori, din proiectul noii legi a salarizării

                             Stimați domni miniștri,

Potrivit notei de fundamentare a proiectului noii legi a salarizării, a fost eliminată posibilitatea acordării indemnizației de hrană prevăzute de actuala legislație privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Proiectul a fost transmis partenerilor sociali înaintea dezbaterii publice, iar noua lege ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2027, pentru toate categoriile de personal bugetar.

Această măsură vine după o serie de alte restrângeri succesive ale aceluiași drept – din 2023, indemnizația de hrană lunară de 347 de lei se acorda personalului cu salarii nete de până la 8.000 de lei. Prin Legea 141/2025 — așa-numita „lege Bolojan” — pragul a fost coborât, începând cu 1 ianuarie 2026, la 6.000 de lei net. În aplicarea acestei prevederi, prin Ordinul nr. 3.185 din 6 februarie 2026, indemnizația a început să fie acordată, în învățământ, doar angajaților cu salarii de până la 6.000 de lei net inclusiv, iar acum, proiectul noii legi finalizează acest proces: eliminarea completă a dreptului.

Restrângerea progresivă a generat deja efecte inechitabile, semnalate public – Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia a arătat în februarie că profesorii cu vechime mare sunt excluși de la indemnizația de hrană și de la voucherele de vacanță, calificând condiționarea acestor drepturi printr-un prag de venit drept o măsură nedreaptă și discriminatorie. De asemenea, Edupedu.ro a documentat și o consecință absurdă a mecanismului: un profesor cu grad didactic I și 15–20 de ani vechime poate ajunge la venituri salariale mai mici decât un coleg cu grad didactic II și 5–10 ani vechime, tocmai pentru că primul depășește pragul și pierde indemnizația.

În paralel, premierul a afirmat public că veniturile angajaților din sistemul public nu vor scădea prin aplicarea noii legi a salarizării.

Având în vedere că eliminarea unui drept salarial de care beneficiază în prezent o parte semnificativă a bugetarilor contrazice direct această asigurare, domnilor miniștri, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1. Confirmați că proiectul noii legi a salarizării elimină, integral, posibilitatea acordării indemnizației de hrană pentru personalul bugetar? Solicit comunicarea textului relevant din proiect și din nota de fundamentare.
2. Câți angajați din sistemul public, respectiv din învățământ, beneficiază în prezent de indemnizația de hrană și care este impactul net, în lei, al eliminării acesteia asupra veniturilor lor lunare și anuale?
3. Cum se conciliază eliminarea acestui drept cu afirmația publică a premierului potrivit căreia veniturile bugetarilor nu vor scădea prin aplicarea noii legi? Pentru personalul care pierde indemnizația de hrană, prin ce mecanism este compensată pierderea?
4. Restrângerea succesivă a pragului — de la 8.000 de lei net (2023), la 6.000 de lei net (Legea 141/2025), până la eliminarea completă (proiect) — a fost însoțită de o evaluare a efectelor de inechitate semnalate de organizațiile sindicale, inclusiv situațiile în care personal cu vechime și grad superior ajunge cu venituri mai mici decât colegi cu vechime mai mică? În cazul unui răspuns afirmativ, solicit comunicarea acestei evaluări.
5. Ce economie bugetară estimată generează eliminarea indemnizației de hrană și cum se raportează această sumă la celelalte măsuri din proiect privind salarizarea personalului didactic?
6. A fost obținut acordul partenerilor sociali asupra acestei prevederi sau ea a fost introdusă în absența unui consens? Care a fost poziția federațiilor sindicale din educație?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Eliminarea indemnizației de hrană pentru personalul bugetar, inclusiv pentru profesori, din proiectul noii legi a salarizării appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Clarificări despre diferența de circa 250 de milioane de euro între valoarea programului naval din mecanismul SAFE și suma de „aproape 1 miliard de euro” anunțată public, precum și utilizarea unui contract de înzestrare a Forțelor Navale pentru acoperirea datoriilor Șantierului Naval Mangalia

                             Stimate domnule ministru,

În documentele oficiale privind mecanismul european SAFE, prezentate la finalul lunii ianuarie 2026, programele celor două nave de patrulare și ale celor două vedete de intervenție pentru scafandri figurează cu valori de 700 de milioane de euro, respectiv 57 de milioane de euro — adică, un total de aproximativ 757 de milioane de euro.

Ulterior, într-un interviu public, ați afirmat că valoarea acestui pachet este „de aproximativ 1 miliard de euro”. Diferența dintre cele două cifre depășește 240 de milioane de euro și nu a fost însoțită, până în prezent, de nicio justificare tehnică privind schimbarea configurației navelor, a înzestrării sau a pachetului logistic.

În plus, domnule ministru, ați explicat public rațiunea acestei majorări în termeni lipsiți de echivoc: ați declarat că ați „gândit” valoarea comenzii astfel încât suma să fie „suficient de atractivă” pentru un producător care să preia Șantierul Naval Mangalia și să își asume pierderea generată de o datorie de 180 de milioane de euro aferentă unui activ a cărui valoare de inventar este de 87 de milioane de euro. 

Având în vedere, domnule ministru, că prețul plătit din bani publici pentru patru nave militare ar fi fost calibrat nu pe baza valorii reale a navelor, ci pentru a compensa o datorie comercială a unui șantier aflat în procedură de faliment, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Care este valoarea actualizată, defalcată pe fiecare dintre cele patru nave – două nave de patrulare și două vedete de intervenție, și pe componente — cost de construcție, înzestrare, instruire, suport logistic — care conduce la suma de „aproape 1 miliard de euro”?
2. Cum se explică diferența de peste 240 de milioane de euro față de valoarea de 757 de milioane de euro înscrisă în documentele SAFE din ianuarie 2026? Ce element de configurație, capabilitate sau dotare s-a modificat între cele două momente?
3. Confirmați că o parte din această valoare a fost stabilită nu în funcție de costul real al navelor, ci pentru a acoperi datoria de 180 de milioane de euro a Șantierului Naval Mangalia? În caz afirmativ, pe ce temei legal pot fi finanțate, printr-un contract de înzestrare a Forțelor Navale și prin mecanismul SAFE, datorii comerciale ale unei societăți aflate în insolvență?
4. Cum se justifică acest preț prin raportare la achiziții comparabile? Corveta ușoară HISAR, contractată din Turcia în decembrie 2025, a costat 223 de milioane de euro, pachet complet — instruire și suport logistic incluse. Cele patru corvete multirol Gowind 2500 ofertate de Naval Group în 2019 însumau 1,2 miliarde de euro pentru nave de o clasă superioară celor de patrulare avute acum în vedere.
5. Mecanismul SAFE alocă aproximativ 16 miliarde de euro, din care 9 miliarde strict pentru înzestrarea Armatei, iar restul pentru infrastructură dual-use. În ce categorie se încadrează componenta de „salvare a Mangalia” și cum a fost validată această încadrare de către instituțiile europene gestionare ale mecanismului?
6. A existat un aviz al Curții de Conturi, al Ministerului Finanțelor sau al Consiliului Concurenței privind compatibilitatea acestei scheme cu regulile de ajutor de stat și cu disciplina financiară a fondurilor europene? În cazul unui răspuns afirmativ, solicit comunicarea lor.

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Clarificări despre diferența de circa 250 de milioane de euro între valoarea programului naval din mecanismul SAFE și suma de „aproape 1 miliard de euro” anunțată public, precum și utilizarea unui contract de înzestrare a Forțelor Navale pentru acoperirea datoriilor Șantierului Naval Mangalia appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Armata română cumpără 378.000 de arme de asalt fără aparatură optică: cum justifică MApN fragmentarea artificială a unui sistem de armament unitar și ce garanții există că cele două achiziții paralele vor fi sincronizate la livrare?

                             Stimate domnule ministru,

Înzestrarea Armatei României cu armament individual de tip NATO este unul dintre proiectele de modernizare militară cel mai frecvent invocate de guvernanți ca dovadă a seriozității cu care România își tratează securitatea națională. În acest scop, Comisiile de apărare din Parlament au aprobat o achiziție estimată la 378.589 de arme și peste 200 de milioane de cartușe, incluzând arme de asalt calibrul 5,56 mm, mitraliere, puști pentru lunetiști, aruncătoare de grenade și pistoale mitralieră ceea ce, pe hârtie, este o achiziție impresionantă. 

Cu toate acestea, problema apare cu ceea ce lipsește din această achiziție – pachetul contractat prin mecanismul european SAFE nu include sistemele optice și optoelectronice aferente armelor, aceste echipamente de ochire fiind finanțate separat, dintr-o linie bugetară națională distinctă, în cadrul unui program de înzestrare paralel. Cu alte cuvinte, România cumpără aproape 380.000 de arme de asalt moderne fără să cumpere în același pachet și mijloacele prin care soldații pot să ochească și să tragă eficient cu ele — în special pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, exact condițiile în care se desfășoară cea mai mare parte a luptelor moderne, după cum ne arată conflictul din Ucraina. 

MApN explică această separare prin istoricul birocratic al celor două programe, ambele inițiate în 2021 și aprobate de CSAT și Parlament, dar al căror calendar a fost decalat din cauza constrângerilor bugetare din anii precedenți, o explicație care, în loc să liniștească, ridică și mai multe semne de întrebare – dacă ambele programe au fost aprobate în același an, dacă ambele sunt necesare pentru funcționalitatea tactică a aceluiași sistem de armament, de ce nu au fost achiziționate împreună, în același pachet, cu aceleași termene de livrare și aceeași sursă de finanțare? 

Răspunsul oficial al ministerului este că achiziția aparaturii optice a fost împărțită în două etape, prima fiind sincronizată strict cu termenele de livrare ale noului armament individual, pentru a asigura funcționalitatea tactică imediat după recepție. Această asigurare — că sincronizarea va funcționa — este însă doar o promisiune verbală, fără nicio garanție contractuală publică și fără nicio penalitate prevăzută în cazul în care calendarul programului bugetar național se modifică, așa cum s-a mai întâmplat cu zeci de programe de înzestrare ale armatei române în ultimii 30 de ani – România are o tradiție bogată în a cumpăra sisteme de armament incomplete, în a întârzia componentele esențiale din lipsă de buget și în a lăsa militarii să opereze echipamente parțial funcționale: blindatele fără dotări complete, avioane fără armamentul aferent, nave fără sistemele de luptă integrate — acestea nu sunt scenarii ipotetice, ci realități documentate ale înzestrării armatei române. Există orice motiv să credem că de data aceasta va fi altfel?

În timp ce soldații români vor primi arme de asalt moderne, fără garanții ferme că vor primi și mijloacele optice necesare pentru a le folosi eficient în condiții reale de luptă, armata ucraineană combate zi și noapte cu sisteme complet integrate, iar lecțiile războiului modern arată fără echivoc că aparatura de vedere nocturnă și echipamentele optoelectronice nu sunt accesorii opționale — sunt parte esențială a sistemului de luptă al infanteristului modern.

În acest context, vă adresez următoarele întrebări:

1. Care este justificarea pentru separarea achiziției armelor de asalt de achiziția aparaturii optice aferente, în condițiile în care ambele programe au fost aprobate simultan în 2021 și vizează același sistem de armament individual?

2. Care este valoarea totală estimată a programului de achiziție a aparaturii optice și optoelectronice, din ce sursă bugetară va fi finanțat integral, și există alocările bugetare deja aprobate pentru întreaga perioadă de livrare?

3. Ce garanții contractuale sau legislative există că cele două programe vor fi efectiv sincronizate și că soldații români nu vor ajunge să opereze arme de asalt moderne fără dotarea optică necesară, în cazul în care programul bugetar național suferă întârzieri?

4. Câți dintre cei 378.589 de militari care vor primi noile arme de asalt vor dispune de aparatură optică de vedere nocturnă funcțională la momentul livrării armelor, și care este procentul estimat de dotare completă sistem-optică la prima tranșă de recepție?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Armata română cumpără 378.000 de arme de asalt fără aparatură optică: cum justifică MApN fragmentarea artificială a unui sistem de armament unitar și ce garanții există că cele două achiziții paralele vor fi sincronizate la livrare? appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: România, cea mai scumpă piață de energie din UE raportat la puterea de cumpărare, deși produce hidroenergie, nuclear și gaze interne – cum justifică Ministerul Energiei acest paradox și ce face concret pentru a pune capăt jefuirii sistematice a consumatorilor români?

                             Stimate domnule ministru,

România are hidrocentrale pe Dunăre și pe zeci de râuri interioare. Are două unități nucleare la Cernavodă care produc energie stabilă și ieftină. Are zăcăminte de gaze naturale. Are un potențial eolian și solar în plină expansiune. Cu alte cuvinte, este una dintre țările cele mai bine înzestrate din Uniunea Europeană din punctul de vedere al resurselor energetice primare. Și, totuși, datele Eurostat publicate în mai 2026, confirmă că România a înregistrat cea mai mare creștere a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici din UE — plus 58,6% față de aceeași perioadă a anului precedent — și că românii plătesc cea mai apăsătoare factură la energie din întreaga Uniune Europeană, raportată la puterea lor de cumpărare.

Faptul acesta nu este un accident conjunctural, ci este rezultatul unui sistem energetic disfuncțional, prost reglementat și lăsat pradă intereselor unor actori care profită de vulnerabilitățile structurale ale pieței, sub privirile indiferente ale unui minister care administrează criza în loc să o rezolve.

După oprirea temporară a celor două unități nucleare de la CNE Cernavodă, România a redevenit cea mai scumpă piață europeană a energiei, cu un preț mediu zilnic de 143 euro/MWh — cu maxime de 1.670 lei/MWh luni și 1.367 lei/MWh marți, prețuri care se regăsesc direct în facturile românilor și ale companiilor românești, erodate zi de zi de un sistem care funcționează împotriva consumatorului. 

Și mai grav este paradoxul structural pe care experții îl semnalează de ani de zile și pe care niciun guvern nu l-a rezolvat: România produce energie, dar nu o poate folosi inteligent atunci când are cea mai mare nevoie de ea — astfel, ajunge să exporte energie ieftină în orele de producție solară mare și să importe energie scumpă seara, când consumul crește, iar producția regenerabilă scade. Cu alte cuvinte, România vinde ieftin ceea ce produce și cumpără scump ceea ce îi lipsește — un cerc vicios care nu are nimic de-a face cu resursele țării, ci cu lipsa de investiții în infrastructura de stocare, în interconexiunile electrice și în modernizarea pieței. 

Potrivit expertului în energie Dumitru Chisălița, dacă România ar funcționa ca o piață energetică normală, factura finală ar fi cu 25-45% mai mică. Diferența de 39-44% între serviciul universal E.ON și cele mai bune oferte concurențiale de pe piață confirmă exact acest interval. Sunt sute de lei pe an luați din buzunarul fiecărei familii românești, nu din cauza prețurilor mondiale ale energiei, ci din cauza unui sistem intern care permite și chiar încurajează această suprataxare. 

Insuficiența interconexiunilor între sistemele energetice ale țărilor UE, în principal între cele din centrul Europei și cele din sud-est, a scumpit, în medie, vara trecută electricitatea angro tranzacționată în România cu peste 26%, față de scenariul în care ar fi fost respectată norma europeană privind capacitatea minimă disponibilă pentru schimburi transfrontaliere – o problemă cunoscută, semnalată, și nerezolvată. 

Din iulie 2026, prețul serviciului universal E.ON va ajunge la 1,756 lei/kWh cu TVA, echivalentul a aproximativ 0,33 euro/kWh — peste media europeană, într-o țară în care salariul mediu net este de trei ori mai mic decât în Germania sau Franța. Aceasta este realitatea pe care ministerul dumneavoastră o administrează în fiecare zi — și față de care nu a prezentat niciun plan credibil de remediere structural!

În acest context, domnule ministru, vă adresez următoarele întrebări:

1. Cum explicați paradoxul prin care România, una dintre țările cu cele mai diversificate și mai ieftine surse de producție energetică din UE, a ajuns să înregistreze cea mai mare creștere a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici din întreaga Uniune Europeană — plus 58,6% într-un singur an — și cine considerați că poartă răspunderea politică pentru această situație?

2. Ce măsuri și cu ce calendar asumat intenționează ministerul dumneavoastră să ia pentru eliminarea vulnerabilității structurale prin care România exportă energie ieftină ziua și importă energie scumpă seara, inclusiv prin accelerarea investițiilor în capacități de stocare și modernizarea interconexiunilor cu rețelele europene?

3. Oprirea celor două unități de la Cernavodă a aruncat România pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe piețe de energie din UE. Care este planul ministerului pentru reducerea dependenței sistemului energetic național de funcționarea simultană a ambelor unități nucleare, și de ce construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă continuă să avanseze în ritm de melc?

4. Experții estimează că factura românilor ar putea fi cu 25-45% mai mică dacă piața ar funcționa normal. Ce măsuri legislative și de reglementare veți iniția pentru a elimina mecanismele care permit această suprataxare sistematică a consumatorilor români, în beneficiul unor actori care profită de disfuncționalitățile pieței?

5. Aveți în vedere plafonarea prețurilor energiei electrice pentru consumatorii casnici vulnerabili pe durata crizei de prețuri, și dacă nu — cum justificați în fața românilor cu venituri mici o factură la energie mai mare decât suportă cetățenii din țări cu salarii de trei ori mai mari?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – România, cea mai scumpă piață de energie din UE raportat la puterea de cumpărare, deși produce hidroenergie, nuclear și gaze interne – cum justifică Ministerul Energiei acest paradox și ce face concret pentru a pune capăt jefuirii sistematice a consumatorilor români? appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Clarificări despre creșterea alarmantă a numărului de minori dispăruți în România și capacitatea instituțională de răspuns

                             Stimate domnule ministru,

Protecția copilului reprezintă una dintre obligațiile fundamentale ale statului față de cetățenii săi cei mai vulnerabili. În acest context, datele publicate cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor Dispăruți, marcată pe 25 mai, constituie un semnal de alarmă pe care autoritățile nu îl pot ignora. Conform statisticilor Inspectoratului General al Poliției Române, solicitate de organizația Salvați Copiii România, între 20 mai 2025 și 20 mai 2026 au fost raportate 10.566 de dispariții de minori — cu peste 600 mai multe decât în anul anterior și cu aproape 2.000 mai multe față de acum doi ani. 

Fenomenul este în creștere pentru al treilea an consecutiv, iar cifrele indică o amplificare îngrijorătoare care depășește o simplă fluctuație statistică – cele mai afectate categorii sunt adolescenții: 8.140 de sesizări vizează copii cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, iar 2.186 de sesizări privesc copii între 10 și 14 ani. 

Aproximativ 60% dintre aceste cazuri reprezintă plecări voluntare din locuințele sociale, căminele școlare sau centrele DGASPC, însă, deși termenul de „plecare voluntară” poate sugera o situație fără gravitate imediată, specialiștii avertizează că această etichetă poate fi profund înșelătoare pentru că, în multe situații, copiii dispar pentru că încearcă să scape de violență, conflicte sau de sentimentul că nu sunt protejați — fuga fiind, de fapt, un semnal de vulnerabilitate profundă, nu un act de libertate.

Cele mai multe dispariții au fost raportate în București, urmat de județele Bihor, Constanța, Giurgiu și Iași — o distribuție geografică care ridică întrebări serioase despre capacitatea instituțională de prevenție și intervenție diferențiată pe teritoriul țării. Faptul că același copil poate figura de mai multe ori în statistici, prin dispariții repetate, indică nu doar o problemă de protecție socială, ci și una de eficiență a răspunsului instituțional al Poliției Române în identificarea și gestionarea cazurilor de risc recurent. 

În acest context, domnule ministru, vă adresez următoarele întrebări:

1. Ce proceduri specifice aplică Poliția Română în cazul minorilor care dispar în mod repetat din centre de plasament sau locuințe sociale, și există protocoale de colaborare între IGPR și DGASPC pentru gestionarea acestor cazuri?
2. Având în vedere că județele Bihor, Constanța, Giurgiu și Iași se numără printre cele cu cele mai multe sesizări, ce resurse suplimentare au fost alocate structurilor județene de poliție din aceste zone pentru gestionarea disparițiilor de minori? 
3. Ministerul Afacerilor Interne are în vedere elaborarea sau actualizarea unui plan național de acțiune dedicat prevenirii disparițiilor de minori, în colaborare cu instituțiile cu atribuții în protecția copilului?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Clarificări despre creșterea alarmantă a numărului de minori dispăruți în România și capacitatea instituțională de răspuns appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Refuzul ÎCCJ și al Curții de Apel București de a furniza date financiare esențiale pentru apărarea statului român la CEDO — risc bugetar major și criză instituțională fără precedent

                             Stimate domnule prim-ministru,

România se află în fața unui dosar cu miză excepțională la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar modul în care instituțiile statului gestionează această situație ridică o serie de probleme grave care reflectă capacitatea Executivului de a apăra interesul public, despre transparența sistemului judiciar față de celelalte puteri ale statului și despre riscul real pe care îl reprezintă pentru bugetul național un potențial eșec la Strasbourg.

În cauza Andriescu și alții vs. România, reclamanții — magistrați în funcție și pensionari — acuză statul român de încălcarea dreptului la un proces echitabil și a protecției proprietății, din cauză că Guvernul a eșalonat succesiv, prin ordonanțe de urgență, plata drepturilor salariale câștigate de aceștia în instanțe — drepturi salariale pe care, trebuie subliniat, magistrații și le-au stabilit ei înșiși prin hotărâri judecătorești. 

Pentru a se putea apăra în acest dosar, Agentul Guvernamental pentru CEDO a solicitat mai multor instituții din sistemul judiciar date privind numărul proceselor salariale câștigate de magistrați și sumele plătite sau încă datorate de stat în urma acestor hotărâri. Răspunsul unor instituții-cheie ale statului de drept a fost, pur și simplu, refuzul. Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București au respins oficial solicitările Agentului Guvernamental, invocând „lipsa centralizărilor” sau faptul că „nu dețin informații suplimentare”. Mai mult, CSM a dat răspunsuri parțiale, iar Guvernul a fost nevoit să facă cinci reveniri oficiale pentru ca instituția să raporteze 5.626 de hotărâri judecătorești. 

Dimensiunea financiară a acestui dosar este colosală – doar la nivelul Parchetului General, în perioada 2006-2025 au fost pronunțate 3.997 de hotărâri judecătorești, statul plătind deja procurorilor 1,7 miliarde de lei și datorând încă 1,12 miliarde de lei — și acestea sunt doar sumele parțiale cunoscute, în condițiile în care ÎCCJ și Curtea de Apel București, instituțiile cu cele mai mari sume probabile, refuză să comunice orice date. Guvernul susține că lipsa acestor informații „generează un risc” ca România să piardă procesul.

Consecința directă a acestui blocaj este că Guvernul a fost obligat să ceară o amânare a termenului de răspuns, noul termen fiind 12 iunie 2026. Între timp, președinta ÎCCJ, Lia Savonea, a declarat public că dialogul pe această temă „trebuie purtat cu următorul guvern” — o poziție care echivalează cu refuzul oricărei colaborări instituționale și care plasează interesele corporative ale magistraturii deasupra obligației constituționale de loialitate față de statul român.

Ne aflăm, stimate domnule prim-ministru, în fața unui paradox periculos: magistrații cer la CEDO ca statul să le plătească imediat miliarde de lei reprezentând drepturi salariale pe care tot ei și le-au stabilit prin hotărâri judecătorești, iar instituțiile pe care le conduc refuză să furnizeze Guvernului datele necesare pentru ca statul să se poată apăra.

Având în Vedere că această situație nu este doar un conflict interinstitutional, ci o vulnerabilitate gravă a statului român în fața unei instanțe internaționale, cu consecințe directe asupra banului public, domnule prim-ministru, vă rog să răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

1. Ce măsuri a luat sau intenționează să ia Guvernul pentru a obliga ÎCCJ și Curtea de Apel București să furnizeze datele financiare solicitate de Agentul Guvernamental, în condițiile în care termenul limită la CEDO este 12 iunie 2026, iar refuzul de cooperare al acestor instituții subminează direct capacitatea statului de a se apăra?
2. Care este valoarea totală estimată a sumelor pe care statul român le datorează magistraților în urma proceselor salariale câștigate de aceștia, inclusiv sumele aferente ÎCCJ și Curții de Apel București, și cum intenționează Guvernul să acopere aceste sume fără a pune în pericol echilibrul bugetar?
3. Consideră Guvernul că refuzul explicit al unor instituții ale puterii judecătorești de a coopera cu Executivul în apărarea interesului public reprezintă o criză instituțională, și ce mecanisme constituționale și legale sunt avute în vedere pentru a preveni repetarea unor astfel de situații?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Refuzul ÎCCJ și al Curții de Apel București de a furniza date financiare esențiale pentru apărarea statului român la CEDO — risc bugetar major și criză instituțională fără precedent appeared first on AUR.