„Am vorbit despre această anomalie chiar în Comisia pentru apărare și am dat exemplele unor state care își construiesc navele militare în România. La Galați, Damen construiește nave moderne pentru Germania, Belgia, Olanda și Portugalia. Așadar, România are șantiere, are experiență și are muncitori capabili să construiască pentru cele mai puternice marine militare din NATO.

Pentru alții putem construi nave. Pentru România, nu!

În timp ce Polonia tocmai a lansat la apă ORP Wicher, prima fregată de 7.000 de tone construită în țară, noi ne milogim de Rheinmetall să vină la Mangalia și să construiască două nave de patrulare, prezentate pompos drept „corvete ușoare”.

Polonezii construiesc trei fregate adevărate, cu 32 de celule de lansare verticală, 16 rachete antinavă și capabilități antiaeriene și antisubmarin. Investesc aproximativ patru miliarde de dolari și obțin nu doar nave, ci și un șantier modernizat, transfer de tehnologie, locuri de muncă și o industrie navală națională puternică.

România pune pe masă aproape un miliard de euro, dar șantierul de la Mangalia este în faliment, angajații au plecat, iar Rheinmetall nu s-a prezentat nici la prima, nici la a doua licitație pentru cumpărarea activelor.

Polonia lansează fregate la apă. România lansează licitații la care nu vine nimeni.

Rheinmetall pare să aștepte liniștită ca prețul șantierului să scadă, iar statul român stă cu mâna întinsă și speră ca grupul german să se îndure, până la urmă, să ne cumpere activele cât mai ieftin.

Aceasta nu mai este politică industrială. Este umilință națională! Cum este posibil ca alte state NATO să vină în România și să-și construiască aici navele militare, iar statul român să nu fie capabil să comande și să construiască pentru propria Marină în propriile șantiere?

Avem Dunăre, avem Marea Neagră, avem tradiție navală și avem oameni pregătiți. Ne lipsesc doar miniștrii care să gândească românește și un stat care să-și apere industria. În loc să organizăm un program naval românesc, cu participarea șantierelor de la Galați, Mangalia, Brăila și Constanța, am ajuns să ne rugăm de o companie străină să preia un șantier falimentar și să ne construiască două nave până în 2031.

Cu ce angajați? Cu ce infrastructură? După ce retehnologizare? În baza cărui calendar realist?

Apărarea unei țări nu se face din prezentări PowerPoint și comunicate triumfaliste. Se face cu șantiere funcționale, ingineri, sudori, furnizori și nave care ajung efectiv în serviciul Marinei.

Diferența dintre Polonia și România nu este lipsa banilor. Și România cheltuiește miliarde. Diferența este că Polonia folosește banii pentru a-și construi simultan flota și industria națională. Noi riscăm să rămânem și fără flotă, și fără șantier, dar cu miliardul cheltuit și cu încă un ministru care ne va explica solemn că „procedurile au fost respectate”.

Polonia își construiește puterea navală.
România își negociază falimentul”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Polonia construiește fregate. România se milogește de Rheinmetall să vină la Mangalia” appeared first on AUR.

România se împrumută în total cu aproape 17 miliarde de euro, o datorie care va apăsa generații întregi.

Nimeni, nici Ministerul Apărării, nici Ministerul Finanțelor nu ne-a pus în față calculul exact al costului total cu dobânzile, de exemplu. Am ridicat întrebările acestea public înainte de intrarea în comisie și apoi, bineînțeles, în comisie.

De ce primim documentele cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședință? Le-am primit luni seara la 19:22, iar marți la 10 dimineața trebuia să votăm.

80 de pagini cu date tehnice, fără timp pentru analiză, fără timp pentru discuții cu specialiștii. De ce peste 50% din bani merg într-o singură țară? Germania. De ce peste 50% merg la o singură companie? Rheinmetall. Polonia se împrumută 43 de miliarde prin SAFE și folosește peste 70% pentru propria industrie de apărare, pentru fabricile poloneze, pentru tehnologie poloneză, pentru locuri de muncă poloneze.

Ei bine, la noi, în România, nu avem nicio garanție similară. Nu se spune câte contracte vor reveni firmelor cu capital românesc.

Nu se spune ce investiții reale rămân la noi în țară, ce capacitate națională construim pentru viitor. Nu se spune clar care este transferul tehnologic.

Au existat negocieri prealabile cu mai multe firme din mai multe țări care au fost termenii. Pe ce bază au fost selectate firmele pentru contractele atribuite prin negociere directă?

Ministrul Miruță nu a răspuns clar la aceste întrebări. În continuare vom cere accesul la documentele care au stat la baza acestei decizii.

Vom cere transparență, că așa e firesc. Nu putem să fim de acord cu un plan de achiziții de aproape 17 miliarde. Aprobat peste noapte, fără niciun fel de analiză bazată pe documente concrete și fără răspunsuri la întrebări.

Nu ne-am opus Armatei, a se înțelege foarte bine. Ne-am opus modului în care se cheltuiesc și se împrumută banii românilor, cu care nu mai putem să fim de acord.

De aceea, eu și colegii mei din AUR ne-am abținut”, a declarat Ramona Bruynseels, deputat AUR.

The post Ramona Bruynseels (deputat AUR): „România se împrumută în total cu aproape 17 miliarde de euro prin SAFE, o datorie care va apăsa generații întregi” appeared first on AUR.

Relaţia noastră nu este doar una diplomatică, ci şi o legătură profundă, clădită pe respect reciproc, valori comune şi dorinţa de a ne apăra suveranitatea naţională.

Polonia a fost mereu un aliat de încredere al României, iar această prietenie trebuie să se manifeste prin acţiuni concrete. Cooperarea economică, securitatea regională şi promovarea valorilor naţionale sunt domenii în care putem şi trebuie să lucrăm împreună. Într-o Europă dominată de interese globaliste, România şi Polonia au datoria de a-şi apăra identitatea şi interesele naţionale.

Preşedintele AUR, George Simion, a demonstrat, prin acţiunile sale, că susţine întărirea relaţiilor româno-poloneze, promovând întâlniri şi iniţiative care să aducă cele două naţiuni mai aproape. Acest parteneriat trebuie să continue şi să se dezvolte, având la bază respectul pentru suveranitate, tradiţie şi independenţă economică.

România şi Polonia trebuie să fie pilonii unei Europe a naţiunilor, în care identitatea şi valorile fiecărui stat să fie protejate şi respectate. AUR va continua să sprijine orice iniţiativă care întăreşte această alianţă şi care aduce beneficii concrete cetăţenilor noştri.

The post Cristina Dascălu – Comunicat de presă – România şi Polonia – un parteneriat al solidarităţii şi suveranităţii appeared first on AUR.

Anul acesta, 2 milioane de copii români primesc la școală, printr-un program româno-european, fructe și produse lactate și de panificație în valoare de 120 milioane de euro.

Problema e că legea de la baza Programului pentru școli al României e doar o înșiruire de termeni pompoși – doar pentru a accesa fondurile europene – iar practica ne omoară, la propriu și la figurat.

 În Prahova există livezi cu meri în tot județul, există chiar și un “Drum al Fructelor”, care ar trebui să atragă turiști. Paradoxal însă, copiii primesc la scoală mere importate din Polonia, mai scumpe decât ale noastre.
 În Dâmbovița, ținutul vestitelor mere de Voinești, “unde ne cad merele în creștetul capului”, cum zice mama unei eleve, merele din Polonia din școli miros groaznic, probabil a soluții de stropire. Măcar femeia și-a învățat fiica să refuze acele mere.
 În Alexandria, când o asociație de părinți s-a plâns de calitatea produselor (cornurile când le desfaci se fărâmițează, iaurtul e apă de ploaie, iar merele sunt stricate), Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar au spus că nu e vina lor (!), ci că produsele ar trebui refuzate de școală.
 În multe județe, produsele nu au termen de valabilitate și nu sunt livrate conform, zilnic, ci pe mai multe zile în avans.
 Chiar și Guvernatorul BNR recunoaște că țara noastră e punct de comercializare a produselor aduse din afară, nu țară producătoare, arătând că importurile de fructe și legume – produse cu tradiție pe plan local – reprezintă o treime din deficitul comercial generat de mărfurile alimentare.
 Pe locul 2 în Europa ca suprafețe destinate cultivării de mere, suntem pe locul 7 ca producție (14% ca teritoriu cultivat în Europa, doar 3% ca recoltare efectivă). Pe lângă îmbătrânirea livezilor și mijloace reduse de producție, producătorii autohtoni își găsesc cu greu loc în marile rețele comerciale, care se aprovizionează în primul rând din Polonia și Ungaria.
 Într-un an importăm mere în valoare de aproape 40 de milioane de euro, arată cele mai recente date, bani care pot fi folosiți de exemplu, la întinerirea livezilor.
 Producătorii autohtoni se plâng că nu sunt sprijiniți, dar Direcțiile Agricole Județene îi acuză tocmai pe ei că nu întineresc livezile, că nu au spații de depozitare, că nu au centre de colectare, că folosesc chimicale neconforme, că nu au lanț de distribuție. Halal instituții de stat, din moment ce stau deoparte și asistă la moartea pomiculturii românești.

Hotărârea de guvern care a creat acest program cere și organizarea de vizite pentru elevi la fermele pomicole, precum și organizarea de concursuri și zile tematice legate de consumul de fructe.

Ceva de genul – Iată, copile, acestea au fost MERELE DE AUR ale țării, tu acum du-te și mușcă din MĂRUL OTRĂVIT!

The post PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE STRICATE DIN POLONIA appeared first on AUR.