„În toată istoria postdecembristă a României nu a existat un guvern care să acționeze mai agresiv împotriva capitalului românesc decât guvernul lui Ilie Bolojan.

Și asta în condițiile în care chiar datele economiei reale demonstrează că România încă mai stă în picioare datorită antreprenorului român, nu datorită birocraților de partid și nici corporațiilor protejate politic.

Problema este că acest guvern nici măcar nu pare să înțeleagă economia pe care o administrează.

La finalul lui 2024, România avea aproximativ 917.000 de companii active, cu 4,05 milioane de angajați și o cifră de afaceri cumulată de 528 de miliarde de euro. Dintre acestea, peste 863.000 erau firme cu capital integral românesc. Adică peste 94% din toate companiile din țară.

Companiile cu capital majoritar străin reprezentau doar 5,2% din total, aproximativ 48.000 de firme.

Companiile de stat? Sub 1% din totalul economiei.

Și acum vine partea pe care propaganda „reformatorilor” o ascunde. Capitalul privat românesc produce 279 de miliarde de euro cifră de afaceri. Adică aproximativ 53% din întreaga economie nefinanciară a României.

Companiile străine produc aproximativ 215 miliarde de euro, adică puțin peste 40%, iar companiile de stat doar 18 miliarde.

Dar adevărata bombă este la profit.

Din peste 35 de miliarde de euro profit net cumulat al economiei românești, aproape 25 de miliarde provin de la firmele private românești. Adică 71% din profitul economiei vine de la capitalul românesc.

Companiile străine, deși controlează peste 40% din cifra de afaceri, declară doar aproximativ 22% din profitul total.

Restul se evaporă elegant prin optimizări fiscale, tranzacții intragrup și mecanisme pe care statul român se face că nu le vede.

Și mai există o cifră devastatoare pentru propaganda anti-antreprenor român.
2,7 milioane de oameni lucrează în firme cu capital privat românesc.

Adică exact două treimi din salariații economiei reale.

Companiile străine angajează aproximativ 1,07 milioane de oameni, iar companiile de stat doar aproximativ 200.000.

Cu alte cuvinte, antreprenorul român ține efectiv România în viață. El produce majoritatea profitului. El angajează majoritatea oamenilor. El susține consumul, taxele, salariile și mare parte din bugetul acestei țări.

Și exact pe el l-a lovit guvernul Bolojan.
TVA mărit. Taxe pe proprietate mărite. Impozitul pe dividende urcat la 16%. Consum sufocat. Capital românesc decapitalizat.
În schimb, marile corporații externe sunt tratate ca parteneri strategici ai statului. Unele primesc acces direct la Palatul Victoria. Altele primesc contracte, lobby instituțional și piețe pregătite politic.

Iar în paralel începe și lichidarea activelor strategice ale statului român.

Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie românească, este împinsă spre vânzare prin mecanisme de tip ABB, adică exact varianta prin care acțiuni valoroase pot ajunge cu discount la investitori „strategici”. În condițiile în care o listare normală ar genera probabil suprasubscrieri uriașe.

Romgaz este pregătit pentru aceeași schemă exact înainte ca exploatarea Neptun Deep să înceapă să producă efectiv bani. Adică înainte ca România să monetizeze cel mai important zăcământ de gaze din Europa.

Mai mult, guvernul a semnat pe 15 ani un contract privind exploatarea petrolului și gazelor către OMV, în condiții pe care românii nu le cunosc nici acum. Contract secretizat. Fără transparență. Fără dezbatere publică.

Singura informație livrată populației este că redevențele au fost „majorate cu 40%”.
40% din aproape nimic înseamnă tot aproape nimic.

România a pornit de la redevențe de aproximativ 3,5%, iar după „marea negociere” ar fi ajuns spre 4,9%. În timp ce alte state europene își protejează resursele cu redevențe de două sau trei ori mai mari.

Același model apare și în programul SAFE, unde aproape 70% din bani merg către Rheinmetall și industria germană. România nu este contractor principal. România este subcontractor pe propria piață.

De ce nu putea Romarm să fie contractor principal și să subcontracteze? De ce Șantierul Naval Mangalia nu putea lua contractele și să dea componente către parteneri externi? De ce mereu marile contracte trebuie controlate din afară?

Pentru că acest guvern nu are o viziune economică națională.

Are o mentalitate de administrație colonială.
Și exact de aceea România arată astăzi ca o economie în care capitalul autohton produce majoritatea bogăției, dar este tratat de propriul stat ca inamicul principal.

Și peste toate acestea mai apare și nota de plată pentru propriile lor rețele de influență.
500 de milioane de euro către frații Micula.
Acum înțelegem de ce alergau disperați prin Parlament după parlamentari care să nu voteze moțiunea. Nu mai era vorba doar despre putere politică. Era vorba despre supraviețuirea unui întreg sistem de interese, contracte și obligații care gravitează în jurul acestui guvern.

Nu au reformat nimic. Nu au redus sinecurile. Nu au restructurat serios aparatul birocratic. Nu au eliminat privilegiile.
Au schimbat doar clientele.

În schimb, au crescut taxele, au blocat consumul și au început pregătirea vânzării ultimelor active strategice ale statului român.
Iar peste toate acestea încearcă să lipească eticheta de „salvatori” și „reformatori”.
Dacă România mai este „reformată” în ritmul acesta încă câțiva ani, nu vom mai avea ce salva. Vom deveni o țară fără capital românesc puternic, fără control asupra resurselor și fără capacitatea de a decide singură pentru propriul interes.

Nu. Acesta nu este un guvern reformator.
Este cel mai prădător guvern din istoria postdecembristă a României”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Antreprenorul român ține economia în viață, iar guvernul Bolojan îl tratează ca pe un inamic” appeared first on AUR.

„Peste 1.000 de oameni vor fi concediați de la Șantierul Naval Mangalia, iar statul român privește nepăsător cum se prăbușește una dintre cele mai importante capacități industriale navale ale țării.

Nu înțeleg de ce ați lăsat acest șantier să moară. De fapt, înțeleg. Din ticăloșie administrativă și din interesul ca el să fie preluat pe nimic, pentru ca alții să facă profit dintr-o infrastructură strategică abandonată deliberat de statul român.

Ați lăsat să se distrugă un șantier care putea construi nave pentru Marina Română, pentru NATO și pentru piața europeană, exact într-un moment în care Europa investește miliarde în apărare și producție navală.

Puteam să facem noi profit cu el. Puteam să păstrăm locurile de muncă în România. Puteam să păstrăm specialiștii, inginerii și muncitorii români aici, nu să îi împingem spre șomaj sau spre alte state.

În schimb, ați ales scenariul clasic al incompetenței românești: faliment, concedieri și apoi preluarea activelor pe nimic de către alții, care vor demonstra imediat că șantierul putea fi profitabil dacă exista o strategie industrială și un minim interes național”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Șantierul Naval Mangalia se prăbușește sub privirea nepăsătoare a statului român” appeared first on AUR.

Sub eticheta comodă a „reformei” şi sub acoperirea PNRR, asistăm la o logică simplă şi cinică: lichidarea rapidă a ceea ce încă mai funcţionează. Nu vorbim despre companii falimentare, nu vorbim despre găuri negre bugetare. Vorbim despre piloni economici ai României — Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank — companii profitabile, strategice, esenţiale pentru securitatea economică a statului. Acestea nu sunt tratate ca instrumente de dezvoltare, ci ca surse rapide de lichiditate. Ca nişte bancomate deschise într-o perioadă de criză, din care se scoate cât mai mult, cât mai repede, fără să conteze ce rămâne în urmă.
În paralel, economia reală transmite semnale clare: consumul încetineşte, industria pierde din ritm, investiţiile devin mai prudente, iar inflaţia continuă să apese pe puterea de cumpărare. Răspunsul guvernului nu este corecţia, nu este recalibrarea, ci presiunea fiscală: taxe mai mari, facilităţi eliminate, capital românesc împins în defensivă.
Aceasta nu este reformă. Este o repoziţionare a statului împotriva propriilor cetăţeni.
În acest context, moţiunea de cenzură depusă de AUR nu este un gest politic oportunist, ci o obligaţie democratică. Este instrumentul constituţional prin care Parlamentul sancţionează un guvern care a pierdut susţinerea politică şi a deviat de la interesul public.
Nu există nicio alianţă ascunsă. Nu există negocieri de culise asumate de AUR. Există doar un vot — individual, direct, responsabil — al fiecărui parlamentar.
Pe 5 mai nu se votează doar căderea unui guvern.
Se votează dacă România mai are dreptul să-şi decidă singură direcţia sau dacă rămâne captivă într-un mecanism în care deciziile majore se iau în afara voinţei populare.
Moţiunea de cenzură este primul pas necesar pentru oprirea acestui curs.
Următorul trebuie să fie revenirea la un proces democratic real — alegeri corecte, o majoritate legitimă şi o guvernare care să reflecte, în sfârşit, interesele românilor”, a declarat Eduard Koler, deputat AUR.

The post Eduard Koler – Declarație de presă – România nu mai traversează doar o criză politică. Traversează o criză de direcţie appeared first on AUR.

Sub eticheta comodă a „reformei” și sub acoperirea PNRR, asistăm la o logică simplă și cinică: lichidarea rapidă a ceea ce încă mai funcționează. Nu vorbim despre companii falimentare, nu vorbim despre găuri negre bugetare. Vorbim despre piloni economici ai României — Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank — companii profitabile, strategice, esențiale pentru securitatea economică a statului.

Acestea nu sunt tratate ca instrumente de dezvoltare, ci ca surse rapide de lichiditate. Ca niște bancomate deschise într-o perioadă de criză, din care se scoate cât mai mult, cât mai repede, fără să conteze ce rămâne în urmă.

În paralel, economia reală transmite semnale clare: consumul încetinește, industria pierde din ritm, investițiile devin mai prudente, iar inflația continuă să apese pe puterea de cumpărare. Răspunsul guvernului nu este corecția, nu este recalibrarea, ci presiunea fiscală: taxe mai mari, facilități eliminate, capital românesc împins în defensivă.

Aceasta nu este reformă. Este o repoziționare a statului împotriva propriilor cetățeni.

În acest context, moțiunea de cenzură depusă de AUR nu este un gest politic oportunist, ci o obligație democratică. Este instrumentul constituțional prin care Parlamentul sancționează un guvern care a pierdut susținerea politică și a deviat de la interesul public.

Nu există nicio alianță ascunsă. Nu există negocieri de culise asumate de AUR. Există doar un vot — individual, direct, responsabil — al fiecărui parlamentar.

Pe 5 mai nu se votează doar căderea unui guvern.

Se votează dacă România mai are dreptul să-și decidă singură direcția sau dacă rămâne captivă într-un mecanism în care deciziile majore se iau în afara voinței populare.

Moțiunea de cenzură este primul pas necesar pentru oprirea acestui curs.

Următorul trebuie să fie revenirea la un proces democratic real — alegeri corecte, o majoritate legitimă și o guvernare care să reflecte, în sfârșit, interesele românilor”, a declarat Eduard Koler, deputat AUR.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „România nu mai traversează doar o criză politică. Traversează o criză de direcție” appeared first on AUR.

Dar sună bine. Dă bine la televizor. Produce titluri și liniștește suficient cât să treacă operațiunea.
Iar corul utililor a intrat perfect în rol. USR, acest laborator de morală cu reflexe de contabil obedient, înghite și livrează mai departe fără să clipească.
Cu aceeași aroganță de seminar, explică oamenilor că, de fapt, e bine să pierzi ca să câștigi.
Că e matur să renunți la venituri constante pentru niște sume unice care se evaporă în prima gaură bugetară.
Că statul trebuie „subțiat”, dar niciodată acolo unde se fură, niciodată acolo unde sunt sinecurile, niciodată acolo unde sunt rețelele lor. Nu. Acolo e liniște. Acolo nu se reformează nimic.
Și apoi apare marele reformator, acest contabil al declinului, cu aerul omului care a descoperit apa caldă.
Nu schimbă managementul. Nu sparge rețelele. Nu scoate căpușele. Nu profesionalizează nimic.
Dar vinde. Repede. Elegant. Cu explicații lungi și rezultate scurte. Pentru că acolo e simplu. Acolo nu te lovești de nimeni. Acolo nu trebuie să dai afară clientela. Acolo doar semnezi și pleci.
Adevărul e brutal și tocmai de aceea e evitat: statul român nu e incapabil să producă bani.
Este incapabil să-și curețe oamenii. Iar când nu poți sau nu vrei să cureți, faci ce știe orice administrație slabă: vinzi ce funcționează și păstrezi ce te hrănește politic.
Cele aproximativ 1500 de companii ale statului au rămas exact cum erau. Cu aceiași oameni, aceleași combinații, aceleași scurgeri de bani.
Acolo nu există ABB. Acolo nu există „optimizare”. Acolo există protecție.
Dar când ajungi la Hidroelectrica, brusc apare urgența, apare nevoia de eficiență, apare discursul despre piață. Nu pentru că trebuie. Ci pentru că se poate.
Și fiecare procent vândut nu e o simplă tranzacție. Este o amputare. În fiecare an, mai puțini bani la buget.
În fiecare an, mai multă presiune pe taxe. În fiecare an, aceeași întrebare: de unde acoperim diferența? Răspunsul e mereu același și niciodată spus direct: din buzunarul tău.

Pentru că, în final, asta este schema. Nu una sofisticată, nu una genială. Una primitivă: pierzi venituri sigure, încasezi o dată, apoi trăiești din taxe și datorie. Iar când nu mai ajunge, mai vinzi ceva.
Soluția există și este atât de banală încât devine indezirabilă: management profesionist.
Oameni din piață, evaluați pe rezultate, nu pe carnet.
Contracte clare, obiective dure, răspundere reală. Atât. Dar asta înseamnă să dai afară rețeaua. Și aici se termină curajul tuturor.
Așa că nu, nu asistăm la reformă. Asistăm la o redistribuire. Nu de bogăție, ci de control. Nu de oportunitate, ci de acces. Iar cei care o prezintă ca pe un act de modernizare nu sunt naivi. Sunt complici.

The post Eduard Koler – Declarație politică – România este scoasă la mezat appeared first on AUR.

Acesta atrage atenţia că vicepremierul Oana Gheorghiu trebuia să reformeze companiile falimentare, nu cele profitabile din care sunt bani de extras.
„Ilie Bolojan este pe făraş, dar şi aşa, când lua liftul pe coborâre, a dat ordin din uşa biroului ca, până ajunge la parter, să fie puse pe masă pachete de acţiuni din companii profitabile.
Nu prin oferta pentru piaţa largă, ci „cu dedicaţie”, noaptea ca hoţii, prin ABB (Accelerated Book Building – plasament rapid către investitori instituţionali).
Deci nu cum ziceau cornutele usriste, „am vrea şi noi să cumpărăm, ce nu va convine!?”, aţi vrea, doar că vânzarea nu se face prin SPO (Secondary Public Offering – ofertă publică deschisă tuturor). Aşa că nu puteţi cumpăra voi, ci “instituţionalii”.
Diferenţa este simplă: una limitează accesul şi grăbeşte vânzarea, cealaltă creează competiţie şi tinde să maximizeze preţul.
E cu dedicaţie! Dar hai să ne uităm puţin şi la celelalte. Hai să luăm astăzi, de exemplu, Cupru Min şi Loteria Română.
Cupru Min este prezentată ca neprofitabilă, deşi are 53 mil. lei profit în 2024, 133,3 mil. lei în 2025 şi 53 mil. lei doar în T1 2026, cu marjă de ~46,15%.
Loteria Română are 103,4 mil. lei profit în T1 2026 (26,6%), iar în 2025 a făcut 264,7 mil. lei, din care ~200 mil. lei au mers la buget, chiar şi după taxe suplimentare de ~100 mil. lei.
Și acum revenim la fondul problemei. La găurile negre ale economiei! Avem aproximativ 650 de companii de stat care consumă resurse fără să producă valoare.
Acolo trebuie intervenit: restructurare, sau închidere, dar cu protecţie socială pentru circa 130.000 de angajaţi.
Fără acest plan, impactul real ajunge la aproape 300.000 de oameni dependenţi de stat, iar presiunea se mută direct pe bugetul de asigurări sociale.
În schimb, raportul celebrului vicepremier Oana Gheorghiu şi ocoleşte exact această zonă ducându-se direct spre companiile profitabile. Exact acolo unde există bani de extras rapid, nu unde există probleme de rezolvat.
Concluzia este simplă: fiecare procent vândut înseamnă dividende mai mici pentru stat în fiecare an.
Dacă eficienţa noului acţionariat nu compensează această pierdere, statul schimbă venituri sigure pe bani încasaţi o singură dată, cel mai probabil la un preţ sub potenţial.
Și totuşi, nea Ilie, cui te pregăteai să le dai? Unui monsieur? Sau unui Herr?”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler – Declarație de presă – Vânzarea pachetelor de acţiuni ale companiilor de stat este făcută cu dedicaţie de Guvernul Bolojan pentru instituţionali appeared first on AUR.

„Ilie Bolojan este pe făraș, dar și așa, când lua liftul pe coborâre, a dat ordin din ușa biroului ca, până ajunge la parter, să fie puse pe masă pachete de acțiuni din companii profitabile.

Nu prin oferta pentru piața largă, ci „cu dedicație”, noaptea ca hoții, prin ABB (Accelerated Book Building – plasament rapid către investitori instituționali).

Deci nu cum ziceau cornutele usriste, „am vrea și noi să cumpărăm, ce nu va convine!?”, ați vrea, doar ca vânzarea nu se face prin SPO (Secondary Public Offering – ofertă publică deschisă tuturor). Așa ca nu puteți cumpăra voi, ci “instituționalii”.

Diferența este simplă: una limitează accesul și grăbește vânzarea, cealaltă creează competiție și tinde să maximizeze prețul.

E cu dedicație! Dar hai să ne uităm puțin și la celelalte. Hai să luăm astăzi, de exemplu, Cupru Min și Loteria Română.

Cupru Min este prezentată ca neprofitabilă, deși are 53 mil. lei profit în 2024, 133,3 mil. lei în 2025 și 53 mil. lei doar în T1 2026, cu marjă de ~46,15%.

Loteria Română are 103,4 mil. lei profit în T1 2026 (26,6%), iar în 2025 a făcut 264,7 mil. lei, din care ~200 mil. lei au mers la buget, chiar și după taxe suplimentare de ~100 mil. lei.

Și acum revenim la fondul problemei. La găurile negre ale economiei! Avem aproximativ 650 de companii de stat care consumă resurse fără să producă valoare.

Acolo trebuie intervenit: restructurare, sau închidere, dar cu protecție socială pentru circa 130.000 de angajați.

Fără acest plan, impactul real ajunge la aproape 300.000 de oameni dependenți de stat, iar presiunea se mută direct pe bugetul de asigurări sociale.

În schimb, raportul celebrului vicepremier Oana Gheorghiu și ocolește exact această zonă ducându-se direct spre companiile profitabile. Exact acolo unde există bani de extras rapid, nu unde există probleme de rezolvat.

Concluzia este simplă: fiecare procent vândut înseamnă dividende mai mici pentru stat în fiecare an.

Dacă eficiența noului acționariat nu compensează această pierdere, statul schimbă venituri sigure pe bani încasați o singură dată, cel mai probabil la un preț sub potențial.

Și totuși, nea Ilie, cui te pregăteai să le dai? Unui monsieur? Sau unui Herr?”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Vânzarea pachetelor de acțiuni ale companiilor de stat este făcută cu dedicație de Guvernul Bolojan pentru instituționali” appeared first on AUR.

„Hidroelectrica nu se mai vinde public: pachetul urmează să fie plasat prin metoda ABB – Accelerated Book Building – adică vânzare rapidă către investitori instituționali.

Hidroelectrica este deja listată la bursă cu un pachet de 20%.

Transparența există, piața există, iar oricine poate cumpăra acțiuni în mod curent.

Fiind deja listată, nu mai vorbim despre listare, ci despre o vânzare.

Diferența este modul în care se face această vânzare.

Nu prin ofertă publică, deschisă tuturor, în care prețul se formează prin competiție largă, ci prin ABB – un mecanism rapid, intermediat de bănci, în care pachetul este oferit direct unor investitori instituționali.

Concret, nu piața vine să cumpere, ci cumpărătorii sunt căutați.

Băncile de investiții contactează fonduri mari, strâng rapid ofertele și închid tranzacția într-un timp foarte scurt.

Acest tip de plasament se face, de regulă, cu discount față de prețul din piață – în discuție fiind intervale de 10-15% – tocmai pentru a asigura închiderea rapidă.

Asta înseamnă două lucruri simple: vânzarea nu este deschisă tuturor și nu se face la cel mai bun preț rezultat dintr-o competiție largă.

Întrebarea care rămâne nu este una tehnică, ci de principiu: cine sunt investitorii instituționali care au acces efectiv la această tranzacție și în ce condiții sunt selectați?

Și răspunsul este: ce țară s-a implicat activ în alegerile din România? Cui i se plătește locul?

E ca la fanarioți! Doar ca vin din direcția vest, acum!

Să fie clar, atunci când alegi un mecanism rapid și închis, nu doar că vinzi un activ, ci alegi și cui îi permiți să intre în el”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Hidroelectrica nu se mai listează ca acum trei ani, ci se vinde pe ascuns, cu discount, către investitori aleși” appeared first on AUR.

„TVA-ul este 21%. Este o taxă pe consum care îți ia direct din fiecare cumpărătură. Practic un furt! Dar nu este singura.

Mai există una, aproape la jumătate din ea, pe care nu o votează nimeni și nu o vezi nicăieri: inflația. Aproape 10%. De unde vine această inflație? Din energie.

În ultimul an, prețurile la energie au crescut masiv, pe anumite segmente chiar spre 50–60%. Iar energia, în România, nu este o piață liberă.

Statul este jucător dominant în producție. Statul stabilește regulile. Statul controlează, în mare măsură, distribuția. Statul este prezent pe tot lanțul și încasează din fiecare verigă.

Mai mult decât atât, statul este acționar în marile companii din energie. Asta înseamnă că o parte din aceste prețuri mai mari se întorc direct la buget sub formă de dividende. Practic, statul își plătește singur venituri din scumpirile suportate de populație și de firme.

În paralel, aceste companii funcționează cu salarii ridicate și costuri administrative mari, susținute tot din aceste încasări crescute.

Când energia crește cu 60%, nu crește doar factura la curent. Crește tot. Transportul devine mai scump. Producția devine mai scumpă. Serviciile cresc. Alimentele urcă. Energia este baza costurilor din economie. De aici se propagă inflația de aproape 10%.

Puse împreună, cifrele arată realitatea:

21% TVA, aproape 10% inflație și până la 60% creștere la energie.

Toate înseamnă același lucru: mai mulți bani scoși din economie și direcționați către stat.

Mecanismul este simplu. Când energia se scumpește, cresc costurile. Când cresc costurile, cresc prețurile. Când cresc prețurile, crește automat și TVA-ul colectat de stat. În același timp, statul încasează mai mult și din dividendele companiilor energetice în care este acționar.

Nu este o întâmplare. Este un sistem. Rezultatul se vede zilnic. Plătești mai mult pentru aceleași lucruri. Cumperi mai puțin cu aceiași bani.

Când statul nu își reduce cheltuielile, nu face reforme și nu taie risipa, face exact acest lucru: lasă prețurile să crească și încasează diferența.

Asta nu mai este doar inflație! Este o formă de taxare ascunsă, construită pe energie și transferată direct către populație”, a declarat Eduard Koler, deputat AUR.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Când statul nu își reduce cheltuielile, nu face reforme și nu taie risipa, face exact acest lucru: lasă prețurile să crească și încasează diferența. Asta nu mai este doar inflație” appeared first on AUR.

Aici este întreaga problemă. Aveam capacitate. Aveam oameni. Aveam nevoie. Aveam și acces la finanțare. Și totuși, nu am făcut nimic.

Decizia Adunării Creditorilor din 6 aprilie nu este decât punctul final al unei lungi serii de ezitări și refuzuri. Falimentul înseamnă oprirea activității, lichidarea companiei și trimiterea acasă a sute de oameni. Pentru ei, nu este o procedură juridică. Este sfârșitul unei stabilități construite în ani.

Statul nu poate invoca lipsa de control. Este acționar majoritar. A avut toate instrumentele necesare pentru a interveni. Nu a făcut-o.

Și nu vorbim despre o unitate industrială oarecare. Vorbim despre o infrastructură strategică, într-un context în care securitatea la Marea Neagră este o realitate, nu un scenariu. România are nevoie de flotă modernă, de mentenanță, de capacitate de producție navală.

Toate acestea puteau fi legate într-un program coerent: comenzi multianuale pentru Marina Română, extinderea producției pentru alte state NATO, utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltare industrială.

În loc de asta, alegem varianta cea mai simplă și cea mai costisitoare pe termen lung: cumpărăm. Cumpărăm nave, în timp ce închidem șantiere. Cumpărăm tehnologie, în timp ce pierdem specialiști. Cumpărăm din exterior, în timp ce distrugem capacități interne. Aceasta nu mai este doar o eroare economică. Este o decizie strategică greșită.

Guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR nu poate spune că nu a știut. A știut. A avut toate datele. A ales, însă, să nu facă nimic. Iar rezultatul este acum vizibil: România pierde nu doar locuri de muncă, ci și capacitatea de a produce pentru ea însăși.

În contrast, programul AUR propune explicit reindustrializarea României, nu ca slogan, ci ca direcție concretă de guvernare. Asta înseamnă utilizarea capacităților existente, relansarea comenzilor de stat către industria românească și crearea unui lanț economic intern care să păstreze valoarea aici, nu să o exporte sub formă de dependență.

Înseamnă exact ceea ce nu s-a făcut la Mangalia: să legi nevoia statului de capacitatea proprie de producție.

Pentru că oamenii care pleacă astăzi din șantiere nu sunt o problemă socială, ci o resursă strategică pierdută. Iar un stat care își pierde specialiștii și infrastructura nu mai poate vorbi despre dezvoltare, ci doar despre supraviețuire.

Reindustrializarea nu este opțională. Este singura cale prin care România poate redeveni relevantă economic și strategic. România nu duce lipsă de resurse. România nu duce lipsă de oameni. România duce lipsă de decizie”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

The post Eduard Koler (deputat AUR): „Falimentul de la Mangalia nu este o întâmplare. Este o alegere” appeared first on AUR.