„Declarațiile președintelui CNA, Valentin Jucan, despre nevoia unei legi împotriva „fake news” pornesc de la un caz grav, atacarea unei ambulanțe în județul Cluj după răspândirea pe TikTok a teoriei că ambulanțele răpesc copii, dar soluția propusă riscă să creeze o problemă mult mai mare decât cea pe care încearcă să o rezolve. În momentul în care statul primește puterea de a decide ce informație este suficient de falsă încât să fie eliminată sau sancționată, întrebarea esențială devine inevitabilă: cine stabilește adevărul și cine răspunde atunci când arbitrul greșește?

În cazul de la Cluj lucrurile sunt destul de clare. Oamenii care au atacat ambulanța trebuie să răspundă pentru ceea ce au făcut, iar dacă cineva a instigat direct la violență, există deja instrumente legale pentru intervenția autorităților. De aici și până la transformarea unei „informații false” într-o categorie generică de conținut pe care statul să o poată sancționa este însă o distanță enormă. Constituția nu garantează libertatea de exprimare doar pentru afirmațiile adevărate, inteligente sau convenabile. Articolul 30 spune că libertatea exprimării este inviolabilă și că cenzura de orice fel este interzisă, stabilind în același timp limite pentru situațiile în care exprimarea intră în conflict cu alte drepturi sau cu legea.

Valentin Jucan spune că „avem libertatea de a fi proști”. Corect. Tocmai aceasta este una dintre consecințele libertății. Dacă cineva crede că Pământul este plat, că extratereștrii au construit piramidele sau că o ambulanță este folosită pentru răpirea copiilor, statul trebuie să poată demonstra că informația este falsă, nu să primească automat dreptul de a o interzice. Situația se schimbă în momentul în care același om îi îndeamnă pe alții să ia topoarele și să atace ambulanța. Atunci nu mai discutăm despre prostie sau despre o teorie absurdă, ci despre o faptă care poate intra sub incidența legii.

Discuția devine cu atât mai sensibilă în România de astăzi, unde statul care solicită mai multe instrumente pentru combaterea „dezinformării” traversează el însuși o criză profundă de credibilitate. Au trecut aproape doi ani de la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, una dintre cele mai grave decizii luate într-o democrație, iar autoritățile nu au reușit până acum să ofere publicului o explicație completă, bazată pe un ansamblu transparent de probe, care să închidă controversele privind motivele și mecanismul anulării. Indiferent ce opinie avem despre candidații de atunci, problema instituțională rămâne: același stat care nu a reușit să convingă o parte importantă a societății că poate justifica transparent o asemenea decizie cere acum și mai multă putere pentru a stabili ce informații sunt adevărate și ce informații trebuie combătute.

Experiența campaniilor electorale recente ar trebui să ne facă și mai precauți. În timpul prezidențialelor au existat mecanisme prin care instituții publice, platforme online și organizații implicate în verificarea informațiilor au semnalat conținut, pagini sau conturi considerate propagandă ori dezinformare, uneori în cadrul unor mecanisme de cooperare create tocmai pentru integritatea spațiului informațional. Chiar presupunând că intenția declarată a fost protejarea procesului electoral, asemenea precedente ridică o întrebare legitimă: ce garanții avem că mecanismul construit pentru eliminarea unei operațiuni străine de influență nu va ajunge să lovească opinii politice perfect legale, jurnalism incomod sau pur și simplu interpretări pe care instituțiile statului le consideră greșite?

Mai există o problemă pe care susținătorii unor asemenea mecanisme o evită aproape întotdeauna: cine îl controlează pe cel care controlează informația? CNA, Guvernul, Ministerul de Interne, o structură specială, un ONG de fact-checking? Ce se întâmplă atunci când jurnalistul spune că Guvernul urmează să majoreze TVA, Guvernul neagă, informația este declarată falsă, iar peste trei luni TVA chiar crește? Între minciună și adevărul demonstrabil există un teritoriu imens format din opinii, predicții, informații incomplete, surse anonime, interpretări, ipoteze și greșeli. Exact acolo se desfășoară o mare parte a jurnalismului și a dezbaterii politice.

Testul cel mai simplu pentru o asemenea lege este să ne întrebăm dacă am fi dispuși să oferim aceeași putere celui mai detestat adversar politic. Nu celui care conduce CNA astăzi, ci celui care îl va conduce peste cinci sau zece ani. Dacă partidul pe care îl considerăm cel mai periculos ar câștiga alegerile și ar ajunge să controleze instituțiile statului, am mai considera o idee bună existența unei autorități capabile să stabilească oficial ce este „dezinformare”? Legile nu trebuie construite pornind de la presupunerea că la butoane vor fi întotdeauna oamenii în care avem încredere.

Mai mult, apelul la cenzură poate fi privit și ca o recunoaștere a slăbiciunii statului. Un stat puternic nu este acela care se teme de un clip stupid de pe TikTok, ci acela care are suficientă credibilitate încât cetățenii să creadă informația pe care o oferă atunci când acel clip apare. România are ministere, purtători de cuvânt, instituții specializate, televiziune și radio publice, site-uri oficiale, conturi pe toate rețelele sociale și acces imediat la presă. Dacă, având toate aceste instrumente, instituțiile pierd competiția pentru credibilitate în fața unui anonim de pe TikTok, prima întrebare ar trebui să fie de ce oamenii nu mai au încredere în stat, nu cum poate statul să-l reducă la tăcere pe anonim.

Nu avem nevoie de un internet fără reguli și nimeni nu trebuie să poată amenința, șantaja, frauda sau instiga la violență sub pretextul libertății de exprimare. Avem însă nevoie de o delimitare foarte clară între ceea ce este ilegal și ceea ce statul consideră pur și simplu fals, stupid sau periculos. Într-o democrație, statul trebuie să pedepsească infracțiunea și să combată minciuna prin informație și dovezi. În clipa în care îi acordăm și dreptul de a hotărî ce reprezintă adevărul, mai ales unui stat care încă se luptă să-și recâștige propria credibilitate, nu mai discutăm doar despre combaterea dezinformării, ci despre cine primește puterea de a controla dezbaterea publică”, a declarat deputatul AUR, Bogdan Velcescu.

The post Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nu avem nevoie de o lege a adevărului, ci de un stat care să aibă încrederea românilor” appeared first on AUR.

Inițiativa legislativă instituie obligativitatea ca organizațiile non-profit să evidențieze toate sumele de bani pe care le încasează, indiferent de proveniența lor, cu precizarea tuturor datelor de identificare ale persoanelor fizice și juridice. Proiectul prevede însă o mențiune importantă care trebuie subliniată: datele persoanelor fizice care donează sume mai mici de 5.000 de lei nu vor fi publice. Este respectat dreptul acestor cetățeni la anonimat.

Ce au înțeles USR, ONG-urile care blochează proiectele strategice ale României și sfertodocții din presa care se pretinde liberă? Că AUR își dorește supravegherea în masă a cetățenilor, intimidarea donatorilor și politica pumnului în gură. Nimic mai fals.

Frica este instrumentalizată pentru a manipula opinia publică. Adevărul este că niciun cetățean care va dona sume de 1 euro, 5 euro sau 100 euro nu va avea datele publice. Niciun cetățean care va direcționa 3,5% din impozitul pe venit nu va fi expus public. Sau doar în cazuri excepționale în care venitul anual al acestuia atinge o sumă imensă încât să depășească suma de 5.000 de lei.

Motivele pentru care există acest proiect de lege sunt de a afla cine sunt marii finanțatori ai ONG-urilor care blochează în instanțe hidrocentralele țării, punând în pericol securitatea energetică a României, ai ONG-urilor care au scopul să influențeze deciziile politice și care derulează campanii în spațiul public pe diverse teme.

Din această perspectivă, legea nu are nicidecum surse de inspirație din țări din Est, așa cum mint lupii moraliști de 24 de ore, ci din Tax Reform Act din 1969 din Statele Unite, adoptat sub semnătura fostului președinte Richard Nixon care a reglementat major activitățile de lobby și implicarea organizațiilor non-profit și a fundațiilor în politică.

Legea inițiată de AUR promovează libertatea de informare, clarifică activitatea ONG-urilor și încurajează asumarea. Nu există motive pentru ca politicienii corecți să fie împotriva acestei inițiative. Însă, există motive să fii împotrivă dacă vrei dinadins protejarea unor grupuri de interese care astăzi sunt nevăzute”, a declarat deputatul AUR, Ionelia Priescu.

The post Ionelia Priescu (deputat AUR): „Legea pentru transparența finanțării ONG-urilor a deranjat cuibul de viespi care luptă împotriva intereselor României!” appeared first on AUR.

”Acest tip de discurs, în care se invocă „combaterea dezinformării” pentru a justifica cenzura presei și blocarea libertății de exprimare, este specific regimurilor autoritare, nu unei democrații funcționale. Când nu mai poți convinge prin fapte, alegi să reduci la tăcere vocile care îți spun adevărul în față.

Închiderea site-urilor de știri sau a publicațiilor critice este un atac direct asupra libertății presei, garantată de Constituția României. Nu acceptăm ca președintele țării să decidă arbitrar ce este adevăr și ce este „fake news”.

Să invoci modelul Republicii Moldova, unde Serviciul de Informații și Securitate a închis site-uri pentru că nu susțineau politica guvernamentală a partidului aflat la putere, al Maiei Sandu, este o dovadă de derapaj antidemocratic. Ce urmează? Interzicerea AUR? Interzicerea opiniilor incomode? Nicușor Dan confundă critica legitimă cu dezinformarea și vrea să exporte în România practici periculoase care amintesc de cenzura presei în regimul comunist. Așa a început și în alte state: cu blocarea câtorva voci, apoi s-a ajuns la suprimarea întregii opoziții. Sub pretextul combaterii „minciunilor din campanie”, Nicușor Dan dorește să controleze spațiul digital, închizând gura celor care i se opun”, spune Dan Tanasă.

”AUR a fost și va rămâne vocea celor care nu se încolonează, a celor care pun întrebări, a celor care refuză să accepte că un lider politic poate deveni judecătorul absolut al adevărului.

România nu este nici sub ocupație, nici sub dictatură. Nu vom permite ca libertatea de exprimare să fie aruncată la gunoi sub pretextul „securității informaționale”.

Îi cerem lui Nicușor Dan să se oprească din această spirală periculoasă a cenzurii și să se concentreze pe problemele reale ale românilor: salarii mici, pensii de mizerie, spitale cu mari probleme și investiții inexistente”, a completat Dan Tanasă.

”Nu vom accepta niciodată ca România să fie condusă prin frică și prin tăcerea impusă!”, conchide Dan Tanasă, deputat AUR.

The post Dan Tanasă (AUR): ”Nicușor Dan vrea să transforme România într-o dictatură digitală” appeared first on AUR.

”În esenţă, acea monstruozitate zămislită de ANCOM anulează articolele 29 şi 30 din Constituţie prin care se statuau libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare. Sub umbrela aşa-zisei protejări de fake news-uri, actuala Putere va avea pârghii pentru a închide gura tuturor celor care o contestă sau gândesc altfel. Se vorbeşte acolo despre „conţinut fals” şi „conţinut manipulator”, oferindu-se însă definiţii foarte largi, care pot lăsa la îndemâna ANCOM acţiuni discreţionare care nu pot fi în vreun fel contestate.

Două lucruri sunt important de înţeles:

• Toate aceste canale de socializare sau de comunicare online au propriile contracte de „termeni şi condiţii” prin care se stabilesc filtre împotriva fake news, existând pârghii de acţiune şi în acest moment. De altfel, în pandemie, s-au folosit pe scară largă astfel de metode de limitare a libertăţii de expresie.
• Această Ordonanţă de Urgenţă excede cu mult limitările impuse de la nivel european prin deja celebra Digital Services Act (Pachetul legislativ privind serviciile digitale). Asta face ca România să fie, în esenţă, câmpul unui experiment de cenzură cvasitotală. Aşa cum experiment pentru lumea civilizată a fost şi anularea ilegală şi neconstituţională a alegerilor prezidenţiale din decembrie.

Evident că nimic din ceea ce se întâmplă în spaţiul public românesc nu justifică emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă. E o nouă formă de conducere prin dictat, scopul fiind controlul asupra spaţiului online în perspectiva alegerilor din mai. Actuala Putere gândeşte în termeni totalitari. Altfel, ar fi venit normal cu o lege în Parlament pe care să o putem dezbate pe îndelete.

Culmea este că instituţia însărcinată să genereze acest proiect de act normativ (ANCOM) nu are această calitate legală de a iniţia legi pe care tot ea trebuie să le aplice. Nu mai vorbim aici de faptul că în fruntea instituţiei se află Valeriu Zgonea, posesor de carnet PSD şi apropiat al Premierului Marcel Ciolacu.

Ce nu înţeleg cei care ne conduc spre autocraţie este că românii iubesc libertatea şi vor găsi mereu calea de a se exprima liber. Pentru asta au murit oameni la Revoluţie. Nu vor putea Ciolacu şi Bolojan să ne bage din nou în case şi să ne oblige să ascultăm „Europa liberă” la radio în baie”, a declarat senatorul AUR Niculina Stelea.

The post Niculina Stelea, senator AUR: ”Ordonanţa de Urgenţă pregătită de Guvern pentru instalarea cenzurii în spaţiul online din România este un nou atac la democraţie” appeared first on AUR.