De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul interpelării: Clarificări privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 22 și art. 38¹ din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 870/2004 referitoare la garda la domiciliu

     Domnule ministru,

Interpelarea de față este motivată de necesitatea protectării principiului legalității în activitatea autorităților sanitare. Nicio comisie administrativă nu poate impune cerințe suplimentare față de cele prevăzute expres de lege, indiferent de practica sa internă sau de interpretări neoficiale. Impunerea unei cerințe de acoperire integrală a gărzii la domiciliu — 30 de zile din 30 — acolo unde textul art. 38¹ nu o prevede, constituie o adăugare ilegală la normă, contrară art. 1 alin. (5) din Constituția României și principiului nullum administrativum sine lege.

Unele unități sanitare, în special spitalele municipale și orășenești din mediul rural și periurban, se confruntă cu dificultăți obiective în acoperirea cu personal medical pe toată durata lunii, determinând situații în care garda la domiciliu nu poate fi organizată zilnic, fără ca aceasta să însemne încălcarea vreunei prevederi legale. Clarificarea oficială a cadrului normativ este, așadar, esențială atât pentru unitățile sanitare, cât și pentru asigurarea accesului populației la servicii medicale de specialitate.

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, încadrarea în funcții a personalului și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv cele aduse prin Ordinul nr. 1.077/21.04.2026, publicat în M.Of. nr. 323/23.04.2026), reglementează la art. 22 cadrul general al asigurării continuității asistenței medicale, iar la art. 38¹ regimul specific al gărzii la domiciliu. Textele relevante sunt următoarele:

Art. 22 alin. (1):

„Asigurarea continuității asistenței medicale este obligatorie pentru unitățile sanitare și se asigură prin serviciul de gardă.”

Art. 22 alin. (7):

„Gărzile se împart în următoarele categorii: gardă de urgență, gardă de monitorizare și gardă la domiciliu.”

Art. 22 alin. (10):

„Prin garda la domiciliu se înțelege forma de asigurare a continuității asistenței medicale prin care un medic, aflat în afara unității sanitare, se află în regim de disponibilitate permanentă pentru o anumită perioadă de timp, având obligația de a răspunde solicitărilor primite din partea medicului coordonator de gardă și de a se prezenta la unitate într-un interval de timp prestabilit, pentru a acorda asistență de specialitate în caz de urgență sau situație medicală neprevăzută.”

Art. 38¹ alin. (1)–(7):

(1) Continuitatea asistenței medicale se poate asigura și prin gardă la domiciliu. (2) Garda la domiciliu se organizează pe specialități. (3) Se poate organiza gardă la domiciliu, pe specialități, dacă în secțiile sau compartimentele cu paturi, precum și în ambulatoriul integrat al spitalului sunt încadrați cel puțin 2 medici în specialitatea respectivă. (4) În garda la domiciliu, pe specialități, pot fi cooptați și medici care nu sunt angajați în unitatea respectivă, dar care sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății în specialitatea stabilită pentru garda la domiciliu. (5) Garda la domiciliu se organizează, în zilele lucrătoare, între ora de terminare a programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor din cursul dimineații și ora de începere a programului de dimineață din ziua următoare. (6) În zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit reglementărilor legale, nu se lucrează, garda la domiciliu începe de dimineață și durează 24 de ore. (7) Medicul care asigură gardă la domiciliu în acest interval are obligația de a răspunde la solicitările primite din partea medicului coordonator de gardă și de a se prezenta la unitatea sanitară în cel mai scurt timp posibil.

Analizând dispozițiile art. 22 coroborate cu art. 38¹ din Ordinul MS nr. 870/2004, se constată că actul normativ reglementează condițiile de organizare a gărzii la domiciliu — cerința a cel puțin 2 medici încadrați în specialitate, regimul orar al gărzii, obligațiile medicului de gardă — dar nu stabilește nicăieri un număr minim obligatoriu de zile calendaristice pe lună pentru care garda la domiciliu trebuie organizată, pentru ca aceasta să fie considerată „funcțională” în sensul legii.

Cu toate acestea, în practica comisiilor de evaluare și a autorităților de control, au apărut interpretări divergente, prin care unor unități sanitare li se impune, fără temei legal expres, acoperirea gărzii la domiciliu 30 de zile din 30 în fiecare lună, ca și cum această cerință ar rezulta din textul ordinului. O astfel de exigență nu este prevăzută în art. 38¹ și nici în altă dispoziție a Ordinului MS nr. 870/2004 sau a ordinelor subsecvente. Textul legal reglementează cum se organizează garda la domiciliu și care sunt obligațiile medicului de gardă, nu câte zile pe lună trebuie aceasta să fie organizată pentru a îndeplini cerința de continuitate.

Această practică neunitară generează consecințe juridice directe și grave asupra unităților sanitare: ierarhizări incorecte, retrogradări de categorie și sancțiuni administrative aplicate în temeiul unor cerințe neprevăzute de lege, cu încălcarea principiului legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și a principiului securității raporturilor juridice. O unitate sanitară care organizează garda la domiciliu, de exemplu, 10 zile din 30 într-o lună nu încalcă nicio dispoziție a Ordinului MS nr. 870/2004, în absența unei norme care să impună acoperirea integrală.

Față de cele expuse, solicităm Ministrului Sănătății să răspundă, în scris și motivat, la următoarele întrebări:

1. Care este interpretarea oficială a Ministerului Sănătății cu privire la ënțelesul sintagmei „gardă la domiciliu funcțională” în sensul art. 38¹ din Ordinul MS nr. 870/2004? În particular, ce condiții trebuie să îndeplinească o unitate sanitară pentru ca garda la domiciliu să fie considerată legal constituită și operațională?

 2. Există vreo dispoziție legală sau administrativă — cuprinsă în Ordinul MS nr. 870/2004 sau în alt act normativ emis de Ministerul Sănătății — care să impună organizarea gărzii la domiciliu un număr minim de zile calendaristice pe lună? Dacă da, care este acel număr și care este temeiul legal expres?

3. În lipsa unei astfel de prevederi exprese, pe ce temei legal și în baza căror instrucțiuni ori metodologii comisiile de evaluare impun unităților sanitare acoperirea gărzii la domiciliu 30 de zile din 30 în fiecare lună? Aceste cerințe au vreun suport normativ expres sau reprezintă o interpretare extensivă fără temei în textul ordinului?

4. Care este numărul minim de medici necesar pentru a organiza legal garda la domiciliu, raportat la art. 38¹ alin. (3) din Ordinul MS nr. 870/2004, și în ce condiții pot fi cooptați medici din afara unității, conform alin. (4) al aceluiași articol?

5. Ce formă juridică — contract individual de muncă suplimentară, contract de prestări servicii, convenție de colaborare sau altă formă — este acceptată de Ministerul Sănătății pentru încadrarea medicilor care efectuează gardă la domiciliu, atât pentru medicii angajați ai unității, cât și pentru cei cooptați din exterior?

6. Ce documente justificative trebuie să prezinte o unitate sanitară pentru a dovedi că garda la domiciliu este legal organizată și operațională, în contextul unei evaluări sau inspecții desfășurate de autoritățile competente?

7. Are Ministerul Sănătății în vedere emiterea unor instrucțiuni, norme metodologice sau circulare care să clarifice în mod unitar aplicarea art. 38¹ din Ordinul MS nr. 870/2004, astfel încât să înlăture practica neunitară și tratamentele juridice inegale între unitățile sanitare?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Interpelare – Clarificări privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 22 și art. 38¹ din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 870/2004 referitoare la garda la domiciliu appeared first on AUR.

Vin, astăzi, în fața dumneavoastră pentru a semnala un nou eșec în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență — un eșec care nu se măsoară doar în milioane de euro pierdute, ci în căldura și în banii pe care îi vor plăti în plus, la iarnă, familiile racordate la sistemele de termoficare din România – este vorba despre Jalonul 134 din PNRR care prevede construirea a două centrale de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz, la Constanța și la Arad, cu o capacitate totală de aproape 155 de megawați și un buget de 86 de milioane de euro. Termenul asumat de statul român: trimestrul al doilea al acestui an. Adică acum. Iar starea reală a proiectului, conform monitorizării independente a PNRR, este una singură: în întârziere.

Centrala de la Constanța mai are șanse să fie gata la timp. Cea de la Arad, în schimb, înregistrează întârzieri îngrijorătoare chiar la instalarea echipamentelor tehnice — etapa fără de care nicio centrală nu pornește. Și cum acest jalon este unul singur, pentru ambele centrale, întârzierea de la Arad pune în pericol întregul obiectiv.

Iar consecința este una pe care o cunoaștem deja prea bine: o penalizare de 64 de milioane de euro, la un buget de 86 de milioane. Cu alte cuvinte, riscăm să pierdem fonduri europene echivalente cu aproape trei sferturi din valoarea investiției. Trei sferturi dintr-un proiect, pierdute nu pentru că ar fi fost prost gândit, ci pentru că nu a fost dus la capăt la timp.

Vreau să fim foarte clari ce înseamnă această cifră: 64 de milioane de euro sunt bani care ar fi putut moderniza spitale, ar fi putut dota școli, ar fi putut repara drumuri. Sunt bani pe care îi pierdem din simplă incapacitate administrativă.

Și nu este un caz izolat, pare a fi un tipar, pentru că avem capacități de stocare a energiei rămase la 1% grad de implementare, avem spitale care abia se mai încadrează în termene, după ce lista a fost tăiată de la 49 la 8, avem ateliere de practică pentru elevii din învățământul profesional cu termenul depășit. De fiecare dată aceeași poveste: fonduri europene obținute cu greu, blocate apoi de birocrație, de lipsa de coordonare și de absența unei minime răspunderi.

Cogenerarea de înaltă eficiență nu este un moft tehnic, este exact soluția de care au nevoie orașele noastre pentru a furniza căldură la costuri predictibile, într-un moment în care sisteme întregi de termoficare se prăbușesc financiar sub povara datoriilor și a certificatelor de carbon, iar întârzierea acestor centrale înseamnă, în limbaj simplu, factura mai mare la căldură pentru cetățean și aerul mai poluat pentru orașul lui.

De aceea solicit public Ministerului Energiei și Guvernului să răspundă, fără limbaj de lemn, la întrebări simple: care este, astăzi, stadiul real al fiecărei centrale? Care este cauza concretă a blocajului de la Arad și cine răspunde pentru el? S-a cerut sau nu o reeșalonare a termenului către Comisia Europeană? Și, mai presus de toate: ce plan de urgență există pentru a salva acești bani, înainte ca penalizarea să devină ireversibilă?

Cetățenii acestei țări nu ne-au trimis aici ca să administrăm eșecuri și să numărăm penalizări. Ne-au trimis ca să ducem lucrurile la capăt! Iar PNRR nu este banul niciunui guvern — este banul românilor, și fiecare milion pierdut din el este o promisiune încălcată față de ei!

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Declarație politică – Întârzierea centralelor de cogenerare din PNRR de la Constanța și Arad — încă un jalon ratat, încă 64 de milioane de euro aruncate pe fereastră appeared first on AUR.

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Întârzierea reformei PNRR privind zonele de accelerare pentru energie regenerabilă pe terenurile statului (Componenta 16, Reforma 1), cu o penalizare de 925 de milioane de euro în joc — cea mai mare expunere financiară dintr-un singur jalon

     Domnule ministru,

Reforma 1 din Componenta 16 a PNRR vizează crearea cadrului juridic pentru utilizarea terenurilor aflate în proprietatea statului ca zone de accelerare pentru investițiile în surse regenerabile de energie – concret, jaloanele 509, 510 și 511 prevăd adoptarea legislației pentru înființarea de parcuri solare și eoliene pe domeniile statului, debirocratizarea proceselor de autorizare prin proceduri scurte și simple, semnarea contractelor de concesiune după o primă rundă de licitații și crearea unui registru național unic al terenurilor aflate în proprietatea statului. Termenul asumat este trimestrul II 2026 — adică termenul curent, iar starea reală, conform monitorizării PNRR, în întârziere.

Cauza, desigur, este una administrativă și familiară: pachetele legislative au fost elaborate cu întârziere, avizele de la celelalte ministere și instituții s-au obținut greu, iar, în consecință, procedurile de licitație pentru terenurile care urmează a fi concesionate sunt și ele întârziate. Cu alte cuvinte, lanțul s-a blocat chiar la primul pas — la elaborarea și avizarea legislației — iar întârzierea s-a propagat în tot restul reformei.

Ceea ce face acest caz fără egal este miza financiară: penalizarea pentru neîndeplinire este de 925 de milioane de euro, aproape un miliard de euro, una dintre cele mai mari expuneri financiare asociate unui singur jalon din întregul PNRR românesc. Vorbim, așadar, despre o reformă care constă, în esență, în adoptarea unor acte normative și organizarea unor licitații — adică exact tipul de obligație care depinde integral de voința și de capacitatea administrativă a statului, ci nu de șantiere, materiale sau constructori — și care riscă totuși să ne coste aproape un miliard de euro din pură incapacitate de a legifera la timp.

Având în vedere că responsabilitatea este atribuită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului, domnule ministru, vă rog să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Care este, la data răspunsului, stadiul fiecăruia dintre cele trei jaloane — 509, 510 și 511? A fost adoptată legislația privind zonele de accelerare? A fost creat registrul național unic al terenurilor statului? Au fost lansate procedurile de licitație și s-au semnat contracte de concesiune?
2. De ce au fost elaborate cu întârziere pachetele legislative și de ce s-au obținut greu avizele de la celelalte ministere și instituții, în condițiile în care termenul T2 2026 era cunoscut de la aprobarea PNRR? Care instituții au întârziat avizarea și unde, concret, s-a blocat procesul?
3. A fost solicitată Comisiei Europene o reeșalonare a acestui jalon? Dacă da, până la ce dată și în ce condiții? Dacă nu, pe ce bază se estimează încadrarea în termenul curent?
4. Confirmați că neîndeplinirea acestei reforme atrage o penalizare de 925 de milioane de euro? Este aceasta cea mai mare penalizare asociată unui jalon din PNRR? Cum se justifică riscul de a pierde aproape un miliard de euro pentru o reformă care depinde exclusiv de capacitatea statului de a adopta legislație și de a organiza licitații?
5. Câte terenuri ale statului, ce suprafață totală și ce potențial de capacitate instalată în energie regenerabilă au fost identificate și pregătite pentru concesionare? Există deja o listă fermă, sau nici inventarul nu este finalizat?
6. Care este planul de urgență al Ministerului Agriculturii și al ADS pentru a recupera întârzierea și a evita penalizarea? Care este noul calendar realist pentru adoptarea legislației, finalizarea registrului și organizarea primei runde de licitații?
7. Dincolo de penalizare, ce oportunitate economică pierde România prin întârzierea acestei reforme — câte investiții private în parcuri solare și eoliene pe terenurile statului sunt blocate sau amânate din cauza absenței cadrului juridic și a întârzierii licitațiilor?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare – Întârzierea reformei PNRR privind zonele de accelerare pentru energie regenerabilă pe terenurile statului (Componenta 16, Reforma 1), cu o penalizare de 925 de milioane de euro în joc — cea mai mare expunere financiară dintr-un singur jalon appeared first on AUR.

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Întârzierea jalonului PNRR privind centralele de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz din Constanța și Arad

     Domnule ministru,

Jalonul 134 din PNRR (Componenta 6 — Energie, Investiția 3) prevede construirea unor capacități de producție combinată de energie termică și electrică (CHP) pe gaz, de înaltă eficiență și flexibile, în sectorul încălzirii centralizate, o investiție ce vizează două centrale — la Constanța și la Arad — cu o capacitate totală de 154,90 MW, un buget de 86 de milioane de euro și termen de finalizare trimestrul II 2026, adică termenul curent. Conform monitorizării PNRR, jalonul se află „în întârziere”.

Situația celor două proiecte este inegală – centrala de la Constanța are șanse mai mari de a fi finalizată în termenul PNRR, în schimb, centrala de la Arad înregistrează întârzieri îngrijorătoare la instalarea echipamentelor tehnice — exact etapa critică, fără de care punerea în funcțiune este imposibilă. În acest context, cum jalonul este unul singur, pentru ambele centrale, întârzierea proiectului de la Arad pune în pericol îndeplinirea integrală a obiectivului și, implicit, întreaga finanțare.

Cogenerarea de înaltă eficiență în sistemele de termoficare urbană este exact soluția de care au nevoie orașele românești pentru a furniza căldură și apă caldă la costuri predictibile, reducând atât facturile, cât și emisiile — într-un moment în care sisteme întregi de termoficare se află în pragul colapsului financiar. 

Având în vedere că neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 64 de milioane de euro, la un buget total de 86 de milioane, cu alte cuvinte, riscul fiind de a pierde fonduri europene echivalente cu aproape 75% din valoarea investiției — o risipă greu de justificat pentru o întârziere de execuție, domnule ministru, vă rog să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Care este, la data răspunsului, stadiul fizic real al fiecăreia dintre cele două centrale de cogenerare — Constanța și Arad? Câți MW din cei 154,90 prevăzuți sunt instalați și câți sunt operaționali?
2. Pentru centrala de la Arad: care este cauza întârzierilor la instalarea echipamentelor tehnice? Este vorba despre o problemă a constructorului, a furnizorului de echipamente, a procedurilor de achiziție sau a finanțării? Ce a întreprins Ministerul Energiei pentru deblocare și de ce nu a fost soluționată la timp?
3. Confirmați că, în cazul în care centrala de la Arad nu este finalizată în termen, jalonul în ansamblu nu poate fi îndeplinit, chiar dacă proiectul de la Constanța este gata? Există o variantă de raportare parțială acceptată de Comisia Europeană?
4. A fost solicitată Comisiei Europene o reeșalonare a acestui jalon? Dacă da, până la ce dată? Dacă nu, pe ce bază se estimează încadrarea în termenul T2 2026?
5. Confirmați că neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 64 de milioane de euro? Cine suportă această pierdere și ce parte din investiția de 86 de milioane de euro mai poate fi salvată dacă unul dintre proiecte nu este finalizat?
6. Care este planul de urgență pentru centrala de la Arad — finalizare accelerată, preluare pe alt program de finanțare europeană sau continuare din bugetul național? Care este noul termen realist de punere în funcțiune?
7. Ce impact are întârzierea acestor capacități asupra sistemelor de termoficare din Constanța și Arad și asupra costului căldurii pentru consumatorii racordați, în contextul în care cogenerarea de înaltă eficiență era menită tocmai să reducă aceste costuri?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare – Întârzierea jalonului PNRR privind centralele de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz din Constanța și Arad appeared first on AUR.

Programele de înzestrare finanțate prin instrumentul european SAFE sunt prezentate publicului prin două cifre: prețul de achiziție și termenul de livrare. Atât. Or, oricine cunoaște domeniul apărării știe că prețul de pe factură este doar vârful aisbergului. În comunitatea de achiziții a NATO există o regulă empirică numită „Raportul de Aur”: achiziția unui sistem de armament reprezintă doar 25–30% din costul lui total. Restul de 70–75% — mentenanța, piesele de schimb, reviziile capitale, modernizarea, integrarea software — se plătește pe parcursul a 30 sau 40 de ani. Pentru un sistem greu, o singură revizie generală poate costa cât 40% din prețul inițial. După două asemenea cicluri, cu inflația la zi, ajungem să fi plătit de câteva ori mai mult decât scria pe contractul pe care l-am semnat cu entuziasm.

Aceasta este factura reală. Și ea va fi achitată nu de cei care taie astăzi panglici, ci de contribuabilul român din următorii treizeci de ani.

Dar problema nu este doar financiară. Este una de suveranitate. O finanțare cu dobândă mică nu înseamnă nimic dacă, după ce am cumpărat platforma, rămânem dependenți de altcineva pentru a o ține în viață. Iar aici avem deja un exemplu pe care nu ni-l putem permite să-l ignorăm: programul Mașinii de Luptă a Infanteriei. Ni s-a promis o localizare de peste 50% a producției în România. Realitatea, potrivit specialiștilor, este în jur de 40% — și, mai grav, partea critică, tehnologiile avansate, capacitatea de reparație capitală rămân în afara țării, cu un hub major de producție în Ungaria.

Ce înseamnă asta, pe românește? Că noi plătim, dar cheia rămâne la altul. Că ne asumăm povara întreținerii pe decenii, dar autoritatea tehnologică, capacitatea de a repara, de a moderniza, de a regenera aceste sisteme rămâne sub control străin. Construim, cu bani grei, o dependență pe termen lung și o numim modernizare.

Or, întreaga rațiune a unui program ca SAFE ar trebui să fie exact opusul: consolidarea industriei naționale de apărare, nu adâncirea dependenței externe. Suveranitatea în apărare nu se cumpără odată cu platforma. Ea se câștigă atunci când ai, pe teritoriul tău, capacitatea industrială de a întreține, repara și moderniza ceea ce ai cumpărat. În caz de criză sau de război, aceasta nu este o nuanță tehnică — este diferența dintre o armată care funcționează și una care așteaptă piese de la o fabrică aflată în altă țară.

Tocmai de aceea am solicitat Ministerului Apărării, în scris, răspunsuri pe care această guvernare le datorează cetățenilor: care este costul total pe ciclul de viață al fiecărui program, nu doar prețul de achiziție; care este gradul real de localizare, producție efectivă, nu simplă asamblare; și dacă vom avea vreodată o capacitate suverană de mentenanță pe pământ românesc sau ne mulțumim cu o localizare simbolică, de fațadă. Stimați colegi, datoria noastră nu este să ne opunem înzestrării Armatei — ea este vitală și întârziată. Datoria noastră este să ne asigurăm că, atunci când plătim pentru apărarea țării, cumpărăm cu adevărat capacitate de apărare, nu o iluzie scumpă și o dependență pe treizeci de ani. Banul public cheltuit pentru securitatea României trebuie să întărească România — industria ei, specialiștii ei, autonomia ei. Altfel, vom fi finanțat suveranitatea altora din buzunarul propriilor cetățeni!

The post Titus Păunescu – Declarație politică – Înzestrarea Armatei prin SAFE – de ce prețul de pe factură nu este costul real, și cum riscăm să cumpărăm dependență în loc de suveranitate appeared first on AUR.

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Întârzierea gravă a jalonului PNRR privind cele 240 MW de capacități noi de stocare a energiei electrice

     Domnule ministru,

Jalonul 139 din PNRR (Componenta 6 — Energie, Investiția 4.a — Noi capacități de stocare a energiei electrice) prevede instalarea a cel puțin 240 MW de capacitate de stocare, cu termen trimestrul II 2026 — adică termenul curent — și un buget de 80 de milioane de euro și conform monitorizării PNRR, acest jalon se află în „întârziere gravă”, cifrele fiind elocvente: din cele 11 proiecte finanțate, unul singur a fost finalizat, un alt proiect se află la doar 1% grad de implementare, iar două proiecte nici măcar nu au demarat procedurile de achiziție. Printre motivele invocate pentru întârzieri se numără birocrația excesivă și blocajele instituționale în relația cu Transelectrica — adică tocmai operatorul de transport și sistem aflat sub controlul statului, a cărui colaborare ar fi trebuit să fie un facilitator, nu un obstacol.

Miza acestui jalon este una dublă – pe de o parte, stocarea energiei este o capabilitate strategică, prin stocarea energiei ieftine în timpul zilei și eliberarea ei în rețea în orele de vârf de seară — când prețurile ating frecvent cote alarmante — România și-ar putea reduce dependența de importuri scumpe și de centralele poluante pe combustibili fosili, iar întârzierea înseamnă, concret, facturi mai mari și o securitate energetică mai fragilă, într-un context regional tensionat. Pe de altă parte, neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 51 de milioane de euro — bani publici europeni pierduți pentru o investiție de 80 de milioane de euro, adică o risipă echivalentă cu peste 60% din valoarea investiției.

Având în vedere că responsabilitatea este clar atribuită Ministerului Energiei, cu termenul deja în curs și cu un singur proiect finalizat, riscul ratării integrale a jalonului — și al declanșării penalizării — este iminent, domnule ministru, vă rog să clarificați următoarele:

1. Câți MW din cei 240 prevăzuți sunt efectiv instalați și operaționali la data răspunsului? Care este stadiul fizic, proiect cu proiect, al celor 11 capacități de stocare finanțate?
2. De ce, din 11 proiecte finanțate, unul singur a fost finalizat, unul se află la 1% implementare, iar două nu au demarat nici măcar achizițiile, în condițiile în care termenul T2 2026 era cunoscut din momentul aprobării PNRR?
3. Care sunt blocajele instituționale din relația cu Transelectrica invocate drept cauză a întârzierilor? Ce demersuri a făcut Ministerul Energiei, în calitate de coordonator și de autoritate tutelară a Transelectrica, pentru a le debloca, și de ce nu au fost soluționate la timp?
4. A fost solicitată Comisiei Europene o reeșalonare a acestui jalon? Dacă da, până la ce dată și în ce condiții? Dacă nu, pe ce bază se estimează încadrarea în termenul T2 2026?
5. Confirmați că neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 51 de milioane de euro? Cine suportă această pierdere și ce parte din investiția de 80 de milioane de euro mai poate fi salvată?
6. Care este planul de urgență pentru cele două proiecte care nu au demarat achizițiile și pentru cel aflat la 1% implementare? Vor fi acestea abandonate, preluate pe alt program de finanțare sau finalizate din bugetul național?
7. Ce impact estimează Ministerul Energiei că are întârzierea acestor 240 MW de stocare asupra prețului energiei în orele de vârf și asupra dependenței României de importuri și de capacitățile pe combustibili fosili în iarna 2026–2027?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare –  Întârzierea gravă a jalonului PNRR privind cele 240 MW de capacități noi de stocare a energiei electrice appeared first on AUR.

Ministerul Educației și Cercetării, domnului Mihai Dimian, ministru

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Aplatizarea carierei didactice în proiectul noii legi a salarizării

     Domnilor miniștri,

Proiectul noii legi a salarizării unitare, cu valoare de referință de 4.100 de lei, tratează diferit, în mod inexplicabil, două profesii esențiale pentru stat — educația și sănătatea — în privința progresiei în carieră: la intrarea în profesie, diferența este mică și rezonabilă – profesorul debutant are coeficient 1,84, iar medicul rezident anul I are 1,92. Problema apare, însă, după zeci de ani de muncă, în sensul că medicul urcă de la rezident la specialist – coeficient 3,20 – și apoi la primar – 4,00 — practic o dublare a coeficientului pe parcursul carierei. Profesorul, în schimb, după o viață la catedră, cu grad didactic I, examene, inspecții, responsabilitate socială și generații formate, ajunge la doar 2,35.

Cu alte cuvinte, domnilor miniștri, după zeci de ani de muncă, formare și responsabilitate, un profesor senior câștigă în grilă doar cu aproximativ 28% mai mult decât un debutant. Aceasta nu este o salarizare echilibrată, ci o comprimare a întregii cariere didactice. Pentru comparație, atât în sănătate (de la rezident la medic primar), cât și în învățământul superior (de la asistent la profesor universitar), traseul profesional produce o creștere reală și clară a coeficientului, doar în învățământul preuniversitar seniorul este, practic, asimilat debutantului.

Contradicția devine cu atât mai gravă cu cât statul îi cere profesorului formare continuă obligatorie: o dată la cinci ani, fiecare cadru didactic trebuie să acumuleze 90 de credite profesionale transferabile, ceea ce presupune mai multe cursuri, timp, efort, documente și actualizare profesională constantă. Este o incoerență de fond să ceri formare continuă, grade didactice și perfecționare, dar să construiești o grilă care anulează aproape complet recompensarea seniorității. Aceasta nu este recunoaștere profesională, ci anularea valorii experienței.

O grilă corectă ar trebui să păstreze aceeași filozofie de stat ca în sănătate — debutul protejat, dar experiența, formarea și responsabilitatea răsplătite. O posibilă așezare, fără a pune profesorul deasupra medicului, ar fi: profesor debutant 1,84; profesor definitiv circa 2,20; profesor grad II circa 2,70; profesor grad I circa 3,30; profesor grad I cu peste 25 de ani circa 4,00; profesor senior cu dirigenție și performanță demonstrată 4,50–4,80.

Având în vedere cele expuse, domnilor miniștri, vă solicit să clarificați următoarele:

1. Confirmați coeficienții din proiect: profesor debutant 1,84, profesor grad didactic I 2,35, comparativ cu medic rezident anul I 1,92, medic specialist 3,20 și medic primar 4,00? Solicit comunicarea grilei complete pentru cariera didactică din preuniversitar.
2. Pe ce rațiune tehnică și de echitate se justifică faptul că, la o intrare aproape identică în profesie, cariera medicală dublează coeficientul, iar cea didactică crește cu doar circa 28% pe întregul parcurs profesional?
3. Cum se conciliază obligația legală de formare continuă a cadrelor didactice — 90 de credite profesionale transferabile la fiecare cinci ani — cu o grilă care nu recompensează semnificativ gradele didactice, vechimea și perfecționarea obținute prin acest efort?
4. A fost realizată o analiză de impact privind efectul acestei aplatizări asupra retenției în sistem a profesorilor cu experiență și asupra atractivității carierei didactice pe termen lung? Dacă da, solicit comunicarea ei.
5. Care ar fi impactul bugetar al unei repoziționări a profesorilor seniori dinspre coeficientul 2,35 spre 4,00–4,50, având în vedere că o estimare indică un cost brut anual de circa 6–9 miliarde lei pentru repoziționarea a aproximativ 60.000–75.000 de cadre didactice, adică o creștere de circa 17–25% raportată la anvelopa salarială actuală a educației, de circa 35,9 miliarde lei?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare – Aplatizarea carierei didactice în proiectul noii legi a salarizării appeared first on AUR.

În județul Bihor, la închiderea campaniei de subvenții pe anul 2026, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a înregistrat cu 1.026 de cereri mai puține decât în anul precedent — o scădere de peste 3% într-un singur an. Peste o mie de oameni care, anul trecut, încă mai cereau sprijin pentru pământul lor, anul acesta nu au mai venit. Și totuși, paradoxal, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții a crescut. Mai puțini fermieri, dar pe tot mai mult teren.

Explicația este simplă și o spune chiar șeful agenției județene: oamenii și-au dat pământul în arendă sau l-au vândut. Micul proprietar dispare, iar locul lui este luat de marea exploatație. În Bihor, 917 ferme de peste 50 de hectare — adică doar 3% dintre solicitanți — lucrează deja peste jumătate din întreaga suprafață agricolă declarată.

Acesta nu este un accident statistic. Este rezultatul unei stări de fapt pe care clasa politică o tolerează de ani de zile: secetă după secetă fără mecanisme de sprijin care să funcționeze la timp, o birocrație care descurajează omul cu un hectar sau două, prețuri care nu acoperă costurile, și absența unei politici reale pentru ferma mică și mijlocie. Pus în fața acestor presiuni, micul fermier nu protestează — pur și simplu renunță.

Iar consecințele depășesc cu mult agricultura – când dispare o fermă mică, dispare și familia care trăia din ea, dispare tânărul care ar fi rămas în sat, dispare comunitatea rurală. Concentrarea terenului în tot mai puține mâini înseamnă sate depopulate, dependență alimentară crescută și o Românie rurală golită de viață.

Întreb retoric, dar cu toată seriozitatea: câte județe se află în aceeași situație ca Bihorul? Câți fermieri mici a pierdut România în ultimii cinci ani? Statul nici măcar nu pare să privească această întrebare cu atenția pe care o merită. Tocmai de aceea am solicitat Ministerului Agriculturii, în scris, datele complete la nivel național și pentru județul Constanța — număr de cereri, suprafețe și distribuția exploatațiilor pe clase de mărime, pe ultimii cinci ani. Cifrele acestea există în sistemele APIA. Singura întrebare este dacă există și voința de a le pune pe masă și de a acționa în baza lor.

România nu își poate permite să rămână fără fermierii ei mici. Sprijinul pentru agricultura de familie nu este o cheltuială, ci o investiție în supraviețuirea satului românesc. Aștept de la Guvern nu compasiune declarativă, ci măsuri care să oprească această hemoragie cât încă mai avem pe cine sprijini.

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Declarație Politică – Dispariția fermelor mici și concentrarea terenului agricol — un eșec de politică publică pe care statul refuză să-l privească în față appeared first on AUR.

Direcția de Ordine Publică este cea mai mare structură de specialitate din Poliția Română, cu peste 23.000 de polițiști. Acoperă ordinea publică urbană și rurală, poliția de proximitate, serviciul Delta Dunării, sistemele de pază, silvic și piscicol. Este, cu alte cuvinte, coloana vertebrală a ordinii publice în această țară. Și această structură este condusă, de aproape 22 de luni, fără un director numit prin concurs — în bătaie de joc față de lege, față de polițiști și față de cetățenii pe care aceștia îi protejează.

Cronologia acestei ilegalități este simplă și devastatoare. În august 2024, directorul numit prin concurs s-a pensionat. De atunci, postul a fost acoperit printr-un șir nesfârșit de împuterniciri și desemnări: o primă împuternicire de 6 luni, o a doua împuternicire de 6 luni — în care legea obliga explicit la organizarea concursului, obligație ignorată cu seninătate —, apoi o „desemnare” până când și acel ofițer s-a pensionat, apoi o nouă „desemnare” pentru altul, și în fine, din martie 2026, o nouă împuternicire de 3 luni. Un carusel al ilegalității, rotit cu calm și metodă, sub ochii ministrului Predoiu.

Temeiul legal nu lasă loc de interpretare. Articolul 27^16 alineatul (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului este explicit: împuternicirea se poate dispune pentru maximum 6 luni, prelungirea pentru încă maximum 6 luni este permisă doar cu condiția că în această perioadă sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului. Concursul nu a fost organizat. Obligația nu a fost îndeplinită. Legea a fost încălcată — nu o dată, nu două, ci sistematic, timp de aproape doi ani.

Domnilor colegi, în România există un cod penal. În acel cod penal există o infracțiune care se numește neglijență în serviciu. Se referă exact la situația în care un funcționar public nu îndeplinește un act la care era obligat prin lege, cauzând astfel o vătămare a intereselor publice. Ce altceva este refuzul conducerii Poliției Române de a organiza un concurs pe care legea îl impunea obligatoriu? Ce altceva este tolerarea acestei situații timp de 22 de luni de către Ministerul de Interne?

Și mai important: de ce? De ce refuză conducerea Poliției Române să organizeze un concurs transparent pentru cea mai mare direcție din structura sa? Cine beneficiază de faptul că o funcție de o asemenea importanță rămâne ocupată prin numiri discreționare, în loc să fie adjudecată prin competiție deschisă? Ce interese sunt protejate prin perpetuarea acestei ilegalități?

Noi, reprezentanții Alianței pentru Unitatea Românilor, avem un răspuns simplu la toate aceste întrebări: această situație nu este accidentală. Este consecința unui sistem în care funcțiile de conducere din structurile de stat sunt tratate ca monedă de schimb politic, în care concursul — adică meritocrația, transparența, legalitatea — este privit ca un obstacol incomod, nu ca o obligație. Este consecința unui minister condus de un om care a dovedit, în repetate rânduri, că legea se aplică altora, nu structurilor pe care le controlează.

Cerem ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să dispună imediat organizarea concursului pentru funcția de director al Direcției de Ordine Publică. Cerem Inspectoratului General al Poliției Române să prezinte public numărul total al funcțiilor de conducere ocupate ilegal prin împuterniciri succesive cu depășirea termenelor legale. Și cerem Parchetului General să analizeze dacă faptele descrise constituie neglijență în serviciu sau abuz în serviciu, și să acționeze în consecință.

Cei 23.000 de polițiști din Direcția de Ordine Publică merită un director ales prin concurs, nu numit prin telefon! Și cetățenii României merită un Minister de Interne care respectă legile pe care este chemat să le aplice!

The post Titus Păunescu – Declarație politică – Direcția de Ordine Publică a Poliției Române, condusă ilegal de peste 20 de luni prin împuterniciri succesive: cine răspunde pentru refuzul sistematic de a organiza concursul obligatoriu prin lege? appeared first on AUR.

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie: în mai puțin de 10 ani România va rămâne fără cadre didactice la disciplinele STEM

 Domnule ministru,

Profesorul Marius Andruh, actual președinte al Academiei Române, avertizează că, în aproximativ 10 ani, nu vom mai avea profesori în țară la câteva discipline, iar meseria de profesor nu va mai fi atractivă — din motive financiare și din cauza condițiilor pe care multe școli le oferă. Nu este vocea unui pesimist sau a unui critic politic, ci este vocea celui mai important om de știință al României, care cunoaște sistemul de educație din interior, care a pregătit zeci de ani loturile olimpice naționale și care privește cu îngrijorare reală spre viitorul pe care îl construim azi. 

Problema este și demografică, și structural – populația școlară a scăzut dramatic — o cohortă număra în urmă cu câțiva ani circa 250.000 de copii, acum a scăzut la aproximativ 170.000. În mediul rural un profesor nu își poate face norma la o singură școală și trebuie să alerge între două-trei sate, iar această realitate transformă vocația în corvoadă și alungă din sistem exact oamenii care ar fi putut face diferența. 

Învățământul gimnazial a mai funcționat până acum pentru că profesorii aveau dublă specializare — Matematică-Fizică, Fizică-Chimie, Chimie-Biologie. Aceștia erau pregătiți în Institutele Pedagogice de 3 ani, desființate la mijlocul anilor ’70. Secțiile cu dublă specializare reînființate în 1981 au funcționat până în 1989, iar primii absolvenți se vor pensiona în maximum 7 ani. Cu alte cuvinte, rezerva umană care a ținut în viață orele de științe la gimnaziu se va epuiza în mai puțin de un deceniu, fără ca nimeni să fi construit ceva în locul ei. 

La matematică, absolvenții se îndreaptă spre industria IT; la chimie, spre industria farmaceutică – salariul unui profesor debutant este de 3.700 de lei net, în timp ce un absolvent de informatică sau chimie câștigă de trei-patru ori mai mult în sectorul privat chiar de la primul job. 

Profesorul Andruh propune construirea unui traseu separat pentru viitorii profesori, începând din primul an de facultate, cu dublă specializare pentru cei care vor preda la gimnaziu și cu master pentru cei care vor preda la liceu, însoțit de burse speciale și sprijin din partea autorităților locale pentru instalarea în mediul rural. Este o propunere concretă, elaborată, venită din cel mai înalt nivel academic al României. A rămas, ca atâtea altele, fără ecou în ministerele care ar fi trebuit să o transforme în politică publică. 

În acest context, în care avertismentele vin nu de la opoziție, ci de la Academia Română, și în care criza nu este iminentă, ci este deja în desfășurare, domnule ministru, vă adresez următoarele întrebări:

1. Recunoașteți că România se confruntă cu o criză gravă și structurală a resurselor umane didactice la disciplinele matematică, fizică, chimie și biologie, și dacă da — care este planul concret al ministerului pentru a o adresa, cu termene și resurse alocate?

2. A luat Ministerul Educației în considerare propunerea academicianului Marius Andruh privind reintroducerea unui traseu dedicat formării profesorilor cu dublă specializare la nivel universitar, și dacă nu — pe ce argumente a fost respinsă sau ignorată?

3. Ce măsuri a luat sau intenționează să ia ministerul pentru a crește atractivitatea carierei didactice la disciplinele STEM — inclusiv burse pentru studenți care se angajează să predea, stimulente financiare pentru instalarea în mediul rural și diferențiere salarială în funcție de disciplinele deficitare?

4. Care este situația actuală a acoperirii orelor de matematică, fizică și chimie la nivel național — câte ore sunt predate de suplinitori fără calificare în specialitate sau de profesori pensionari reangajați — și care este trendul față de acum 5 ani?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare – Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie: în mai puțin de 10 ani România va rămâne fără cadre didactice la disciplinele STEM appeared first on AUR.