Parlamentarul susține că rolul fundamental al culturii este acela de a păstra identitatea națională, memoria istorică și patrimoniul spiritual al României și atrage atenția că statul are obligația de a proteja instituțiile publice de cultură, creatorii români și valorile care definesc continuitatea națiunii române.

„Privim cu îngrijorare prevederile programului de guvernare propus pentru domeniul culturii, un document care tratează cultura predominant prin prisma criteriilor economice, antreprenoriale și administrative, ignorând rolul său fundamental în păstrarea identității naționale, a memoriei istorice și a coeziunii societății românești.

În loc să afirme fără echivoc că misiunea principală a statului este protejarea și promovarea culturii române, programul propune transformarea culturii într-un sector economic guvernat de logica pieței, a performanței financiare și a competitivității.

Cultura este prezentată ca „industrie creativă”, „oportunitate economică” și „piață culturală”, în timp ce referirile la identitatea națională, valorile românești, patrimoniul spiritual și cultura tradițională sunt aproape inexistente.

AUR consideră că statul român nu poate abdica de la responsabilitatea sa de a susține instituțiile publice de cultură. Propunerile privind diminuarea rolului culturii instituționalizate, reducerea raporturilor clasice de muncă și orientarea către servicii culturale contractate riscă să fragilizeze teatrele, operele, filarmonicile, muzeele și bibliotecile, instituții care reprezintă repere fundamentale ale vieții culturale românești.

De asemenea, constatăm cu preocupare accentul excesiv pus pe „prioritățile culturale europene”, fără definirea clară a unor priorități culturale românești. Cooperarea europeană este necesară, însă politica culturală a României trebuie să fie construită în primul rând în jurul interesului național și al valorilor care definesc identitatea poporului român.

Programul vorbește despre digitalizare, cartografiere și absorbție de fonduri, dar oferă prea puține soluții concrete pentru salvarea patrimoniului aflat în degradare, pentru recuperarea bunurilor culturale înstrăinate și pentru revitalizarea monumentelor istorice care se pierd sub ochii noștri.

În același timp, lipsesc măsuri clare dedicate românilor din diaspora și comunităților istorice românești, pentru care cultura și limba română reprezintă principalele instrumente de păstrare a identității naționale.

AUR susține o politică culturală care să aibă în centrul său cultura română, creatorii români, patrimoniul național și accesul tuturor cetățenilor la actul cultural. Cultura nu este o cheltuială și nici o simplă industrie creativă. Cultura este fundamentul continuității națiunii române și trebuie tratată ca atare”, a declarat Mihail Neamțu, deputat AUR.

The post Mihail Neamțu (deputat AUR): „Cultura nu este o afacere și nu poate fi redusă la o simplă industrie creativă” appeared first on AUR.

Acesta a arătat că este extrem de grav că într-un stat membru al Uniunii Europene se ajunge să se vorbească despre “execuţia” unei televiziuni pentru simplul fapt că nu promovează mesajele convenabile sistemului politic.
“Decizia CNA de a suspenda emisia postului Realitatea Plus pentru trei ore reprezintă o decizie extrem de gravă pentru libertatea de exprimare din România şi un nou semnal că actuala putere încearcă să reducă la tăcere orice voce critică.
Ceea ce am văzut în cadrul şedinţei CNA nu a fost o dezbatere despre respectarea echilibrului jurnalistic, ci un rechizitoriu politic împotriva unei televiziuni care a avut curajul să prezinte şi poziţiile opoziţiei şi ale curentului suveranist.
Argumentele invocate sunt absolut halucinante pentru orice stat care pretinde că respectă libertatea presei şi libertatea de exprimare. Realitatea Plus este practic acuzată că îl prezintă prea des pe Călin Georgescu şi prea puţin pe Ilie Bolojan sau pe Nicuşor Dan. Asta a ajuns să judece CNA în România anului 2026: cine apare mai mult pe ecran şi cine critică puterea.
Mai grav este că membrii CNA nici măcar nu mai ascund natura politică a deciziei. În cadrul şedinţei s-a vorbit explicit despre un presupus “lanţ suveranist” format din Realitatea Plus, AUR şi Călin Georgescu. Cu alte cuvinte, televiziunea este sancţionată pentru că oferă spaţiu unor opinii şi unor lideri politici care nu convin sistemului.
Aceasta nu mai este reglementare audiovizuală, ci este poliţie politică mediatică.
În orice democraţie autentică, presa are dreptul să fie critică, să susţină anumite curente de opinie, să invite lideri ai opoziţiei şi să pună întrebări incomode puterii. În România de astăzi, însă, vedem cum instituţii ale statului sunt folosite pentru intimidarea şi pedepsirea celor care ies din linia oficială.
Dacă unei televiziuni îi poate fi suspendată emisia pentru că prezintă prea mult opoziţia şi prea puţin puterea, atunci nu mai vorbim despre democraţie, ci despre începutul unui regim de cenzură.
Şi să fim foarte clari: problema reală nu este Realitatea Plus. Problema reală este faptul că actuala putere nu suportă existenţa unor voci care contestă propaganda oficială şi naraţiunea construită de sistemul politic aflat la putere.
Este extrem de grav că într-un stat membru al Uniunii Europene se ajunge să se vorbească despre “execuţia” unei televiziuni pentru simplul fapt că nu promovează mesajele convenabile sistemului politic.
AUR condamnă ferm această decizie abuzivă şi atrage atenţia că România se îndepărtează periculos de principiile democratice şi de libertatea reală de exprimare. Nu putem accepta transformarea CNA într-un instrument de presiune politică şi de reducere la tăcere a opoziţiei şi a presei incomode.
Libertatea de exprimare nu există doar pentru cei care laudă puterea, ci ea ar trebui să existe mai ales pentru cei care o critică”, a afirmat Mihail Neamţu, deputat AUR şi preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă.

The post Mihail Neamțu – Declarație de presă – Suspendarea emisiei Realitatea Plus este un act de cenzură incompatibil cu o democraţie appeared first on AUR.

„Imprecația grosieră a ministrului UDMR a stârnit, pe bună dreptate, multă indignare. Un slujbaș al Guvernului României își bagă mădularul în ditamai interesul național. De ce? Pentru că el e maghiar.

Am ales să parafrazez elegant un limbaj suburban, a cărui arhitectură lăuntrică maschează patologia urii. Disprețul față de România nu mai este o slăbiciune pentru conducătorii noștri, ci o veritabilă doctrină.
Nu știi dacă să plângi ori să te crucești când auzi asemenea declarații. Eu am preferat să iau notițe.

Ministrul nu înjură din furie. Înjură din principiu. S-a dat dezlegare la ritualul umilirii poporului român, care nu e bun decât să fie taxat, umilit, batjocorit și denigrat de „pro-europeni”.

Cândva, la Ministerul Culturii, puteai găsi o personalitate de talia lui Ludovic Spiess, tenorul cu voce de bronz, care și-a menținut igienic distanța aristocrată a artistului veritabil față de birocrație. Știa un lucru pe care politrucii nu l-au înțeles niciodată: cineva care a cântat Verdi la Viena nu are nevoie de organigrame ca să dea un sens propriei sale existențe.

Pe urmele lui Nicolae Iorga, academicianul Răzvan Theodorescu vorbea cândva despre „Bizanț după Bizanț” cu nostalgia cuiva pentru care patrimoniul artistic național era un organism viu, cu nervi, memorie și demnitate. Nu a simțit niciodată nevoia să-și mobilizeze anatomia genitală în apărarea unui mandat de ministru.

Și acum, oficialul UDMR, care a descoperit că interesul național poate fi penetrat cu succes de organul sexual, ne provoacă la un răspuns. Tăcerea ar fi fost replica ideală, dar, din păcate, nu ne-o putem permite.

„Eu sunt ungur”, formula rostită cu năduf după declarația pornografică, e mai interesantă decât pare.
Identitatea etnică apare la sfârșitul unei pledoarii, ca ultimă absolvire de consecințe. Ca orice șovin impenitent, ministrul spune că nu datorează nimic României, întrucât domnia sa este ungur. E prăpastia dintre a fi și a te scuza că ești.

Noi credeam că demnitarii unui stat european slujesc o națiune civică sau, altfel spus, comunitatea politică în care etnicii români, bulgari, slovaci, maghiari, evrei, sași, turci și armeni au depus, de-a lungul secolelor, straturi succesive de cultură, civilizație și contradicții fertile.

Dacă ministrul UDMR crede că etnicitatea îl absolvă de răspundere față de mandatul public, atunci problema nu mai e de vocabular. Greșită, din capul locului, este însăși concepția domniei sale și a acoliților săi.

Interesul național este ansamblul obiectivelor strategice, militare, economice, culturale și spirituale, ale unui stat suveran. Aceste obiective supraviețuiesc oricărui mandat particular, eminamente trecător.

Când tratezi interesul național cu vulgaritate și dispreț, atunci nu mai servești interesul public, ci doar murdărești, profanezi și maculezi.

Interesul național nu este proprietatea unui partid sau a unei asociații etnice. Interesul național este ceea ce rămâne pe masă după ce toți miniștrii au plecat acasă, și-au luat dosarele și și-au uitat parolele de la calculator.
România este, poate, singura țară din lume unde Ministerul Culturii a ajuns să fie administrat ca o rană deschisă pe corpul politic al națiunii române: toată lumea o vede, nimeni nu o tratează.

Asta până când vom decide și noi, ca un popor lucid și mai puțin vegetal, să alegem oameni care își iubesc țara, nu care o violează.

În orice stat care mai păstrează o minimă decență instituțională, un asemenea derapaj public ar fi fost urmat de o demisie imediată. Funcția de ministru al Culturii nu poate fi transformată într-o tribună a vulgarității, a disprețului față de interesul național și a resentimentului identitar. Din respect pentru instituția pe care o ocupă, pentru cultura română și pentru cetățenii acestei țări, ministrul UDMR trebuie să își prezinte demisia”, a declarat Mihail Neamțu, deputat AUR.

The post Mihail Neamțu (deputat AUR): „Ministrul Culturii trebuie să demisioneze după declarațiile vulgare și ofensatoare la adresa interesului național” appeared first on AUR.

The post Deputatul AUR Mihail Neamţu, preşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, cere demisia ministrului Culturii, András Demeter, după declaraţiile vulgare şi ofensatoare la adresa interesului naţional, acuzând degradarea discursului public şi transformarea unei funcţii ministeriale într-o tribună a dispreţului faţă de România şi valorile sale. appeared first on AUR.

Mihail Neamțu atrage atenția că răspunsul transmis de CNA indică o lipsă de responsabilitate față de controlul parlamentar și față de obligația de transparență în fața cetățenilor.

Acesta subliniază că invocarea unor pretexte procedurale pentru a evita prezența în Parlament ridică serioase semne de întrebare asupra disponibilității instituției de a răspunde pentru deciziile sale.

„Am primit același răspuns pe care noi suntem obișnuiți să-l primim, mai mult de sfidare și de nepăsare. Ei nu se pot deplasa într-o zi de joi, până aici, în Parlamentul nostru, unde am fost trimiși de către popor ca să punem aceste întrebări. Nu sunt întrebările noastre, sunt întrebările oamenilor”, a spus Mihail Neamțu.

Mihail Neamțu arată că refuzul de a participa la audieri vine într-un context sensibil, în care retragerea licențelor Realitatea Plus și Gold FM a generat suspiciuni privind proporționalitatea sancțiunilor și posibile influențe politice.

„Oamenii ăștia au venit cu o agendă, aceea de intimidare a vocilor suveraniste, patriotice, de aceea ei îmbrățișează această viziune antinațională și anticreștină. Dar, totuși, în statul român, puterea legislativă e o putere. Nu poți tu, CNA, să te consideri deasupra Parlamentului și, de fapt, cel mai important și reprezentativ for într-o democrație rămâne Parlamentul. Deci, avem o anomalie.

Voi face o solicitare publică către ambasadorul Statelor Unite la București. Vom scrie astăzi către noul ambasador tot ceea ce pentru noi reprezintă abuz. Tiranie și dispreț la adresa libertății pe care America, până la urmă, a îmbrățișat-o acum 250 de ani, libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, libertatea religioasă, toate aceste forme de libertate care au fost, apropo, răstignite în Vinerea Mare, pentru că de-aia a murit Isus, pentru că nu i s-a dat dreptul să fie El însuși, adică să fie liber. Pentru că toate aceste forme de libertate sunt răstignite în România, noi vom cere asistența partenerilor noștri strategici”, a mai spus Mihail Neamțu, deputat AUR, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților.

În final, Mihail Neamțu avertizează că evitarea dialogului instituțional nu face decât să adâncească neîncrederea publică și să alimenteze suspiciunile privind modul în care sunt luate deciziile în cadrul CNA.

„Marți vor fi invitați din nou reprezentanții CNA să ne explice totuși de ce ei au asemenea măsuri abuzive, pe care nu le poți lua decât în Belarus, pe care nu le poți lua decât în Federația Rusă, pe care nu poți să le iei decât în China, mai nou aud că și în Republica Moldova, dar nu într-o țară europeană.

Noi îmbrățișăm pluralismul, democrația. Ei sunt mai degrabă tirani!”, a conchis Mihail Neamțu.

The post Mihail Neamțu (deputat AUR): „CNA refuză să se prezinte în Parlament și evită explicațiile privind închiderea Realitatea Plus și Gold FM” appeared first on AUR.

Profesorul Marius Andruh are o carieră exemplară. De la primele cercetări la IPRS-Băneasa şi Institutul de Chimie Fizică, după absolvirea Universităţii din Bucureşti, şi până la catedrele universitare din Bordeaux, Göttingen, Paris (Pierre et Marie Curie), Manchester, Strasbourg, Valencia şi Montréal, el a construit un parcurs care face cinste şcolii româneşti de chimie şi afirmă vocaţia europeană a cercetării noastre.
Contribuţiile sale în chimia metalo-supramoleculară, magnetismul molecular şi ingineria cristalină au plasat România pe harta mondială a ştiinţei de vârf, confirmate de participarea la reţeaua europeană de excelenţă MAGMANet şi de peste 10.000 de citări ale lucrărilor publicate.
Dincolo de laborator, profesorul Andruh a format generaţii de chimişti, a scris manuale şcolare şi a coordonat lotul olimpic al României, demonstrând că ştiinţa trebuie să fie accesibilă şi transmisă mai departe, nu un privilegiu de elită.
În 2012, curajul de a denunţa public un plagiat comis de un prim-ministru în funcţie a arătat că integritatea academică nu se negociază.
În calitate de Preşedinte al Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, îl asigur pe profesorul Marius Andruh de sprijinul meu total pentru o colaborare strânsă şi eficientă între Parlament şi Academia Română.
Sunt convins că, sub conducerea sa, Academia Română va rămâne un far al exigenţei ştiinţifice şi al curajului civic.
Îi urez un mandat la fel de strălucitor precum cristalele moleculare pe care le-a studiat o viaţă întreagă.

The post Preşedintele Comisiei pentru cultură, Mihail Neamţu, felicită alegerea profesorului Marius Andruh ca Preşedinte al Academiei Române appeared first on AUR.

În 1929, un tânăr român de douăzeci şi doi de ani ajungea la Calcutta cu o bursă de studii şi o ambiţie neobişnuită: să înţelegă, din interior, ce înseamnă asceza. Caietele de lucru din acei ani, redescoperite abia recent în colecţii private şi arhive academice, arată un spirit care sintetiza în timp real filozofia Sāṃkhya, practica yoga şi fenomenologia europeană. Nu succesiv, ci simultan, cu o lăcomie intelectuală care explică de ce, la treizeci de ani, Mircea Eliade avea deja un sistem.

Patru decenii de la moartea sa, ne putem întreba: ce ştim acum despre Eliade ce nu ştiam în 1986? Răspunsul e: foarte multe. Ediţiile critice, manuscrisele inedite, interviurile recuperate, corespondenţa cu discipolii au schimbat substanţial peisajul. Nu mai e vorba de un clasic îngheţat în manual, ci de un şantier intelectual în plină mişcare.

Conferinţa Eliade. In Memoriam 1986–2026. Drumul spre Centru: sacrul, istoria şi umanitatea, care va avea loc în 22 aprilie, începând cu orele 14:30 la Bucureşti, nu se doreşte a fi nici o celebrare şi nici un proces. Este un act hermeneutic în sensul pe care Eliade însuşi îl dădea cuvântului: o întâlnire cu un text care te transformă în măsura în care îl interpretezi.

Discipolul său, Ioan Petru Culianu, cerea încă din anii optzeci constituirea unui corpus integral al gândirii eliadene – dincolo de autobiografiile controlate şi jurnalele cenzurate. Astăzi, mulţumită ediţiilor critice şi cercetărilor arhivistice, acest proiect începe să prindă contur.
Trei vârste ale unei moşteniri

Moştenirea lui Eliade a traversat trei faze distincte.
Prima a fost canonizarea: Maestrul de la Chicago, cofondatorul revistei History of Religions, editorul-şef al Enciclopediei Religiilor (1987), ales membru post-mortem al Academiei Române în 1990.
A doua a fost procesul: după deschiderea arhivelor şi mărturiile exilului, criticii au descompus metodic atât metoda, cât şi omul. Legionarismul, acuzaţia de aistorism, suspiciunea că fenomenologia sacrului ar fi, în fond, o teologie deghizată, nimic nu i-a fost cruţat.
A treia vârstă, cea în care ne aflăm, este cea mai interesantă, fiindcă nu mai caută nici sfinţi, nici vinovaţi. Caută manuscrise, contexte, genealogii intelectuale. Și ce găseşte e uimitor.
De unde vin ideile

Cercetarea recentă a reconstituit laboratorul în care s-a născut metoda eliadeană. Caietele indiene arată că sistemul comparatist nu s-a cristalizat la Chicago, ci la Calcutta şi Bucureşti, din fuziunea vie a sanscritei, ascezei şi filozofiei europene. Interviurile şi documentele recuperate din reviste precum Archaeus sau Revista de istorie şi teorie literară demonstrează că proiectul american al lui Eliade nu a fost un accident al exilului, ci o construcţie pregătită conceptual încă din perioada interbelică.

O linie de cercetare deosebit de fecundă a explorat valenţele creştine ale gândirii sale, nu pentru a-l transforma în teolog, ci pentru a înţelege de ce categoriile lui s-au dovedit reutilizabile în interiorul discursului teologic. Firul duce de la Rudolf Otto şi intuiţia numinosului, prin Pseudo-Dionisie şi coincidentia oppositorum, până la dialoguri neaşteptate cu teologia liturgică a lui Alexander Schmemann şi cu mistica părintelui Dumitru Stăniloae. Eliade nu era teolog. Dar simbolul, ierofania, sacrul camuflat, toate veneau din aceeaşi tradiţie, fără să fie captive ei.

Alt filon, la fel de surprinzător, a proiectat hermeneutica eliadeană asupra folclorului românesc. Analiza Mioriţei prin prisma creştinismului cosmic a arătat că balada populară codifică o viziune în care misterul hristologic nu se separă de natură, ci o transfigurează. Iar cercetarea exilului românesc a descoperit o reţea fascinantă de mitistorie, un răspuns la istoriografia marxistă prin care mitul devenea nu evadare din istorie, ci generator al ei.

Un vocabular fără echivalent

Marele pariu al lui Eliade a fost unul singur, ţinut cu tenacitate de la Bucureşti la Chicago: că sacrul nu e un stadiu depăşit al conştiinţei, ci o dimensiune permanentă a ei. Religia nu e superstructură, cum voiau marxiştii, nici nevroză colectivă, cum sugera Freud. E o formă ireductibilă de cunoaştere a realului.
Ierofania: momentul în care sacrul iese la iveală în mijlocul profanului, ca o lumină aprinsă brusc într-o cameră întunecoasă. Teroarea istoriei: angoasa omului căruia i s-a luat ultimul mit şi care rămâne singur în faţa suferinţei lipsite de sens. Nostalgia originilor: acea dorinţă indestructibilă de revenire la un Centru pe care nu-l poţi localiza pe hartă, dar pe care-l recunoşti imediat atunci când, pentru o clipă, timpul se opreşte. Acestea nu sunt relicve muzeale. Sunt instrumentele de care ai nevoie ca să înţelegi de ce milioane de europeni practică meditaţie fără a crede într-un Dumnezeu personal, de ce serialele de televiziune reciclează mitologia eroică, sau de ce o simplă lumânare aprinsă într-o biserică goală produce un efect pe care niciun anxiolitic nu-l poate reproduce.

Acest pariu i-a atras şi admiratori, şi duşmani. Jonathan Z. Smith a contestat că spaţiul sacru ar fi o realitate care se manifestă, propunând că e o categorie construită de munca umană. Daniel Dubuisson a susţinut că istoria religiilor practicată de Eliade e, în fond, o criptoteologie. Bruce Lincoln a adus dovezi documentare despre întrepătrunderea dintre angajamentul politic şi proiectul ştiinţific. Obiecţiile sunt serioase. Dar tocmai faptul că Eliade a provocat o asemenea mobilizare intelectuală – patru decenii de dezbateri neîntrerupte – arată că a lovit într-un nerv pe care nimeni nu l-a putut anestezia.

Căci întrebarea lui rămâne: ce face omul atunci când zeii se retrag? Răspunsul lui Eliade era surprinzător: omul nu renunţă la sacru, ci îl camuflează. Îl ascunde în literatură şi artă, în ritualurile banale ale vieţii cotidiene, în formele laice ale pelerinajului şi ale iniţierii. Bryan Rennie a arătat că rădăcina acestei intuiţii e teologia ortodoxă românească: theosis, participarea mistică, prezenţa sacrului în profan, transpusă într-un limbaj fenomenologic. Moshe Idel a dezvăluit un filon şi mai neaşteptat: surse cabalistice camuflate în teoria androgynului şi a reintegrării – un strat mistic iudaic pe care Eliade l-a absorbit şi apoi l-a acoperit, gest de disimulare intelectuală care reflectă paradoxal propria sa teorie. Iar Steven Wasserstrom a reconstituit reţeaua prin care ideile lui Eliade au permeat cultura occidentală: cercul Eranos, alături de Gershom Scholem şi Henry Corbin, a creat ceea ce Wasserstrom numea o religie după religie – un curent de reîncântare a lumii prin mit, simbol şi esoterism, cu ecouri care depăşesc cu mult perimetrul academic.
Invitaţii care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment de mare însemnătate sunt: Acad. Ilie Bădescu, Florian Banu, Radu Baltasiu, Vlad Bilevsky, Andrei Dîrlău, Dan Dungaciu, Gabriela Groza, Sorin Lavric, Mihail Neamţu, Cristian Pantelimon, Adrian Nicolae Petcu, Valentin Protopopescu, Robert Turcescu, Florentin Țuca şi Rafael Udrişte.

Structura conferinţei

Ziua de 22 aprilie 2026 marchează patruzeci de ani de la moartea lui Mircea Eliade — nu un simplu jubileu comemorativ, ci un apel la gândire vie. Fiecare sesiune e construită pe o întrebare deschisă, fără răspunsuri prestabilite. Urmează câteva ore în care filosofia se va întâlni cu istoria iar sacrul cu prezentul.
Programul conferinţei:

14:30 – 16:00 Sacrul camuflat: de la totalitarisme la algoritmi

Ce se întâmplă când o civilizaţie declară moartea lui Dumnezeu, dar continuă să fabrice substitute? Fascismul, comunismul, transumanismul, fiecare a promis un paradis terestru şi a produs un infern concret. Intuiţia lui Eliade e că aceste idolatrii nu înlocuiesc sacrul, ci îl desfigurează. Ce arhetipuri exploatează fără să le numească?
16:00 – 17:00 Ieşirea din labirint: Eliade, Brâncuşi şi drumul spre Centru

Lumea digitală e labirintul perfect: captivează, dezorientează, oferă iluzia mişcării fără progres. Ce valori încurajează eseistica lui Eliade ca antidot? Cum s-a raportat istoricul religiilor la opera lui Brâncuşi, în care Coloana infinitului e poate cel mai pur simbol al axis mundi din arta secolului XX?
17:00 – 18:00 Dezbateri libere: ce rămâne de construit

Moştenirea lui Eliade nu e un monument, ci un şantier. Teoria creativităţii religioase moderne e proiectul său neterminat. Dialogul dintre istoria religiilor şi teologia ortodoxă abia a început. Ediţiile critice recente schimbă, tom după tom, premisele discuţiei. Sesiune deschisă, cu participarea publicului.
Detalii organizatorice:

Data: 22 aprilie
Ora: 14:30
Locul: Palatul Parlamentului, Sala Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaţilor din Palatul Parlamentului.
Intrarea este liberă, însă este necesară rezervarea unui loc gratuit accesând linkul: https://marilecarti.ro/events/eliade-in-memoriam-1986-2026-drumul-spre-centru/

The post Mihail Neamțu – Anunț de presă – Eliade. In Memoriam 1986–2026. Drumul spre Centru: sacrul, istoria şi umanitatea appeared first on AUR.

„În buna tradiție ortodoxă, astăzi ne gândim la cei 40 de mucenici, 9 martie, dar ne gândim și la cei care au luptat pentru libertate în temnițele comuniste, în lagăre și închisori, de la Periprava până la Aiud, de la Gherla până la Fortul 13 Jilava.

Ne gândim la personalități ca Ion Mihalache, care a murit în 1963 la Râmnicu Sărat, comunicând cu alfabetul Morse, atât cât mai putea acest mare argeșean, cu prietenii săi din PNŢ. Ne gândim la Nicolae Steinhardt, care ar merita să fie trecut în rândul sfinților închisorilor și care s-a botezat în credința ortodoxă tot în Gherla.

Și, de asemenea, ne gândim la un Dinu Pillat, care într-adevăr a fost un membru al Partidului Național Liberal și care a scris o poveste de iubire uluitoare”, a declarat Mihail Neamțu.

Deputatul AUR a subliniat că istoria României trebuie cunoscută cu precădere de tinerele generații ale națiunii române.

„Asemenea povești absolut uluitoare, povești ale demnității, povești ale iubirii, povești ale jertfei ar merita să fie cunoscute de către cine? De către copii, de către copiii națiunii noastre române”, a spus acesta.

Mihail Neamțu a atras atenția că România, spre deosebire de alte state fost comuniste, nu a reușit să construiască încă un muzeu despre crimele comunismului din închisori nici după 35 de ani.

„Din păcate, și aici n-am cum să nu vă amintesc, cei care ne conduc nu s-au învrednicit de 35 de ani să facă la București, dar de ce nu, doamna Arina Moș, chiar și la Oradea, unde am putea să marcăm memoria lui Traian Dorz sau a sorei lui Coposu, un muzeu.

Mergeți la Berlin și veți vedea Stasi Museum, mergeți în țările baltice și veți vedea muzeele KGB-ului, mergeți la Budapesta și veți vedea Terror Hozo.

La București încă nu avem un muzeu în cinstea acestor genii, sfinți și eroi. Haideți să-l facem, de la vorbe la fapte”, a concluzionat deputatul AUR, Mihail Neamțu.

The post Mihail Neamțu (deputat AUR): „Cei care ne conduc nu s-au învrednicit de 35 de ani să facă la București un muzeu despre crimele comunismului!” appeared first on AUR.

Vasile Stoica a bătut, în anii războiului, la uși de cancelarii și redacții, cerând lumii noi să ia act de dreptul lumii vechi la libertate – cu răbdarea unui om care știa că nu are timp de pierdut. Așa s-a întâlnit cu președinții Theodore Roosevelt și Woodrow Wilson.

Regina Maria a traversat Atlanticul în 1926 cu farmecul și luciditatea unui diplomat desăvârșit, cucerind o opinie publică pe care niciun memorandum nu ar fi putut-o mișca.

Nicolae Iorga vedea în America altceva decât triumful pragmatismului: vedea dovada că o civilizație poate fi construită și fără straturi de ruine medievale dedesubt.

Pentru un om al Europei vechi, asta era o meditație, nu un compliment.

Toți știau, fiecare în felul lui, același lucru: că relațiile dintre națiuni se țes, înainte de orice, între oameni. Că prezența contează. Că absența se plătește.

Deputatul Mihai Neamțu se află această săptămână la Washington, participând la conferința „Alliance of Sovereign Nations” — un forum care reunește lideri conservatori din Europa și Statele Unite în jurul unor întrebări pe care agenda oficială preferă, de regulă, să le lase pentru mai târziu: suveranitate, securitate energetică, libertate de exprimare, viitorul unei relații transatlantice care nu mai poate fi luată de-a gata.

Conferința este organizată de congresmena republicană Anna Paulina Luna, cu sprijinul Turning Point USA.

Printre participanți se numără Mike Johnson, avocatul conservator ajuns, din toamna lui 2023, în a treia funcție constituțională a Statelor Unite. Nu e un detaliu de protocol. Johnson a reconstruit o coaliție conservatoare după ani de turbulență internă și rămâne, într-o epocă tentată de spectacular, un politician al instituțiilor.

Prezența lui dă conferinței o greutate pe care entuziasmul singur n-ar fi putut-o produce.

Din delegația română fac parte George Simion, președintele AUR, dar și doamna Ramona Bruynseels, deputatul Fabian Radu sau profesorul Dan Dungaciu – unul dintre puținii analiști români capabili să vorbească despre identitate națională fără să alunece nici în patetism, nici în sociologie rece.

Semnificația acestor zile depășește agenda afișată.

Europa conservatoare redescoperă, nu fără oarecare stângăcie, o lecție pe care americanii au internalizat-o mai devreme: că ideile au nevoie de rețele vii, că încrederea se construiește față în față, că un forum bun valorează uneori cât un tratat prost negociat.

Burke ar fi aprobat – cu rezerva, desigur, a unui om care știa că entuziasmul fără memorie istorică arde repede și lasă puțin în urmă.

Conservatorii români au o tradiție îndelungată de a iubi America de la distanță, cu o admirație sinceră și ușor melancolică, de parcă distanța geografică ar fi și o distanță a destinelor.

E poate vremea să renunțe la melancolie și să treacă la argumente. La prezență. Pomuț a făcut-o în uniformă. Stoica, cu o valiză de memorandumuri. Regina Maria, cu un zâmbet calibrat la milimetru. Metoda s-a schimbat. Nevoia, nu”, a declarat deputatul AUR, Mihail Neamțu.

The post Mihail Neamțu (deputat AUR): „Conservatorii români la Washington: despre arta de a fi prezent acolo unde se decide totul!” appeared first on AUR.

Arta nu se face pe cartele, nu se produce la normă și nu se supune logicii de birou. A cere unui actor, unui regizor, unui muzician sau unui artist vizual să „pontajeze” munca zilnică echivalează cu a cere unui poet să declare câte metafore a produs între orele 9 și 17. Este o viziune contabilă aplicată unei activități care, prin natura ei, scapă cuantificării mecanice.

Ipocrizia devine însă strigătoare la cer atunci când comparăm acest zel birocratic cu modul în care funcționează chiar instituțiile statului. În Camera Deputaților, activitatea parlamentară se desfășoară într-un sistem hibrid, în care aleșii pot vota de la distanță, pot lipsi fizic din sală și, cu toate acestea, încasează indemnizații, diurne și alte beneficii. Nimeni nu le cere „pontaj zilnic”, nimeni nu îi întreabă câte ore au stat efectiv la birou sau în plen.

Statul care nu are curajul să impună prezență reală și responsabilitate aleșilor săi găsește însă de cuviință să ceară disciplină de cazarmă artiștilor. Este o inversare toxică a priorităților: control maxim asupra creatorilor, indulgență maximă față de propria castă politică.

Această inițiativă nu este despre transparență sau eficiență, ci despre neîncredere. Statul pornește de la prezumția că artistul „nu muncește” dacă nu poate fi supravegheat zilnic. Este aceeași mentalitate care a sufocat cultura în regimurile birocratice și ideologice ale secolului trecut: suspiciune față de libertatea spiritului și obsesie pentru control.

Cultura nu este un anexă a aparatului administrativ și nici un departament de resurse umane. Cultura este expresia vie a unei națiuni, iar artiștii nu sunt funcționari de ghișeu. Dacă statul vrea responsabilitate, să înceapă cu el însuși: cu prezență, muncă reală și asumare în instituțiile politice.

AUR respinge această abordare meschină și birocratică asupra culturii. România nu are nevoie de artiști cu fișa de pontaj completată, ci de un stat care înțelege că libertatea creației este o condiție a demnității naționale.

Când statul cere pontaj artiștilor, dar tolerează absența aleșilor, nu avem de-a face cu reformă, ci cu ipocrizie instituționalizată. Iar cultura română merită mai mult decât atât”, a declarat deputatul AUR, Mihail Neamțu.

The post Mihail Neamțu (deputat AUR): „Arta cu pontaj și politica fără prezență. Ipocrizia statului birocratic” appeared first on AUR.