Problema nu este că România nu ar avea nevoie, pe termen lung, de capabilități moderne. Problema este că USR confundă securitatea națională cu stand-up-ul politic. Miruță vorbește despre sateliți ca să se audă, nu pentru că există o strategie, o finanțare sau o minimă coerență guvernamentală în spate.

Mai grav, România are deja angajamente asumate în domeniul spațial la nivel european, inclusiv contribuții restante la programele Agenției Spațiale Europene, care nu au fost onorate la timp. În acest context, să vorbești despre lansarea de sateliți ca prioritate strategică, în timp ce statul nu își plătește obligațiile existente și nu valorifică programele la care este deja parte, este dovada clară a unei rupturi totale de realitate și de responsabilitate guvernamentală.

În timp ce ministrul Apărării visează la orbită, România nu este capabilă nici măcar să-și onoreze angajamentele deja asumate, nu are o strategie spațială națională funcțională, nu are priorități clare și nici capacitatea administrativă de a gestiona programe complexe. Dar asta nu contează pentru USR: important e titlul, interviul, senzația că „facem ceva mare”.

Aceasta este marca USR în guvernare: declarații grandioase, fără bază, fără etapizare, fără responsabilitate. Exact același tip de impostură îl vedem la Ministerul Mediului, unde Diana Buzoianu produce haos administrativ și blocaje ideologice, și la Externe, unde Oana Țoiu a reușit performanța de a face România invizibilă și irelevantă în relațiile internaționale.

USR a ajuns să creadă că politica de stat se face din idei aruncate la televizor. Că securitatea națională se construiește din vorbe. Că armata României e un decor pentru ambiții personale și exerciții de imagine.

România nu are nevoie de miniștri care visează sateliți înainte să înțeleagă realitatea de la sol. Are nevoie de oameni care știu ce înseamnă strategie, alianțe, bugete și responsabilitate.

Când un ministru al Apărării vorbește mai mult decât gândește, riscul nu e doar ridicolul. Riscul este ca România să fie condusă, în domenii vitale, de oameni care tratează statul ca pe un experiment de comunicare.

USR nu guvernează. USR improvizează. Iar prețul acestei improvizații îl plătește România”, a declarat Fabin Radu, deputat AUR.

The post Fabian Radu (deputat AUR): „Când un ministru al Apărării vorbește mai mult decât gândește, riscul nu e doar ridicolul. Riscul este ca România să fie condusă, în domenii vitale, de oameni care tratează statul ca pe un experiment de comunicare” appeared first on AUR.

În documentele depuse pentru funcții în instituții publice și consilii de administrație la companii de stat, Moșteanu a trecut că a absolvit Universitatea Athenaeum din București, specializarea Management, în perioada 1996–2000, deși universitatea a comunicat oficial că nu l-a avut niciodată student și că această specializare nici nu funcționa în acei ani.

Abia după izbucnirea scandalului, ministrul recunoaște o „greșeală jenantă” și scoate public o altă diplomă, de la Universitatea Bioterra, obținută în 2015, la peste două decenii după ce a început facultatea.

Fix în perioada în care își cosmetiza astfel studiile, Moșteanu intra în guvernul tehnocrat, în decembrie 2015, ca și consilier de ministru și apoi secretar de stat la Transporturi, pe funcții pentru care erau obligatorii studiile superioare. În loc să declare proaspăta diplomă de la Bioterra, s-a prezentat în CV-uri ca absolvent „vechi” de Athenaeum, iar mai târziu a mutat și studiile la Bioterra în anii ’90, deși astăzi admite că a susținut licența abia în 2015. Este o jonglerie cinică cu anii și cu facultățile, care arată un tipar clar de fals și disimulare.

Acum, după ce a fost prins cu facultatea inventată în CV, Ionuț Moșteanu ne spune sfidător că și-a dat licența în 2015, la 42 de ani, și încearcă să reducă totul la „o eroare”. Un ministru al Apărării care își umflă studiile și își rescrie biografia după cum îi convine nu mai poate vorbi credibil nici despre onoare, nici despre respectul față de uniformă, nici despre sacrificiul militarilor români. Ionuț Moșteanu nu mai are credibilitate și trebuie să demisioneze urgent din funcția de ministru al Apărării.

USR, partid care s-a lansat cu lozinca „fără penali” și „oameni competenți”, își dă astăzi arama pe față: niciunul dintre miniștrii actuali ai USR nu are studii reale în domeniul pe care îl conduce și nici experiența necesară pentru acel portofoliu. Avem un guvern care predică meritocrația, dar livrează românilor miniștri cu facultăți inventate în CV, diplome întârziate și zero credibilitate”, a declarat George Simion, președintele AUR.

The post George Simion: „Moșteanu, demisia! Un ministru al Apărării cu studii mincinoase nu poate conduce Armata României!” appeared first on AUR.

De către domnul senator: Constantin-Ciprian IACOB

Circumscripţia electorală: nr. 16, Dâmboviţa

Grupul Parlamentar: AUR

Obiectul întrebării: Clarificări privind valoarea reală, conținutul și decontarea celor 25 de pachete de ajutor militar acordate Ucrainei, în contextul necesității de transparență instituțională.

          Domnule Ministru Liviu-Ionuț Moșteanu,

          Urmare a recentelor dumneavoastră declarații publice, prin care ați confirmat că asistența militară acordată Ucrainei a ajuns la al 25-lea pachet, dar ați refuzat sistematic comunicarea valorii acestuia invocând riscuri de interpretare în spațiul public („dacă le-am afla, explodează TikTok-ul”) și complexități de natură contabilă,

          Considerând că o astfel de abordare, prin care informațiile de interes public sunt ocultate sub pretextul că cetățenii nu ar avea capacitatea de a discerne între valoarea de inventar și cea de piață, nu face decât să alimenteze neîncrederea și să lase loc tocmai acelei propagande pe care doriți să o combateți,

          Având în vedere că transparența cheltuielilor bugetare este un principiu fundamental într-o democrație, iar combaterea dezinformării (inclusiv pe platformele de socializare) se face cel mai eficient prin prezentarea adevărului factual, și nu prin secretizare,

          Vă solicit să răspundeți punctual următoarelor întrebări:

1. Despre transparență și conținut: Având în vedere că ați motivat secretizarea valorilor prin riscul de dezinformare („explodează TikTok-ul”), nu considerați că tocmai lipsa datelor oficiale lasă loc speculațiilor și propagandei rusești? Vă solicit să comunicați public conținutul pachetelor deja livrate și calendarul desecretizării, permițând cetățenilor să înțeleagă concret efortul României, fără a fi subestimați în capacitatea lor de a discerne informația.
2. Despre costuri și recuperarea banilor: Deoarece ați invocat dificultatea calculării „valorii contabile versus de piață”, vă rog să comunicați o cifră certă care nu suportă interpretări: care este suma exactă rambursată României de Uniunea Europeană (prin Facilitatea Europeană pentru Pace) până la data curentă și care este estimarea oficială a efortului bugetar brut rămas în sarcina contribuabilului român (confirmând sau infirmând estimarea Consiliului Fiscal de 1,5 miliarde Euro)?

The post Iacob Constantin Ciprian – Interpelare – Clarificări privind valoarea reală, conținutul și decontarea celor 25 de pachete de ajutor militar acordate Ucrainei, în contextul necesității de transparență instituțională appeared first on AUR.

„Sediul Ministerului Apărării Naționale, instituția care ar trebui să fie fortăreața României, a stat zece zile fără curent. Zece zile în care toată aparatura, documentele, funcționarea zilnică au depins de improvizații. În timp ce ministerul era în beznă, ministrul Moșteanu apărea la televizor și își imagina că dă ordine de doborâre a dronelor rusești. Asta nu mai e o simplă gafă. Pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul fără electricitate!

Nu e primul episod de acest gen. După ce Oana Țoiu, cu excepția vizitei de la ONU, s-a „văzut” la Chicago cu nimeni, bifând o excursie inutilă transformată în mare realizare diplomatică, acum avem varianta Moșteanu – ministrul Apărării care nu e în stare să asigure curentul la sediul central al instituției pe care o conduce. Politica externă și apărarea României au ajuns pe mâinile unor politruci de carton, care se pricep la PR și powerpointuri, dar nu știu nici măcar cum funcționează logistica minimă a instituțiilor pe care le conduc.

Domnule Moșteanu, nu vă mai obosiți să inventați povești cu ordine militare și drone. Realitatea v-a prins din urmă: sunteți ministrul Apărării într-o clădire care a stat zece zile în beznă. E un record al penibilului. Mai bine recunoașteți că ați greșit meseria și vă întoarceți frumos la industria de publicitate. România are nevoie de oameni care știu ce fac, nu de amatori puși pe afiș ca să dea bine în poze.

Asta e imaginea guvernării ”pro-europene” de astăzi: diplomați care se întâlnesc cu nimeni, miniștri ai apărării care conduc instituții în întuneric și un popor lăsat fără apărare și fără respect. Dacă aveți un dram de onoare, plecați! România merită mai mult decât atât”, a declarat Ramona Bruynseels, deputat AUR.

The post Ramona Ioana Bruynseels (deputat AUR): „Domnule Moșteanu, sunteți ministrul Apărării într-o clădire care a stat zece zile în beznă! E un record al penibilului” appeared first on AUR.

În timp ce Guvernul Bolojan majorează taxele și împovărează cetățenii, miliarde de euro sunt direcționate netransparent spre Ucraina, lăsând armata României descoperită și populația lipsită de răspunsuri clare.

,,Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, vorbea nu de mult despre nevoia de transparență și despre desecretizarea cheltelilor publice. Realitatea? Transparență zero!

Românii nu află nimic oficial despre ajutoarele militare pe care țara noastră le trimite în Ucraina. Dar presa străină scrie astăzi că România se pregătește de al 23-lea pachet de armament și echipamente militare.

De ce trebuie să afle românii din ziarele altora ce face guvernul lor cu banii din taxe? De ce nu există nicio informare oficială despre conținutul celor 22 de pachete trimise până acum, despre valoarea lor, despre costul real suportat de fiecare contribuabil român?

Românii au dreptul să știe pe ce li se duc banii, mai ales acum când același guvern le-a crescut taxele, le-a mărit TVA-ul, i-a împovorat cu noi biruri ca să acopere o gaură bugetară pe care nu ei au creat-o, ci politicienii irresponsabili.
Se ascunde adevărul pentru că pus pe hârtie, acesta ar arăta clar dimensiunea sacrificiului impus românilor pentru interesele unei alte țări. S-ar vedea miliardele de euro pompate fără acordul populației. S-ar vedea de ce guvernarea de azi, împreună cu Bruxellul, împinge România într-o cursă nebună a reînarmării pe spinarea unui popor care abia-și plătește facturile și abia pune mâncare pe masă. Nu a existat transparență nici la foștii miniștri, nici la actualul ministru Moșteanu, nu există.

Nu ni s-a spus ce am donat, cât am donat și cât mai putem dona. Știm însă un lucru sigur. România și-a dat deja toată tehnica militară de bază, inclusiv un sistem Patriot, în valoare de peste un miliard de dolari Ucrainei. Asta nu mai este solidaritate, ci este jaf la adresa propriei armate și totodată este trădare față de poporul român.

Îi cerem public ministrului apărării să spună adevărul. Ce conțin pachetele de ajutor militar trimise de România în Ucraina și ce valoare are fiecare? Românii merită răspunsuri, nu minciuni, nu ordine de la Bruxelles, nu campanii de imagine și sloganuri aruncate veșnic în spațiul public de către oameni care nu au habar pe ce lume trăiesc”, a declarat Ramona Bruynseels, deputat AUR.

The post Ramona Ioana Bruynseels (deputat AUR): „Transparență zero despre ajutoarele militare trimise în Ucraina” appeared first on AUR.

DOMNULUI EMIL HUREZEANU MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE

DOMNULUI ANGEL TÎLVĂR MINISTRUL APĂRĂRII

De către: DOMNUL SENATOR ANDREI EMIL DÎRLĂU

Circumscripția electorală: 01 Alba

Grupul parlamentar:  Alianța pentru Unirea Românilor

OBIECTUL INTERPELĂRII: Mai este Parteneriatul Strategic al României cu Statele Unite realmente recunoscut ca fiind strategic de către partenerul american? De ce nu există un document oficial bilateral, semnat și ratificat, pe care se bazează și care definește acest Parteneriat Strategic cu SUA, dincolo de acordurile existente?

Stimate Domnule Prim-Ministru

Stimate Domnule Ministru,

Ni se repetă că România are un Parteneriat Strategic cu SUA, inițiat oficial în 1997 și consolidat prin documente și angajamente bilaterale. Acest parteneriat este un pilon central al politicii externe românești, alături de apartenența la NATO și UE, și acoperă domenii precum securitatea, apărarea, economia, energia, cooperarea culturală.

Din datele publice actuale reiese că acest Parteneriat nu este formalizat printr-un document scris semnat și ratificat sub formă de tratat bilateral comprehensiv, ci prin declarații politice, acorduri și angajamente sectoriale bilaterale. Spre deosebire de un tratat internațional clasic, ratificat în parlament și care are forță juridică imperativă conform dreptului internațional, Parteneriatul Strategic româno-american funcționează ca un cadru politic și strategic, consolidat întrucâtva prin câteva documente și mecanisme.

Cel mai important document al său este Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și SUA (Joint Declaration on Strategic Partnership for the 21st century between Romania and the United States) adoptată la nivel înalt la Washington D.C. pe 13 septembrie 2011.

Context: Declarația s-a semnat în cursul vizitei președintelui Traian Băsescu în SUA, în prezența președintelui Barack Obama.

Conținut: Ea stabilește domenii-cheie de cooperare, inclusiv securitatea militară, lupta contra terorismului, cooperarea economică, securitatea energetică, educația și schimburile interumane.

Statut juridic: Declarația din 2011 nu e un tratat internațional obligatoriu din punct de vedere juridic (nu a fost supusă ratificării parlamentare), ci un angajament politic de nivel înalt, menit să ghideze cooperarea bilaterală. Este mai curând un non-paper (în sensul diplomatic), un document-cadru politic, fără caracterul imperativ al unui tratat, fără forță juridică obligatorie, funcționând ca un cadru orientativ cu o anume greutate diplomatică. Ca document politic ce exprimă voința comună a celor două state, ea nu implică obligații legale stricte cum ar fi cele dintr-un tratat ratificat. Lipsa ratificării parlamentare pentru acest document confirmă statutul său de angajament politic, nu juridic.

Deoarece Declarația Comună din 2011 nu are statut de tratat, Parteneriatul Strategic e susținut de două Acorduri sectoriale bilaterale, semnate și ratificate, și un Roadmap, menite să dea substanță juridică anumitor componente sau aspecte ale cooperării, în special în domeniul apărării:

1. Acordul între România și SUA privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României (Defense Cooperation Agreement), semnat pe 6 decembrie 2005 și intrat în vigoare pe 21 iulie 2006. El reglementează prezența forțelor americane în România, inclusiv utilizarea unor baze militare precum Mihail Kogălniceanu.

Statut: E un tratat bilateral ratificat de Parlamentul României și de partea americană, cu forță juridică conform dreptului internațional.

2. Acordul între România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare contra rachetelor balistice al Statelor Unite în România (Ballistic Missile Defense Agreement), semnat pe 13 septembrie 2011 și intrat în vigoare în 2016. El reglementează instalarea și operarea sistemului Aegis Ashore la baza Deveselu, jud. Olt, ca parte a scutului antirachetă NATO.

Statut: Este un tratat internațional ratificat de ambele părți, cu caracter obligatoriu, parte integrantă din Parteneriatul Strategic.

3. Foaia de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030 (Roadmap for Defense Cooperation 2020-2030), semnată în octombrie 2020. Documentul stabilește priorități strategice pentru cooperarea militară, inclusiv modernizarea forțelor armate, securitatea cibernetică, operațiuni în zona Mării Negre. Statut: Nu e un tratat, ci un acord operațional ce detaliază implementarea Parteneriatului Strategic în domeniul apărării.

Deci Parteneriatul Strategic nu se bazează pe un unic tratat bilateral, semnat și ratificat, care să-l întemeieze integral. Pilonii săi concreți sunt cele două Acorduri sau tratate juridice din 2005 și 2011 privind apărarea, de fapt singurele care, conform dreptului internațional, au valoare juridică.

Desigur, chiar dacă Declarația Comună nu are forță juridică, Parteneriatul Strategic are valoare practică, simbolică, strategică și politică. Prezența militară americană în România, cooperarea în NATO, dialogul politic demonstrează că angajamentele bilaterale sunt respectate în practică, chiar și fără un tratat unic imperativ conform dreptului internațional, care să le cuprindă pe toate.

Dar, fără a subestima importanța acordurilor existente, încrederea reciprocă la nivel bilateral și voința exprimată a ambelor Părți pentru o implementare practică și mutual benefică a cooperării, se pun următoarele întrebări necesare pentru mai buna înțelegere în actualul context regional diplomatic și militar:

• Acest model de Parteneriat tip „NON-Document”, în contextul modificărilor priorităților internaționale la nivel global, reprezintă – pe fond și din punct de vedere juridic – doar o voință politică pentru ambele Părți sau și o formulă cu forță juridică imperativă? Cât de (non-)binding, (ne)constrângător pentru ambele părți este în ultimă instanță acest Parteneriat Strategic?

• Care este motivul pentru care acest Parteneriat are încă statut de Non- Document și de ce nu s-au făcut demersurile necesare în scopul adâncirii relațiilor bilaterale România–SUA și a securizării acestui Parteneriat prin semnarea și ratificarea sa? De ce nu ați comunicat public acest lucru pentru ca cetățenii români să cunoască exact acest statut.

Pentru absența unui unic tratat bilateral comprehensiv, semnat și ratificat, care să formalizeze întregul Parteneriat Strategic, ni se dau explicații ce țin de cutuma și practica diplomatică la nivelul Partenerului nostru:

1.Flexibilitate strategică: parteneriatele strategice ale SUA cu alte state pot evita tratatele rigide, pentru a permite adaptarea rapidă la schimbări geopolitice. Un tratat ratificat în Congres implică un proces lung, restrictiv, și e mai constrângător. De ce s-ar lega SUA la cap cu așa ceva dacă n-are nevoie?

2. Tradiția diplomatică americană: SUA preferă uneori declarații politice și acorduri sectoriale în locul tratatelor comprehensive. De pildă Parteneriatul Strategic al SUA cu Georgia (2009) și Armenia (2025) urmează modele similare, bazate pe charte sau declarații, nu tratate unice.

3. Cadrul NATO și UE: România și SUA cooperează deja în NATO pe baza Tratatului Atlanticului de Nord din 1949. Acest cadru reduce necesitatea unui tratat bilateral de apărare separat. Apartenența României la UE implică și ea relația cu Occidentul colectiv.

E necesar și în interesul reciproc al ambelor Părți ca pilonii acestui Parteneriat să fie bine definiți și consolidați, respectând valorile comune consacrate și promovând buna guvernare ca bază a securității și prosperității comune.

Poporul român este cel mai pro-american și pro-NATO din Europa. Românii doresc un parteneriat solid cu Statele Unite și apartenența la un NATO în care Statele Unite să joace același rol primordial ca până acum. Dar trebuie să fie un NATO în care Statele Membre contribuie mult mai consistent la bugetul pentru apărare pentru a-l face mai puternic.

În acest context revin asupra întrebărilor de mai sus cu dorința de primi răspunsuri privind pașii parcurși în scopul clarificării cadrului politic și diplomatic privind modul în care SUA recunoaște și aplică Parteneriatul în sensul interesului reciproc al Părților și în felul în care niciuna dintre Părți nu poate considera caracterul lui „flexibil” ca o manifestare unilaterală de a păstra opțiuni deschise.

Mai clar spus, putem înțelege că SUA preferă să-și rezerve dreptul de a acționa conform unui asemenea Parteneriat atunci când doresc să o facă, sau a acționa altminteri, inclusiv a-l ignora, atunci când au alt interes sau altă orientare?

Cu alte cuvinte, este recunoscut și aplicat de partea americană atunci, și doar atunci, când îi convine?

Ce împiedică o administrație americană să considere opțional Parteneriatul cu România și, la o adică, să nu se simtă obligată să-l aplice?

Ce eforturi au făcut Guvernele de până acum și președinții României pentru a persuada partea americană să clarifice aspectele menționate și a consolida Parteneriatul, inclusiv în actualul context geopolitic regional și global? Ce face guvernul român actual pentru a soluționa acest lucru?

Sunt actualii guvernanți conștienți că, plasându-se cu obstinație pe orbita neomarxistă a Bruxelles-ului și Parisului și insistând să păstreze actualul ambasador român la Washington, ostil actualei administrații americane pe care o atacă în loc să o apropie României, își alienează grav partenerul strategic primordial, SUA?

Iar privind comunicarea publică a situației de facto, de ce guvernările succesive, inclusiv cea actuală, nu au informat deloc poporul român privind statutul precar al Parteneriatului nostru Strategic?

Mai avem azi în realitate un Parteneriat Strategic cu SUA, pe care să putem conta cu adevărat?

The post Dîrlău Andrei Emil – Interpelare – Mai este Parteneriatul Strategic al României cu Statele Unite realmente recunoscut ca fiind strategic de către partenerul american? De ce nu există un document oficial bilateral, semnat și ratificat, pe care se bazează și care definește acest Parteneriat Strategic cu SUA, dincolo de acordurile existente? appeared first on AUR.