De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Întârzierea jalonului PNRR privind centralele de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz din Constanța și Arad

     Domnule ministru,

Jalonul 134 din PNRR (Componenta 6 — Energie, Investiția 3) prevede construirea unor capacități de producție combinată de energie termică și electrică (CHP) pe gaz, de înaltă eficiență și flexibile, în sectorul încălzirii centralizate, o investiție ce vizează două centrale — la Constanța și la Arad — cu o capacitate totală de 154,90 MW, un buget de 86 de milioane de euro și termen de finalizare trimestrul II 2026, adică termenul curent. Conform monitorizării PNRR, jalonul se află „în întârziere”.

Situația celor două proiecte este inegală – centrala de la Constanța are șanse mai mari de a fi finalizată în termenul PNRR, în schimb, centrala de la Arad înregistrează întârzieri îngrijorătoare la instalarea echipamentelor tehnice — exact etapa critică, fără de care punerea în funcțiune este imposibilă. În acest context, cum jalonul este unul singur, pentru ambele centrale, întârzierea proiectului de la Arad pune în pericol îndeplinirea integrală a obiectivului și, implicit, întreaga finanțare.

Cogenerarea de înaltă eficiență în sistemele de termoficare urbană este exact soluția de care au nevoie orașele românești pentru a furniza căldură și apă caldă la costuri predictibile, reducând atât facturile, cât și emisiile — într-un moment în care sisteme întregi de termoficare se află în pragul colapsului financiar. 

Având în vedere că neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 64 de milioane de euro, la un buget total de 86 de milioane, cu alte cuvinte, riscul fiind de a pierde fonduri europene echivalente cu aproape 75% din valoarea investiției — o risipă greu de justificat pentru o întârziere de execuție, domnule ministru, vă rog să răspundeți următoarelor întrebări:

1. Care este, la data răspunsului, stadiul fizic real al fiecăreia dintre cele două centrale de cogenerare — Constanța și Arad? Câți MW din cei 154,90 prevăzuți sunt instalați și câți sunt operaționali?
2. Pentru centrala de la Arad: care este cauza întârzierilor la instalarea echipamentelor tehnice? Este vorba despre o problemă a constructorului, a furnizorului de echipamente, a procedurilor de achiziție sau a finanțării? Ce a întreprins Ministerul Energiei pentru deblocare și de ce nu a fost soluționată la timp?
3. Confirmați că, în cazul în care centrala de la Arad nu este finalizată în termen, jalonul în ansamblu nu poate fi îndeplinit, chiar dacă proiectul de la Constanța este gata? Există o variantă de raportare parțială acceptată de Comisia Europeană?
4. A fost solicitată Comisiei Europene o reeșalonare a acestui jalon? Dacă da, până la ce dată? Dacă nu, pe ce bază se estimează încadrarea în termenul T2 2026?
5. Confirmați că neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 64 de milioane de euro? Cine suportă această pierdere și ce parte din investiția de 86 de milioane de euro mai poate fi salvată dacă unul dintre proiecte nu este finalizat?
6. Care este planul de urgență pentru centrala de la Arad — finalizare accelerată, preluare pe alt program de finanțare europeană sau continuare din bugetul național? Care este noul termen realist de punere în funcțiune?
7. Ce impact are întârzierea acestor capacități asupra sistemelor de termoficare din Constanța și Arad și asupra costului căldurii pentru consumatorii racordați, în contextul în care cogenerarea de înaltă eficiență era menită tocmai să reducă aceste costuri?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare – Întârzierea jalonului PNRR privind centralele de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz din Constanța și Arad appeared first on AUR.

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr.14, Constanța

Subiectul întrebării: Întârzierea gravă a jalonului PNRR privind cele 240 MW de capacități noi de stocare a energiei electrice

     Domnule ministru,

Jalonul 139 din PNRR (Componenta 6 — Energie, Investiția 4.a — Noi capacități de stocare a energiei electrice) prevede instalarea a cel puțin 240 MW de capacitate de stocare, cu termen trimestrul II 2026 — adică termenul curent — și un buget de 80 de milioane de euro și conform monitorizării PNRR, acest jalon se află în „întârziere gravă”, cifrele fiind elocvente: din cele 11 proiecte finanțate, unul singur a fost finalizat, un alt proiect se află la doar 1% grad de implementare, iar două proiecte nici măcar nu au demarat procedurile de achiziție. Printre motivele invocate pentru întârzieri se numără birocrația excesivă și blocajele instituționale în relația cu Transelectrica — adică tocmai operatorul de transport și sistem aflat sub controlul statului, a cărui colaborare ar fi trebuit să fie un facilitator, nu un obstacol.

Miza acestui jalon este una dublă – pe de o parte, stocarea energiei este o capabilitate strategică, prin stocarea energiei ieftine în timpul zilei și eliberarea ei în rețea în orele de vârf de seară — când prețurile ating frecvent cote alarmante — România și-ar putea reduce dependența de importuri scumpe și de centralele poluante pe combustibili fosili, iar întârzierea înseamnă, concret, facturi mai mari și o securitate energetică mai fragilă, într-un context regional tensionat. Pe de altă parte, neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 51 de milioane de euro — bani publici europeni pierduți pentru o investiție de 80 de milioane de euro, adică o risipă echivalentă cu peste 60% din valoarea investiției.

Având în vedere că responsabilitatea este clar atribuită Ministerului Energiei, cu termenul deja în curs și cu un singur proiect finalizat, riscul ratării integrale a jalonului — și al declanșării penalizării — este iminent, domnule ministru, vă rog să clarificați următoarele:

1. Câți MW din cei 240 prevăzuți sunt efectiv instalați și operaționali la data răspunsului? Care este stadiul fizic, proiect cu proiect, al celor 11 capacități de stocare finanțate?
2. De ce, din 11 proiecte finanțate, unul singur a fost finalizat, unul se află la 1% implementare, iar două nu au demarat nici măcar achizițiile, în condițiile în care termenul T2 2026 era cunoscut din momentul aprobării PNRR?
3. Care sunt blocajele instituționale din relația cu Transelectrica invocate drept cauză a întârzierilor? Ce demersuri a făcut Ministerul Energiei, în calitate de coordonator și de autoritate tutelară a Transelectrica, pentru a le debloca, și de ce nu au fost soluționate la timp?
4. A fost solicitată Comisiei Europene o reeșalonare a acestui jalon? Dacă da, până la ce dată și în ce condiții? Dacă nu, pe ce bază se estimează încadrarea în termenul T2 2026?
5. Confirmați că neîndeplinirea jalonului atrage o penalizare de 51 de milioane de euro? Cine suportă această pierdere și ce parte din investiția de 80 de milioane de euro mai poate fi salvată?
6. Care este planul de urgență pentru cele două proiecte care nu au demarat achizițiile și pentru cel aflat la 1% implementare? Vor fi acestea abandonate, preluate pe alt program de finanțare sau finalizate din bugetul național?
7. Ce impact estimează Ministerul Energiei că are întârzierea acestor 240 MW de stocare asupra prețului energiei în orele de vârf și asupra dependenței României de importuri și de capacitățile pe combustibili fosili în iarna 2026–2027?

The post Silviu-Titus PĂUNESCU – Întrebare –  Întârzierea gravă a jalonului PNRR privind cele 240 MW de capacități noi de stocare a energiei electrice appeared first on AUR.

De la: Domnul Petre PUŞCAŞU, deputat în circumscripția electorală nr.31 Prahova

Subiectul întrebării: Lipsa unei strategii și a unui cadru legal pentru destinația celor 700 de milioane mc de gaze din Neptun Deep pentru care statul și-a exercitat dreptul de preempțiune

Domnule ministru,

Statul român și-a exercitat dreptul de preempțiune pentru o cantitate de 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale anual, timp de șapte ani, începând cu 2028, din partea Petrom a proiectului Neptun Deep, volumul reprezentând aproximativ 7–8% din consumul anual al României și se va adăuga cantităților de care va beneficia Romgaz, partener 50–50% cu Petrom în acest proiect.

Decizia de a asigura un control public asupra unei resurse strategice extrase din Marea Neagră este, în principiu, una rațională, însă problema este că exercitarea acestui drept pare să nu fie însoțită nici de o destinație clar definită, nici de un cadru legal, nici de un mecanism instituțional prin care aceste gaze să ajungă, efectiv, la beneficiarii vizați și, în acest context, a-ți rezerva un volum important dintr-o resursă fără a fi stabilit dinainte ce faci cu el ridică întrebări de planificare strategică.

Posibilele utilizări — securizarea consumului instituțiilor publice vitale (spitale, școli, unități militare), aprovizionarea sistemelor de termoficare precum ELCEN București ca instrument de protecție socială, sau alimentarea industriei chimice pentru producția de îngrășăminte — sunt toate plauzibile, dar fiecare presupune decizii, contracte și reglementări care nu par a exista încă.

Cel mai elocvent exemplu al acestui decalaj este chiar industria îngrășămintelor, prezentată drept utilizarea cu cea mai mare valoare adăugată – gazul reprezentând circa 70% din costul de producție – România mai are funcțional un singur combinat — Azomureș, preluat de Romgaz, care își asigură propriul gaz. Celelalte patru unități rămase, foste în grupul Interagro, sunt fie cumpărate dar niciodată repornite (Amurco și Chemgas Slobozia), fie scoase la vânzare de lichidator (Ga Pro Co Piatra Neamț și Donau Chem Turnu Măgurele). Cu alte cuvinte, una dintre principalele justificări strategice ale preempțiunii nu are, în acest moment, infrastructura industrială care să o transforme în realitate.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă solicit să clarificați următoarele:

1. Care este destinația decisă a celor 700 de milioane mc de gaze pe an pentru care statul și-a exercitat dreptul de preempțiune? Există o decizie de Guvern sau o strategie aprobată în acest sens, sau preempțiunea a fost exercitată fără o destinație stabilită?
2. Prin ce entitate publică și prin ce mecanism juridic vor fi preluate, gestionate și direcționate aceste gaze către beneficiarii finali? Ce act normativ reglementează acest mecanism și când va fi adoptat?
3. La ce preț vor fi achiziționate gazele de la Petrom în baza dreptului de preempțiune și la ce preț vor fi livrate beneficiarilor? Cum se evită ca diferența să devină o subvenție necontabilizată sau o pierdere pentru bugetul de stat?
4. Dacă una dintre destinațiile avute în vedere este producția de îngrășăminte, cum intenționează Guvernul să rezolve faptul că România nu mai are practic capacitate industrială funcțională în acest domeniu, cu excepția Azomureș? Există un plan de repornire a combinatelor inactive și, dacă da, cine îl finanțează?
5. A fost evaluat impactul exercitării acestui drept de preempțiune asupra relației contractuale cu Petrom/OMV și asupra atractivității investiționale a proiectului Neptun Deep, dat fiind că este vorba despre cea mai mare investiție energetică din istoria României?
6. Cum se corelează această decizie cu obiectivul declarat al României de a deveni exportator regional de gaze și pivot al Coridorului Vertical? Rezervarea unui volum pentru consum intern este compatibilă cu angajamentele de export, sau există un risc de suprapunere a destinațiilor?

The post Petre PUŞCAŞU – Întrebare – Lipsa unei strategii și a unui cadru legal pentru destinația celor 700 de milioane mc de gaze din Neptun Deep pentru care statul și-a exercitat dreptul de preempțiune appeared first on AUR.

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: România, cea mai scumpă piață de energie din UE raportat la puterea de cumpărare, deși produce hidroenergie, nuclear și gaze interne – cum justifică Ministerul Energiei acest paradox și ce face concret pentru a pune capăt jefuirii sistematice a consumatorilor români?

                             Stimate domnule ministru,

România are hidrocentrale pe Dunăre și pe zeci de râuri interioare. Are două unități nucleare la Cernavodă care produc energie stabilă și ieftină. Are zăcăminte de gaze naturale. Are un potențial eolian și solar în plină expansiune. Cu alte cuvinte, este una dintre țările cele mai bine înzestrate din Uniunea Europeană din punctul de vedere al resurselor energetice primare. Și, totuși, datele Eurostat publicate în mai 2026, confirmă că România a înregistrat cea mai mare creștere a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici din UE — plus 58,6% față de aceeași perioadă a anului precedent — și că românii plătesc cea mai apăsătoare factură la energie din întreaga Uniune Europeană, raportată la puterea lor de cumpărare.

Faptul acesta nu este un accident conjunctural, ci este rezultatul unui sistem energetic disfuncțional, prost reglementat și lăsat pradă intereselor unor actori care profită de vulnerabilitățile structurale ale pieței, sub privirile indiferente ale unui minister care administrează criza în loc să o rezolve.

După oprirea temporară a celor două unități nucleare de la CNE Cernavodă, România a redevenit cea mai scumpă piață europeană a energiei, cu un preț mediu zilnic de 143 euro/MWh — cu maxime de 1.670 lei/MWh luni și 1.367 lei/MWh marți, prețuri care se regăsesc direct în facturile românilor și ale companiilor românești, erodate zi de zi de un sistem care funcționează împotriva consumatorului. 

Și mai grav este paradoxul structural pe care experții îl semnalează de ani de zile și pe care niciun guvern nu l-a rezolvat: România produce energie, dar nu o poate folosi inteligent atunci când are cea mai mare nevoie de ea — astfel, ajunge să exporte energie ieftină în orele de producție solară mare și să importe energie scumpă seara, când consumul crește, iar producția regenerabilă scade. Cu alte cuvinte, România vinde ieftin ceea ce produce și cumpără scump ceea ce îi lipsește — un cerc vicios care nu are nimic de-a face cu resursele țării, ci cu lipsa de investiții în infrastructura de stocare, în interconexiunile electrice și în modernizarea pieței. 

Potrivit expertului în energie Dumitru Chisălița, dacă România ar funcționa ca o piață energetică normală, factura finală ar fi cu 25-45% mai mică. Diferența de 39-44% între serviciul universal E.ON și cele mai bune oferte concurențiale de pe piață confirmă exact acest interval. Sunt sute de lei pe an luați din buzunarul fiecărei familii românești, nu din cauza prețurilor mondiale ale energiei, ci din cauza unui sistem intern care permite și chiar încurajează această suprataxare. 

Insuficiența interconexiunilor între sistemele energetice ale țărilor UE, în principal între cele din centrul Europei și cele din sud-est, a scumpit, în medie, vara trecută electricitatea angro tranzacționată în România cu peste 26%, față de scenariul în care ar fi fost respectată norma europeană privind capacitatea minimă disponibilă pentru schimburi transfrontaliere – o problemă cunoscută, semnalată, și nerezolvată. 

Din iulie 2026, prețul serviciului universal E.ON va ajunge la 1,756 lei/kWh cu TVA, echivalentul a aproximativ 0,33 euro/kWh — peste media europeană, într-o țară în care salariul mediu net este de trei ori mai mic decât în Germania sau Franța. Aceasta este realitatea pe care ministerul dumneavoastră o administrează în fiecare zi — și față de care nu a prezentat niciun plan credibil de remediere structural!

În acest context, domnule ministru, vă adresez următoarele întrebări:

1. Cum explicați paradoxul prin care România, una dintre țările cu cele mai diversificate și mai ieftine surse de producție energetică din UE, a ajuns să înregistreze cea mai mare creștere a prețului energiei electrice pentru consumatorii casnici din întreaga Uniune Europeană — plus 58,6% într-un singur an — și cine considerați că poartă răspunderea politică pentru această situație?

2. Ce măsuri și cu ce calendar asumat intenționează ministerul dumneavoastră să ia pentru eliminarea vulnerabilității structurale prin care România exportă energie ieftină ziua și importă energie scumpă seara, inclusiv prin accelerarea investițiilor în capacități de stocare și modernizarea interconexiunilor cu rețelele europene?

3. Oprirea celor două unități de la Cernavodă a aruncat România pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe piețe de energie din UE. Care este planul ministerului pentru reducerea dependenței sistemului energetic național de funcționarea simultană a ambelor unități nucleare, și de ce construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă continuă să avanseze în ritm de melc?

4. Experții estimează că factura românilor ar putea fi cu 25-45% mai mică dacă piața ar funcționa normal. Ce măsuri legislative și de reglementare veți iniția pentru a elimina mecanismele care permit această suprataxare sistematică a consumatorilor români, în beneficiul unor actori care profită de disfuncționalitățile pieței?

5. Aveți în vedere plafonarea prețurilor energiei electrice pentru consumatorii casnici vulnerabili pe durata crizei de prețuri, și dacă nu — cum justificați în fața românilor cu venituri mici o factură la energie mai mare decât suportă cetățenii din țări cu salarii de trei ori mai mari?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – România, cea mai scumpă piață de energie din UE raportat la puterea de cumpărare, deși produce hidroenergie, nuclear și gaze interne – cum justifică Ministerul Energiei acest paradox și ce face concret pentru a pune capăt jefuirii sistematice a consumatorilor români? appeared first on AUR.

De la: Domnul Mihai-Adrian Enache, deputat în circumscripția electorală nr.42 București

Subiectul întrebării: Colapsul recurent al sistemului de termoficare al Capitalei, riscul pierderii fondurilor de modernizare și transparența transferului ELCEN

                                 Stimate domnule ministru,

Sistemul centralizat de termoficare al Bucureștiului, de care depind aproximativ 9.000 de blocuri și peste un milion de locuitori, a intrat de ani de zile într-un regim de avarii repetate care nu mai pot fi justificate drept incidente izolate, ci, mai degrabă, ca fiind sinonime cu expresia unei degradări structurale netratate.

În iarna anului 2026, o avarie majoră la CET Sud a lăsat aproape jumătate din blocurile racordate fără căldură și fără apă caldă. Consecințele au depășit disconfortul – în mai multe spitale din Capitală temperatura a coborât până la 16 grade Celsius, iar la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” intervenții chirurgicale care nu erau urgențe au fost amânate, iar internările temporizate. În primăvară, potrivit relatărilor de presă, circa 3.500 de blocuri din cele aproximativ 9.000 racordate au avut din nou probleme cu furnizarea apei calde, pe fondul fisurilor de pe magistralele vechi și al incidentelor la centrale.

Această stare de fapt se petrece în paralel cu un efort de modernizare a cărui reușită este departe de a fi garantată. Conform datelor publice, lucrările de înlocuire a conductelor sunt finanțate prin contracte semnate în 2020 și 2022, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei, parte din aceste fonduri fiind nerambursabile și condiționate de finalizarea celor 25 de tronsoane până în decembrie 2027. Cu alte cuvinte, peste consumatorii lăsați fără apă caldă planează și riscul ca o parte din acești bani să fie pierdută dacă șantierele întârzie.

La toate acestea se adaugă, domnule ministru, o problemă de transparență de cea mai mare gravitate, anume transferul producătorului de energie termică ELCEN către Primăria Municipiului București, o operațiune descrisă în spațiul public drept o tranzacție de peste un miliard de euro, în jurul căreia au fost invocate clauze de confidențialitate și „secrete de serviciu”. Având ăn vedere că o restructurare de asemenea anvergură, cu impact direct asupra securității termice a Capitalei și asupra banului public, nu poate rămâne în afara controlului parlamentar și al cetățenilor, domnule ministru-interimar, vă rog să îmi răspundeți următoarelor întrebări:

1. Care este, în prezent, starea tehnică a principalelor unități de producție – CET Sud, CET Grozăvești, CET Vest – și a magistralelor de transport, și câte avarii majore au fost înregistrate în sezonul 2025–2026?
2. Care este stadiul de execuție al celor 25 de tronsoane finanțate prin fondurile menționate, și dacă există riscul pierderii integrale sau parțiale a finanțării nerambursabile din cauza nerespectării termenului de decembrie 2027? În ce sumă se cuantifică acest risc?
3. Care este structura juridică și financiară a transferului ELCEN către Primăria Municipiului București, ce obligații și datorii sunt preluate, și de ce au fost invocate clauze de confidențialitate într-o operațiune cu impact public major?
4. Ce măsuri ia ministerul pentru a garanta continuitatea furnizării de energie termică în iarna 2026–2027, astfel încât situația din ianuarie 2026 să nu se repete?
5. Există un plan de protecție prioritară a consumatorilor vulnerabili și a infrastructurii critice (spitale, unități de îngrijire) în caz de avarie majoră a sistemului centralizat?

The post Mihai-Adrian Enache – Întrebare – Colapsul recurent al sistemului de termoficare al Capitalei, riscul pierderii fondurilor de modernizare și transparența transferului ELCEN appeared first on AUR.

De către: Deputat Elena DOBOŞ

Circumscripția electorală: nr.38 TULCEA

Obiectul întrebării: Utilizarea stufului din Delta Dunării ca resursă locală pentru producerea de peleți și reducerea costurilor de încălzire

                                                     Stimate domnule ministru,

Stuful din Delta Dunării reprezintă o resursă naturală importantă pentru județul Tulcea, însă în prezent potențialul său economic și energetic este insuficient valorificat. Pe vremuri avea o piață solidă în România, dar cererea internă a scăzut, iar o mare parte din producție este exportată.

În același timp, comunitățile din Deltă se confruntă cu dificultăți reale legate de costurile de încălzire, atât în gospodării, cât și în pensiunile și unitățile de cazare care susțin turismul local.

În acest context, transformarea stufului în peleți ar putea reprezenta o soluție practică și adaptată nevoilor județului Tulcea.

Ministerul Energiei are deja la dispoziție mai multe instrumente prin care poate sprijini astfel de inițiative. Ne referim aici la programele de finanțare existente, la schemele de ajutor de stat sau la fondurile europene disponibile, cum este și Fondul pentru Modernizare. În plus, instituția dumneavoastră are posibilitatea de a susține direct proiecte de cogenerare, acele instalații care utilizează biomasa pentru a produce concomitent energie termică și electrică.

Totuși, pentru ca aceste soluții să fie puse în practică, este nevoie ca Ministerul să contribuie direct la crearea unui cadru legislativ și strategic clar. Doar în acest fel peleții din stuf vor putea fi integrați cu succes în soluțiile locale de încălzire și, acolo unde situația o cere, se va putea sprijini tranziția către centrale moderne pe biomasă

Peleții din stuf reprezintă o sursă ecologică și regenerabilă de energie, care ar putea fi compatibilă cu standardele privind accesarea fondurilor europene destinate energiei verzi. Totodată, aceștia au o putere calorică ridicată, estimată la aproximativ 4,5–5 kWh/kg, comparabilă cu cea a lemnului. Prin urmare, peleții din stuf ar putea fi utilizați inclusiv pentru încălzirea școlilor, dispensarelor și altor clădiri publice din Delta Dunării, contribuind astfel la reducerea costurilor energetice și a presiunii bugetare asupra administrațiilor locale și naționale.

În acest context, vă solicit să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Are Ministerul Energiei în vedere sprijinirea unor proiecte locale prin care stuful din Delta Dunării să fie utilizat ca resursă de biomasă pentru producerea de peleți destinați încălzirii?
2. Pot fi accesate fonduri prin programele derulate de Ministerul Energiei, inclusiv prin Fondul pentru Modernizare, pentru investiții în producerea de peleți din stuf sau în centrale moderne pe biomasă?
3. Poate Ministerul analiza posibilitatea unui proiect-pilot în județul Tulcea prin care peleții produși din stuf să fie utilizați pentru încălzirea gospodăriilor, pensiunilor, școlilor, dispensarelor și altor clădiri publice din Delta Dunării?
4. Există în prezent o analiză la nivelul Ministerului privind includerea stufului în categoria resurselor locale de biomasă cu potențial energetic?
5. Are Ministerul în vedere măsuri legislative, scheme de sprijin sau subvenții pentru integrarea peleților din biomasă, inclusiv din stuf, în mixul național sau local de încălzire?
6. Poate Ministerul Energiei sprijini, în colaborare cu autoritățile locale și cu alte instituții competente, dezvoltarea unor centrale de cogenerare sau micro-sisteme locale de încălzire care să utilizeze biomasă provenită din stuf?
7. Ce sprijin poate oferi Ministerul Energiei pentru comunitățile din Delta Dunării care doresc să dezvolte soluții locale de încălzire bazate pe resurse regenerabile?

The post Elena DOBOŞ – Întrebare – Utilizarea stufului din Delta Dunării ca resursă locală pentru producerea de peleți și reducerea costurilor de încălzire appeared first on AUR.

În atenția domnului Ilie Bolojan, ministru-interimar

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Riscul de colaps energetic al României și responsabilitatea politică pentru vulnerabilizarea sistemului energetic național

                             Stimate domnule ministru-interimar,

Conform unei ample analize, România traversează una dintre cele mai grave vulnerabilități energetice din ultimii ani, în contextul opririi reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă, al deficitului de producție estimat la aproximativ 1.400 MW și al dependenței crescânde de importuri. 

În același timp, specialiști din domeniu avertizează că politicile energetice aplicate în ultimii ani au împins România într-o situație extrem de periculoasă: reducerea accelerată a capacităților pe cărbune, întârzierile majore din proiectele nucleare și hidroenergetice, lipsa noilor capacități stabile de producție și dependența excesivă de surse intermitente au vulnerabilizat grav sistemul energetic național. 

Consider, domnule ministru-interimar, că România nu se află doar în fața unei probleme tehnice temporare, ci în fața consecințelor directe ale unei politici energetice incoerente, lipsite de realism și subordonate unor obiective birocratice externe asumate fără o minimă analiză privind securitatea energetică națională.

În timp ce alte state europene au renegociat termenele de închidere a capacităților pe cărbune sau au revenit asupra deciziilor privind energia nucleară, România și-a redus, constant, capacitatea de producție stabilă fără să pună în funcțiune alternative reale. Inclusiv oficiali europeni au admis între timp că politicile agresive de decarbonizare au contribuit la criza energetică și la explozia prețurilor la energie în Uniunea Europeană. 

În plus, deși autoritățile române au promis, ani la rând, că termocentralele vor rămâne în rezervă tehnică și că noile investiții pe gaz și nuclear vor compensa retragerile din sistem, multe dintre aceste proiecte fie întârzie, fie există doar pe hârtie. 

    Având în vedere cele expuse, domnule ministru-interimar, vă solicit să răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:

1. Care este, în prezent, deficitul real de producție energetică al României în perioadele de consum ridicat? 
2. Ce cantitate de energie electrică importă România, zilnic, în această perioadă și la ce cost mediu? 
3. Care este prețul mediu al energiei electrice plătit de România la import comparativ cu prețul energiei produse intern? 
4. Ce capacități energetice stabile au fost scoase din funcțiune în perioada 2020–2026 și câți MW au dispărut, efectiv, din sistem? 
5. Ce capacități noi de producție stabilă au fost puse, efectiv, în funcțiune în aceeași perioadă, excluzând proiectele aflate doar în stadiu declarativ? 
6. Care este stadiul exact al proiectelor de la Cernavodă, inclusiv reactoarele 3 și 4, și care sunt termenele reale estimate pentru finalizare? 
7. Care este stadiul proiectului reactoarelor modulare mici de la Doicești și ce investiții au fost realizate până în prezent? 
8. Câte grupuri energetice pe cărbune mai sunt astăzi funcționale și câte dintre acestea se află doar formal în „rezervă tehnică”? 
9. Există evaluări oficiale privind riscul unui blackout regional sau național în cazul unor perioade de consum extrem ori al unor avarii simultane? 
10. Ce capacitate maximă de import energetic poate susține în prezent infrastructura României fără afectarea stabilității sistemului? 
11. Considerați că politicile asumate prin PNRR și prin planurile de decarbonizare au fost adaptate interesului energetic al României sau aplicate mecanic, fără evaluarea consecințelor economice și industriale? 
12. Veți solicita renegocierea calendarului de închidere a capacităților energetice convenționale până la punerea în funcțiune a unor alternative stabile și suficiente?

The post Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Riscul de colaps energetic al României și responsabilitatea politică pentru vulnerabilizarea sistemului energetic național appeared first on AUR.

De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr.42 București

Subiectul întrebării: Clarificări despre lipsa unei strategii coerente de valorificare a gazelor din Marea Neagră și riscul ratării rolului României ca hub energetic regional

        Stimate domnule ministru,

În contextul actual al securității energetice europene, resursele de gaze naturale din Marea Neagră reprezintă una dintre cele mai importante oportunități strategice pe care România le-a avut în ultimele decenii, însă modul în care statul român gestionează această oportunitate indică o lipsă majoră de viziune și de asumare strategică, în condițiile în care există toate premisele pentru ca România să devină un actor regional relevant, dar nu există o direcție clară pentru atingerea acestui obiectiv.

Potrivit analizelor recente, România dispune de resurse, poziție geografică și interes regional suficient pentru a deveni un pol de securitate energetică în Europa, însă nu reușește să capitalizeze aceste avantaje, fiind caracterizată de inerție instituțională și lipsă de decizie strategică. 

În același timp, deși proiecte precum Neptun Deep avansează și ar putea transforma România într-unul dintre principalii producători de gaze din Uniunea Europeană începând cu 2027, nu există, în prezent, nicio strategie clară privind utilizarea acestor resurse, inclusiv în ceea ce privește consumul intern, exporturile sau rolul României în reconfigurarea pieței regionale de energie. 

Mai mult decât atât, domnule ministru, în contextul în care alte state din regiune își consolidează poziția prin investiții și participare directă în proiecte energetice din Marea Neagră, există riscul ca România să rămână un simplu coridor de tranzit, în loc să devină un centru de decizie și distribuție energetică, această situație reflectând o vulnerabilitate strategică majoră, în condițiile în care o oportunitate istorică, generată de contextul geopolitic actual și de nevoia acută de resurse energetice în Europa, riscă să fie ratată din cauza lipsei unei politici coerente a guvernului din care faceți parte și a întârzierilor decizionale, supuse, mai degrabă, intereselor companiilor multinaționale, decât intereselor țării.

Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1. Care este strategia Guvernului pentru valorificarea gazelor din Marea Neagră, dincolo de simpla extracție și comercializare în condiții de piață? 
2. Ce procent din producția estimată este destinat consumului intern, industriei naționale și exportului, și pe ce criterii vor fi stabilite aceste priorități? 
3. Ce măsuri sunt avute în vedere pentru utilizarea acestor resurse în vederea reindustrializării României, în special în sectoare energofage? 
4. Care este strategia Guvernului pentru transformarea României într-un hub energetic regional și ce investiții sunt prevăzute în infrastructura de transport, stocare și distribuție? 
5. Ce acorduri sau negocieri sunt în curs cu statele din regiune pentru valorificarea poziției României în contextul noilor fluxuri energetice europene? 
6. Care sunt cauzele întârzierilor în adoptarea unei strategii integrate privind gazele din Marea Neagră și cine își asumă responsabilitatea pentru această situație? 
7. Cum explicați faptul că, în condițiile creșterii importurilor de gaze, România nu valorifică la maximum propriile resurse disponibile sau viitoare? 
8. Care este calendarul deciziilor strategice pe care Guvernul intenționează să le adopte pentru a evita ca România să piardă această oportunitate de poziționare regională?

The post George-Nicolae SIMION – Întrebare – Clarificări despre lipsa unei strategii coerente de valorificare a gazelor din Marea Neagră și riscul ratării rolului României ca hub energetic regional appeared first on AUR.

De la: Domnul George-Nicolae SIMION, deputat în circumscripția electorală nr.42 București

Subiectul întrebării: Diferențele de preț ale carburanților practicate de OMV între România și Bulgaria și implicațiile asupra consumatorului român

        Stimate domnule ministru,

În contextul diferențelor persistente de preț ale carburanților între România și statele vecine, consider că situația în care un operator economic precum OMV, prin intermediul OMV Petrom, practică prețuri mai reduse în alte piețe, în condițiile în care desfășoară activități integrate de exploatare și rafinare în România, necesită o analiză riguroasă și o clarificare instituțională explicită.

Faptul că un operator care beneficiază de producție internă și capacitate de rafinare pe teritoriul național ajunge să comercializeze carburanți mai scump în România decât în state unde nu are aceleași avantaje operaționale ridică o serie de semne de întrebare privind modul de formare a prețurilor, structura fiscală și eficiența mecanismelor de reglementare și control, drept pentru care, domnule ministru, consider că această situație nu poate fi explicată printr-un singur factor și impune o evaluare cumulată a fiscalității, costurilor logistice, marjelor comerciale și eventualelor diferențe de reglementare între piețe.

Prin urmare, vă rog să îmi comunicați următoarele:

1. Care sunt, defalcat, componentele care determină prețul final al carburanților comercializați de OMV în România comparativ cu Bulgaria, incluzând accizele, TVA, costurile de transport și distribuție, precum și marjele comerciale? 
2. Ce analize au fost realizate de Ministerul Energiei și de instituțiile competente privind diferențele de preț practicate de OMV pe cele două piețe? 
3. Există evaluări oficiale privind eventuale practici comerciale ale OMV care pot conduce la dezavantajarea consumatorilor din România în raport cu alte state din regiune? 
4. În ce măsură cadrul fiscal din România contribuie la aceste diferențe și dacă sunt avute în vedere ajustări în acest sens? 
5. Ce măsuri sunt avute în vedere pentru creșterea transparenței în formarea prețurilor carburanților și pentru asigurarea unei reflectări corecte a avantajelor competitive ale producției interne în cazul OMV?

The post George-Nicolae SIMION – Întrebare – Diferențele de preț ale carburanților practicate de OMV între România și Bulgaria și implicațiile asupra consumatorului român appeared first on AUR.

De către: Deputat Elena DOBOŞ

Circumscripția electorală: nr.38 TULCEA

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Obiectul întrebării: Pierderile României pe piața energiei: export ieftin, import scump și lipsa stocării

Domnule Ministru,

România are astăzi peste 10.100 MW instalați în eolian și fotovoltaic, mai mult decât Bulgaria, dar realitatea pieței este dramatică: producem energie foarte ieftină la prânz (aproximativ 50 euro/MWh), o exportăm, iar seara, în orele de vârf, importăm energie la prețuri care ajung până la 250 euro/MWh. Practic vindem ieftin bulgarilor, ei o stochează în bateriile lor și ne-o vând înapoi foarte scump.

Bulgaria are deja peste 2 GW putere instalată în baterii și aproape 8 GWh capacitate de stocare (cu proiecte să ajungă la 10 GWh), în timp ce noi avem abia 0,6 GW și puțin peste 1 GWh. Raportul stocare/regenerabile este de 30% la ei și doar 6% la noi.

Cetățeanul român simte cel mai mult aceste scumpiri la factură, iar IMM-urile abia mai fac față acestor scumpiri, unele dintre întreprinderi și-au închis activitate. Energie ieftină și predictibilă este vitală în contextul unei economii emergente precum economia României. Nu ne permitem să continuăm să pierdem zeci sau sute de milioane de euro anual doar pentru că nu avem suficiente capacități de stocare.

De aceea vă adresez următoarele întrebări:

1. De ce România ajunge să exporte energie electrică în orele de mijloc ale zilei, când producția fotovoltaică este ridicată și prețurile sunt reduse, iar în orele de vârf de seară importă energie la prețuri mult mai mari?
2. Vă solicit să transmiteți, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 17 mai 2026, datele orare privind producția, consumul, exporturile, importurile și prețurile energiei electrice, soldul import/export al României, în MWh , prețul mediu ponderat al energiei exportate și prețul mediu ponderat al energiei importate, defalcat pe stat, interval orar, săptămână și lună; defalcate pe surse de producție, state de export/import, intervale orare, săptămâni și luni.
3. Care este situația reală a capacităților de stocare din România? Avem doar 0,6 GW putere instalată în baterii și puțin peste 1 GWh, față de peste 2 GW și aproape 8 GWh ale Bulgariei. De ce am rămas atât de mult în urmă?
4. Care este planul concret al Ministerului pentru dezvoltarea urgentă a bateriilor de stocare? Câte proiecte sunt aprobate, în ce stadiu se află și când vom ajunge măcar la un raport de 15-20% capacitate de stocare față de regenerabile (față de actualul 6%)?
5. Cât ne costă anual această lipsă de stocare? Cât pierdem din cauza exporturilor ieftine și a importurilor scumpe? Ce măsuri urgente veți lua în următoarele 12-18 luni?
6. În județul Tulcea, care este puterea instalată în energie verde (eolian și fotovoltaic) și ce capacități de stocare în baterii există în prezent sau sunt planificate? Având în vedere că Tulcea este unul dintre cele mai importante centre de energie regenerabilă din țară, de ce nu avem acolo și baterii care să echilibreze producția?

The post Elena DOBOŞ – Întrebare –  Pierderile României pe piața energiei: export ieftin, import scump și lipsa stocării appeared first on AUR.